Mărturii ale unor participanţi la întâlnirea, sâmbătă, a lui Benedict al XVI-lea cu ţigani europeni

(RV – 11 iunie 2011) Muzică, culori, dansuri pe ritm de muzică ţigănească, alternate cu momente de autentică emoţie suscitate de mărturiile unor ţigani care i-au vorbit Sfântului Părinte despre lumea lor, făcută din libertate dar, deseori, şi din numeroase dificultăţi, neîncredere din partea celorlalţi, din experienţe dramatice din trecut, dar şi din speranţe pentru viitor.

Dar să ascultăm câteva fragmente din aceste mărturii:

Carlo Mikic, un student roman de etnie Rom Rudari, născut şi crescut într-o tabără de romi, din capitala Italiei, povesteşte:
• „Când eşti un copil care trăieşte într-o tabără, la şcoală nu eşti considerat ca toţi ceilalţi. Când creşti şi cauţi un loc de muncă şi în document văd scris la adresă 'tabără de nomazi', îţi spun: 'nu, mulţumesc'.
Ştiu că sunt romi care greşesc, care se comportă rău, dar responsabilitatea este întotdeauna personală, iar vina nu este niciodată a unei etnii sau a unui popor.
Când mă gândesc la viitor, mă gândesc la oraşe şi ţări unde să existe loc şi pentru noi, în adevăratul sens al cuvântului, ca cetăţeni asemenea celorlalţi, nu ca un popor care trebuie izolat şi de care să-ţi fie teamă”.

Iată acum o parte din mărturia dramatică a unei femei, ţigancă din Austria, care a supravieţuit lagărului de exterminare de la Auschwitz. Avea nouă ani când a fost deportată şi, din familia care număra la început 200 de persoane au rămas, – la sfârşitul războiului – doar şase persoane. Ceija Stojka:
• „Eu doresc un lucru: ca ţiganii să fie primiţi cu o mai mare atenţie şi cu ochi vigilenţi; să fie trataţi cu mai mult respect…să nu mai existe vreodată Auschwitz, să nu se mai petreacă vreodată acele lucruri atât de oribile, de urâte…acele morţi. S-ar putea întâmpla din nou ce a fost la Auschwitz: acolo a rămas totul aşa cum era; şi oamenii au rămas la fel cum erau. Noi suntem florile acestei lumi şi suntem striviţi, maltrataţi şi ucişi”.

„Cel care face bine este protejat de Dumnezeu” – cu această zicală sinti i-a mulţumit Sfântului Părinte Pamela Suffer, care s-a numărat printre cei care au dat mărturie despre viaţa lor de membri ai etniei ţiganilor:
• „Aş dori pentru fiii mei şi pentru toţi copiii rom şi sinti un viitor de pace şi de seninătate, în care să poată creşte şi trăi împreună cu alţi copii din Europa şi din lume fără să fie excluşi şi discriminaţi. Spun sincer că în faţa Domnului Isus nu m-am simţit niciodată diferită, stingheră. Ştiu că omul priveşte la aparenţă, dar Domnul se uită la inimă şi voi Sfinte Părinte, azi, ne demonstraţi acest lucru”.

Anastazia Hulubova este o călugăriţă ţigancă care vine din Slovacia. Când era adolescentă a cunoscut un preot şi un grup de tineri creştini şi a început să frecventeze acel grup pe ascuns, de teama regimului comunist. În prezent se ocupă de pastorală în mijlocul romilor, a populaţiei sale de origine.
Iată o parte din mărturia sa, ce aminteşte de vocaţia la viaţa consacrată:
• „Pe ei nu-i interesa că sunt ţigancă. Participam împreună la Sfânta Liturghie în fiecare zi, unde întâlneam şi călugăriţe. Atunci am înţeles că Domnul mă chema să-i slujesc devenind o călugăriţă. Am înţeles că mă chema să-i ajut pe ţigani să găsească calea care conduce la El şi să afle astfel adevărata bucurie.
Sper ca Evanghelia şi iubirea lui Isus să ajungă cât mai repede la fraţii şi surorile noastre care nu le cunosc încă, iar noi să putem fi fideli şi înflăcăraţi mărturisitori a ceea ce am văzut şi primit de la Maica Biserică”.

Aici serviciul audio: