Cineva îl are pe Duhul Sfânt în măsura în care iubeşte Biserica: consideraţii omiletice la solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt

(RV - 11 iunie 2011) E Ziua Domnului. În solemnitatea duminicii mari a Rusaliilor Liturghia Zilei ne propune pasajul Evangheliei după Sfântul Ioan 20,19-23, în care Isus înviat apare ucenicilor, în timp ce erau închise uşile locului unde se aflau de teama iudeilor, spunând:
"Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi!" Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi pe Duhul Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (In 20,21-23).

Pentru Luca, în Faptele Apostolilor 2,1-11. Duhul Sfânt este ca un foc ce îi reînnoieşte pe apostoli. Potrivit lui Ioan, în capitolul 20 al Evangheliei sale. Duhul este ca o suflare divină, suflul iertării şi al noii vieţi. Este vorba de imagini din străvechea cultură biblică, utilizate pentru a învăţa acelaşi adevăr.

În Luca, darul Duhului sfânt este legat de sărbătoarea ebraică a Rusaliilor, a Cincizecimii, în care Dumnezeu i-a dat Legea lui Moise şi de aceea Evenimentul este datat la cincizeci de zile după Paşti; potrivit lui Ioan, darul Duhului este legat de creaţie, în care Dumnezeu l-a creat pe om cu suflarea sa, şi de aceea Rusaliile sunt situate în ziua Paştelui, ziua noii creaţii.

Pentru o înţelegere exactă, fragmentul din evanghelia după Ioan trebuie pus în legătură cu textul din profetul Ezechiel 37 în care se citeşte „Voi zice să intre în voi un duh şi veţi trăi” (Ez 37,5) şi la acele cuvinte, oasele uscate şi risipite ale lui Israel capătă viaţă, se unesc şi formează trupul lui Israel care fusese nimicit de moarte. Conform lui Ioan, numai suflul divin al lui Cristos este în măsură să redea viaţa unei omeniri dezagregate de păcat şi de moarte. În această optică Sfântul Augustin a scris că „fiecare îl posedă pe Duhul Sfânt în măsura în care iubeşte Biserica lui Cristos" (Comentariu la Ioan, 32,8), care îi perpetuează amintirea, îi vesteşte Evanghelia şi îi transmite Harul.

Comentează părintele carmelit Bruno Secondin, profesor de Teologie spirituală la Universitatea Pontificală Gregoriana.
Evanghelia întinde oarecum un arc ideal între duminica Paştelui şi Duminica Rusaliilor: Cel Înviat din morţi care le redă bucurie şi prietenie ucenicilor după dispersarea din zilele tragice, suflă asupra lor. Este darul Duhului: duh de sfinţenie, de uniune, de curaj. Este aproape ca şi cum ar da o nouă respiraţie vieţii şi amintirilor lor. Deoarece acum trebuie să-şi asume o nouă mare responsabilitate: aceea de a deveni mijlocitori de speranţă li de reconciliere în numele lui Dumnezeu şi bazaţi pe experienţa trăită cu Isus cel Înviat. O misiune delicată dar şi riscantă: în ciuda fragilităţii şi temerilor lor, Dumnezeu vrea să-i trimită, să vorbească neamurilor, să anunţe pace şi viaţă deplină, să le arate alte căi de străbătut.

Semnele exterioare ale Rusaliilor - foc şi vânt, vuiet şi stupoare, limbi necunoscute - converg spre un adevăr evident. Spiritul promis şi dăruit zguduie persoane şi mentalităţi, şi liberează îndrăzneală şi noutate.

Prima apariţie publică a comunităţii Domnului Isus dă dovadă de universalitate, nu este una haotică ci ordonată şi respectuoasă, într-un dialog ce ajunge la fiecare cu specificul propriei limbi. Şi în acelaşi timp, conţinutul mesajului este unic: Isus din Nazaret, dreptul umilit pe care Dumnezeu l-a preamărit şi glorificat. Din acest moment Tatăl, Fiul şi Duhul îşi unesc visurile şi identitatea lor cu toate neamurile pământului în mod nou: ia naştere comunitatea mărturisitorilor, a martorilor Celui Înviat. Biruinţa pascală devine ferment definitiv şi veşnic de noutate şi de comuniune.

(RV - A. Lucaci, 11 iunie 2011)