2011-06-09 14:44:39

SUA: o întreagă comunitate dintr-o parohie din Maryland a ales comuniunea cu Biserica Catolică


(RV – 9 iunie 2011) SUA: O întreagă comunitate de credincioşi dintr-o parohie episcopaliană din Saint Luke, la Blandesburg, în Statul Maryland, a decis să întreprindă parcursul necesar intrării în deplină comuniune cu Biserica Catolică, în baza Constituţiei apostolice „Anglicanorum Coetibus” care prevede instituirea unor Ordinariate pentru a-i primi pe foşti pastori şi credincioşi anglicani.

Comunitatea episcopaliană – scrie „L' Osservatore Romano” – va începe pregătirile pentru a fi primită în Biserica Catolică în decurs de un an.

Într-o notă a arhidiecezei de Washington se explică că parcursul se face cu acordul episcopului diecezei episcopaliene, John Bryson Chane şi al preşedintelui Comitetului asupra Doctrinei din Cadrul Conferinţei Episcopale din Statele Unite, cardinalul arhiepiscop de Washington, Donald William Wuerl.

Este vorba de prima comunitate parohială din dieceza episcopaliană din Washington care a asumat decizia de a intra în deplină comuniune. Şi în Statele Unite este în studiu instituirea unui Ordinariat după modelul celui din Anglia şi Ţara Galilor, Ordinariatul „Doamna Noastră din Walsingham”.

Cu ocazia viitoarei Adunări generale a episcopilor din Statele Unite – în program la Seattle între 15 şi 17 iunie – episcopatul american va prezenta un raport privind introducerea în Statele Unite ale Americii a Constituţiei apostolice „Anglicanorum coetibus”.

Episcopul Chane a afirmat că parcursul a fost concordat cu Biserica Catolică „într-un spirit de sensibilitate pastorală şi de respect reciproc”.
Decizia a fost adoptată de consiliul pastoral al parohiei în luna ianuarie a acestui an iar duminică, 5 iunie, a fost confirmată şi aprobată de întreaga comunitate care numără circa 100 de credincioşi.
Pastorul parohiei, Mark Lewis, ha comentat: „Abia aşteptăm să continuăm să celebrăm în tradiţia anglicană, aflându-ne în acelaşi timp în deplină comuniune cu Biserica Catolică”. Acelaşi pastor, rector parohial din 2006, a adăugat că speră să poată iniţia parcursul necesar pentru a fi sfinţit preot catolic.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.