2011-06-09 16:12:22

A fost sfinţită prima biserică ruso-ortodoxă în Peninsula Arabă: în exterior are 5 cruci


(RV - 9 iunie 2011) După patru ani de lucrări a fost inaugurată prima biserică ruso-ortodoxă în Emiratele Arabe Unite. Construită în ora sul Sharjah şi având hramul Sfântul Filip apostol, parohia deţine alte două primate, cum povesteşte site-ul Patriarhiei Moscovei, citat de AsiaNews: este unica în felul ei în toată Peninsula Arabă şi chiar prima care prezintă pe cele cinci cupole cinci cruci aurite, în timp ce adesea pentru a avea permisul de a construi locuri de cult în Ţările cu majoritate islamică creştinilor li se cere să evite expunerea de simboluri religioase prea explicite precum crucea. Proiectate de arhitectul Yuri Kirs, crucile au fost confecţionate în Rusia înainte de a fi transportate pe calea aerului la Sharjah. Înainte de a fi instalate, crucile au fost binecuvântate de egumenul Alexander Zarkerşer, responsabilul parohiei. Alături de biserică se ridică un edificiu cu trei etaje pentru găzduire şi un centru cultural. Patriarhia aminteşte că evenimentul. “atât de important pentru comunitatea din regiune”, a fost posibil graţie administraţiei din Sharjah şi în special sultanului bin Mohammed Al Qasimi, care a dat ordin personal să se construiască complexul. A existat apoi un acord între patriarhul Moscovei şi cel al Antiohiei, sub a cărui jurisdicţie canonică intră Peninsula Arabă. Antiohia a permis ca comunitatea rusă să fie asistată de un preot al Patriarhatului de Moscova. Cel care a pus prima piatră în 2007 a fost mitropolitul de atunci de Smolensk şi Kaliningrad, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril.








All the contents on this site are copyrighted ©.