2011-06-05 19:53:01

Benedict al XVI-lea către familiile croate: în Europa în criză de valori, apăraţi viaţa şi manifestaţi frumuseţea iubirii conjugale durabile; doar din căsătorie se nasc adevărate familii


(RV - 5 iunie 2011) Să urmărim în continuare călătoria apostolică a Succesorului lui Petru în Croaţia. Deja sâmbătă în timpul ceremoniei de bun venit, Benedict al XVI-lea subliniase că venirea sa are loc „în numele lui Isus Cristos”. Familia tradiţională care înfruntă dificultăţi şi ameninţări, caracterul intangibil al vieţii umane de la concepere până la moartea naturală, deschiderea ei spre darul vieţii, acestea, dar şi contribuţia „micilor biserici domestice” la misiunea evanghelizării în lume, au fost temele abordate de Papa Benedict al XVI-lea la Liturghia de duminică dimineaţă oficiată la Zagreb, capitala ţării, cu ocazia primei Zile Naţionale a Familiilor Catolice Croate, centrul celei de-a 19-a călătorii apostolice internaţionale a lui Benedict al XVI-lea. Pontiful priveşte mulţimea celor circa 400 de mii de persoane reunite în aria hipodromului din Zagreb, pe malul râului Sava, ca la comunitatea apostolică reunită în rugăciune în Cenaclu cu Maria pentru a se pregăti să primească darul Duhului Sfânt. Evocă rădăcinile comunităţii bisericeşti legate de evenimentul pascal din Cenaclu, locul în care Isus a instituit Euharistia şi Preoţia, la Ultima Cină, şi unde, înviat din morţi, l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra Apostolilor în seara Paştelui şi le-a cerut să rămână împreună pentru a se pregăti să primească darul Spiritului Sfânt.

Din Zagreb, trimisa noastră specială Giada Aquilino:
• Familia, fundament al realităţii umane, în Croaţia ca şi în alte părţi „trebuie să înfrunte dificultăţi şi ameninţări. De aceea trebuie să fie „evanghelizată şi susţinută”. În acest climat Benedict al XVI-lea aminteşte că vizita sa este legată de prima Întâlnire Naţională a Familiilor Catolice Croate. Exprimă preţuire pentru toţi paşii făcuţi pentru a întări familia. Familiile creştine - spune - sunt o resursă decisivă pentru educaţia la credinţă, pentru edificarea Bisericii-comuniune şi pentru prezenţa sa misionară în diferite ambiente de viaţă.

Primit de mulţimea sărbătorească a celor 400 mii de persoane care au umplut peste aşteptări structura pregătită şi salutat de circa o mie de preoţi şi 60 de episcopi, croaţi dar şi din ţările învecinate, Benedict al XVI-lea a abordat imediat tema familiei şi citând din „Familiaris Consortio”, Exortaţia apostolică a lui Ioan Paul al II-lea din 1981, a spus: „Familia creştină este chemată să ia parte vie şi responsabilă la misiunea Bisericii în mod propriu şi original, punându-se în slujba Bisericii şi a societăţii, în existenţa şi activitatea ei, întrucât comunitate intimă de viaţă şi de iubire.
• Pe lângă cuvântul Bisericii, este foarte importantă mărturia şi angajarea familiilor creştine, mărturia voastră concretă, mai ales pentru a afirma intangibilitatea vieţii umane de la concepere până la sfârşitul natural, valoarea unică şi de neînlocuit a familiei bazate de căsătorie şi necesitatea unor măsuri legislative care susţin familiile în îndatorirea lor de a naşte şi educa copiii.

Papa a invitat familiile să fie curajoase şi să nu cedeze acelei mentalităţi secularizate care - a relevat - propune convieţuirea ca pregătire sau de-a dreptul ca înlocuitoare a căsătoriei”, deoarece „este posibil a iubi - a adăugat - asemenea lui Cristos, fără rezerve”, fără a le fi frică de „a se angaja faţă de o altă persoană”.

Papa prezintă familia creştină ca prim loc de transmitere a credinţei şi că astăzi ea are un mare rol de desfăşurat în evanghelizarea diferitelor domenii de viaţă. Trebuie să-i înveţe pe fii a se ruga, a citi Sfânta Scriptură, să-i apropie de Sacramente şi să-i introducă în viaţa Bisericii.

Multe familii creştine, afirmă, devin tot mai conştiente de vocaţia lor misionară şi se angajează serios în mărturisirea Domnului. Aşa cum spunea Ioan Paul al II-lea la rugăciunea „Angelus” din 21 octombrie 2001, „s-a maturizat în Biserică ora familiei, care este şi ora familiei misionare. Aceasta este o necesitate pentru comunitatea bisericească, dar şi o nevoie urgentă pentru societatea civilă. Din păcate - spune - trebuie să constatăm, mai ales în Europa, răspândirea unei secularizări ce duce la marginalizarea lui Dumnezeu din viaţa şi la o descompunere crescândă a familiei. Se absolutizează o libertate fără angajarea pentru adevăr şi se cultivă ca ideală bunăstarea individuală prin consumul de bunuri materiale şi experienţe efemere, neglijând calitatea relaţiilor cu persoanele şi valorile umane mai profunde; se reduce iubirea la emoţie sentimentală şi satisfacerea impulsurilor instinctive, fără a se angaja la construirea de legături durabile de apartenenţă reciprocă şi fără deschidere spre viaţă. Suntem chemaţi să contrastăm atare mentalitate!”.

Papa s-a adresat apoi familiilor croate:
„Bucuraţi-vă de paternitate şi de maternitate! Deschiderea spre viaţă este semn de deschidere spre viitor, de încredere în viitor, aşa cum respectarea moralei naturale eliberează persoana, în loc să o mortifice! Binele familiei este şi Binele Bisericii.

Edificarea fiecărei familii creştine se situează în contextul mai mare al familiei Bisericii, care o susţine şi o poartă cu sine. Şi în mod reciproc, Biserica este edificată de familii, mici biserici domestice. Să ne rugăm Domnului pentru ca familiile să fie din ce în ce mai mult mici Biserici şi comunităţile bisericeşti să fie tot mai mult familie.

Terminată Liturghia euharistică, înainte de recitarea antifonului marian pascal „Regina Coeli”, Papa a mulţumit pentru participarea intensă şi devotă şi a încredinţat familiile croate Fecioarei Maria:
• În acest moment ne adresăm ei, îndreptaţi spiritual spre Sanctuarul său de la „Marija Bistrica”, şi îi încredinţăm toate familiile croate: părinţii, fiii, bunicii; drumul soţilor, angajarea educativă, munca profesională şi casnică. Şi invocăm mijlocirea ei pentru ca instituţiile publice să susţină mereu familia, celula organismului social.

În discursul său Papa a făcut aluzie la un schimb de daruri ce caracterizează întâlnirea Bisericii particulare cu Succesorul lui Petru. Aminteşte că a venit în Croaţia pentru întărirea în credinţă: „Acesta este darul pe care vi-l port: credinţa lui Petru, credinţa Bisericii! Dar, în acelaşi timp, voi îmi dăruiţi aceeaşi credinţă, îmbogăţită de experienţa voastră, de bucurii şi de suferinţe. În special, îmi dăruiţi credinţa voastră trăită în familie, pentru ca eu să o păstrez în patrimoniul întregii Biserici.

Papa a menţionat cea de-a VII-a întâlnire a familiilor ce se va ţine anul viitor la Milano, apoi în saluturile în diferite limbi a amintit că duminică, în catedrala din Burgos de Osma, în Spania, s-a celebrat beatificarea lui Juan de Palafox y Mendoza, un om de vastă cultură şi profundă spiritualitate, mare reformator, păstor neobosit, apărător al populaţiei indios din Mexic. Într-o frumoasă zi de soare, după ploaia de sâmbătă, saluturile finale ale Pontifului în limbile slovenă, sârbă, macedoneană, maghiară, albaneză şi germană şi, bineînţeles croată.

Iată şi finalul binecuvântării apostolice invocate de Papa la terminarea Liturghiei duminică la Zagreb imediat după recitarea antifonului marian pascal „Regina Coeli - Bucură-te Regină a Cerului”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.