Înălţarea lui Isus la cer ne arată drumul spre patria cerească: Benedict al XVI-lea despre misterul pascal al Înălţării Domnului

RV 02 iun 2011. Solemnitatea Înălţării Domnului, celebrată joi în majoritatea ţărilor sau transferată pentru duminica viitoare în calendarul unor Biserici locale, este misterul credinţei creştine care ajută sensibilitatea umană să înţeleagă mai bine valoarea călătoriei spre patria cerească. Benedict al XVI-lea a vorbit la diferite ocazii despre această sărbătoare, subliniindu-i importanţa pentru viaţa Bisericii şi a fiecărui creştin.

"Îmi veţi fi martori pînă la marginile lumii. Şi după ce a spus acestea, sub privirile lor, Isus a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii discipolilor săi (cfr. Fapte 1,8-9). Este ultimul gest pământesc după Înviere. Din acel moment de pe Muntele Măslinilor, după cum vrea tradiţia, Isus iese în mod fizic din istoria omenească pentru a intra în mod fizic în Împărăţia Tatălui. Dar între cele două dimensiuni, cerul şi pământul, rămâne o comunitate. Norul care-l ascunde pe Cristos nu este simbolul unei porţi care s-a închis. Continuitatea, poarta care rămâne deschisă între cer şi pământ nu este o realitate materială ci Isus în persoană. Explică Benedict al XVI-lea:
• "În Cristos înălţat la cer, fiinţa umană a intrat într-un mod nemaiauzit şi cu totul nou în viaţa intimă a lui Dumnezeu. Omul, din acest moment, găseşte spaţiu pentru totdeauna în Dumnezeu. 'Cerul' nu arată un loc ce stă dincolo de stele, dar ceva mult mai îndrăzneţ şi sublim, îl arată pe Cristos însuşi, Persoana divină care primeşte pe deplin şi pentru totdeauna umanitatea, Cel în care Dumnezeu şi omul sunt pentru totdeauna uniţi în mod inseparabil" (Sf. Liturghie la Cassino, 24 mai 2009).

Realitatea Înălţării nu poate decât să trimită căutarea sufletului la misterul Întrupării, când Fiul lui Dumnezeu a deschis pentru prima dată, prin venirea sa între oameni, calea de comunicare între cer şi pământ. În acea "coborâre", afirmă Pontiful, este cuprinsă deja înălţarea care va veni, o înălţare ce nu poate fi egalată de nici o formă de asceză pentru că este caracteristica lui Cristos:
• "El a venit în lume pentru a-l conduce din nou pe om la Dumnezeu, nu la nivel ideal – asemeni unui filosof sau unui învăţător de înţelepciune – dar în mod real, ca păstorul care vrea să-şi aducă oile la staul. Acest 'exod' spre patria cerească, pe care Isus l-a trăit în prima persoană, El l-a înfruntat numai pentru noi. Pentru noi El a coborât din Cer şi pentru noi s-a înălţat la Cer, după ce s-a făcut în toate asemenea oamenilor, înjosit pînă la moartea pe cruce, şi aceasta, după ce a cunoscut abisul celei mai mari îndepărtări de la Dumnezeu" (Regina Coeli, 4 mai 2008).

Înălţarea este, pentru a spune astfel, "drumul" care se opune la îndepărtarea cea mai mare. În acest fel, Isus se întoarce la dreapta Tatălui. Şi cu toate acestea, observa Benedict al XVI-lea, Înălţarea nu este "o absenţă temporară din lume", pentru că Isus a făgăduit că va rămâne alături de discipolii săi pentru totdeauna. Deci, înălţarea care-i lasă fără cuvinte pe ucenicii săi nu este începutul unui sfârşit şi nici o ieşire extraordinară de pe scena istoriei. Este mult mai mult: este indicată o direcţie, traiectoria pe care trebuie să o urmeze oricine a acceptat provocarea Evangheliei.
• "Domnul atrage privirea Apostolilor spre Cer pentru a le arăta cum să străbată calea binelui în timpul vieţii pământeşti. El, cu toate acestea, rămâne prezent în urzeala istoriei umane, este aproape de fiecare dintre noi şi călăuzeşte drumul nostru creştin: este însoţitorul celor prigoniţi din cauza credinţei, este în inima celor marginalizaţi, este prezent în cei cărora le este negat dreptul la viaţă" (Regina Coeli, 16 mai 2010).

Înălţarea ne ajută să înţelegem şi o altă realitate: transcendenţa Bisericii. În timp ce construieşte Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, Biserica păşeşte cu hotărâre spre cealaltă destinaţie a sa. Biserica, a afirmat Benedict al XVI-lea,
• "... nu a luat naştere şi nu trăieşte pentru a suplini absenţa Domnului ei 'dispărut', dimpotrivă, îşi găseşte raţiunea de a fi şi a misiunii ei în prezenţa lui Isus permanentă deşi invizibilă, o prezenţă care acţionează prin puterea Duhului său. Cu alte cuvinte, am putea spune că Biserica nu desfăşoară funcţia de a pregăti întoarcerea unui Isus 'absent', ci din contra, trăieşte şi lucrează pentru a-i proclama 'prezenţa glorioasă', [o prezenţă] istorică şi existenţială" (Sf. Liturghie la Cassino, 24 mai 2009).

Aici, serviciul audio: