2011-06-01 17:54:30

Primirea refugiaţilor şi mediul în centrul colocviului dintre guvernatorul general al Australiei şi Papa


(RV – 1 iunie 2011) Benedict al XVI-lea a primit miercuri dimineaţă în audienţă în Vatican pe guvernatorul general al Australiei, doamna Quentin Bryce, care s-a întâlnit apoi cu cardinalul Secretar de Stat, Tarcisio Bertone, şi cu mons. Dominique Mamberti, Secretar pentru raporturile cu Statele.

„În cursul colocviilor cordiale” – se scrie într-un comunicat al Sălii vaticane de Presă – „au fost amintite contribuţia adusă de Biserica Catolică societăţii australiene, chestiune primirii refugiaţilor şi alte teme de interes reciproc.

De asemenea, s-a discutat despre actuala situaţie internaţională şi regională, cu referire în special la dezastrele naturale şi la problemele ambientale ca şi la dialogul interreligios.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.