2011-05-28 13:01:53

Din nou în Croaţia: editorialul părintelui Federico Lombardi


(RV – 28 mai 2011) Peste o săptămână, Benedict al XVI-lea va merge în Croaţia, în prima călătorie apostolică internaţională din 2011. Vizita de două zile are loc cu ocazia Zilei naţionale a familiei catolice croate.
Acestei călătorii a Papei este dedicat editorialul directorului nostru general, părintele Federico Lombardi, în editorialul pentru „Octava Dies”, săptămânalul informativ al Centrului Vatican de Televiziune.

• „Benedict al XVI-lea se va afla în Croaţia pe 4 şi 5 iunie. Este vorba de o revenire în Croaţia pentru că a vizitat de mai multe ori această ţară în calitate de cardinal, mai exact a fost în Croaţia de trei ori în ultimele două decenii.
Într-un anumit sens, s-ar putea spune că Papa este „ca acasă” în Croaţia, ţară cu profunde rădăcini creştine şi catolice, păstrate cu fidelitate în perioade dificile ce nu au lipsit mai ales în secolul trecut, fidelitate răsplătită de sincera apropiere şi solidaritate a Sfântului Scaun.

Croaţia se confruntă în prezent cu problematica secularizării, familia şi tineretul fiind sferele cruciale în care trebuie înfruntată secularizarea. De aceea, momente centrale ale călătoriei sunt tocmai participarea Papei la prima întâlnire a familiilor croate şi la întâlnirea tinerilor care are loc o dată la doi ani.
„Împreună în Cristos” spune moto-ul vizitei. Într-o lume în care formele de comunicare se multiplică şi invadează viaţa, în realitatea de fiecare zi întâlnirea şi comuniunea dintre persoane par să devină mai dificile.

Biserica se sprijină pe Cristos pentru a susţine uniunea şi misiunea familiei şi pentru a alimenta speranţa de viitor a tineretului. Astfel, Biserica slujeşte comunităţii umane, comunităţii naţionale care, în prezent, odată depăşită etapa agitată a dizolvării Iugoslaviei se pregăteşte să se integreze mai profund în comunitatea popoarelor europene intrând în Uniunea Europeană.

Speranţa şi încurajarea Papei privind poporul croat este ca în acest parcurs să fie purtate bogăţia culturii şi a valorilor marii tradiţii a poporului croat.
Mari figuri continuă să inspire parcursul său, precum omul de ştiinţă iezuit Ruggero Boscovich, tânărul Fericit Ivan Merz şi mai ales marele păstor şi martir, Fericitul cardinal Stepinac.
Împreună în Cristos, cu Papa, trebuie să se privească cu încredere şi curaj spre viitor.”

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.