"Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele": Consideraţii omiletice la Duminica a VI-a
a Paştelui, A
(RV - 28 mai 2011) E Ziua Domnului. În această a şasea Duminică a Paştelui,
Liturghia ne propune pasajul din Evanghelia după Sfântul Ioan în care Isus le spune
ucenicilor săi: "Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele, iar eu îl voi ruga
pe Tatăl, şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna. El este
Duhul adevărului pe care lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede şi nici
nu-l cunoaşte” (In 14, 15-17a).
Iată însă textul întreg
proclamat la Liturghia duminicală: Citire din Evanghelia Domnului nostru
Isus Cristos după sfântul Ioan 14,15-21:
În acel timp, Isus a spus ucenicilor
săi: 15 "Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele, 16
iar eu îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi
pentru totdeauna. 17 El este Duhul adevărului pe care lumea
nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede şi nici nu-l cunoaşte; însă voi îl cunoaşteţi,
pentru că rămâne la voi şi pentru că este în voi. 18 Nu vă
voi lăsa orfani: voi veni la voi. 19 Peste puţin timp, lumea
nu mă va mai vedea; însă voi mă veţi vedea, pentru că eu sunt viu şi voi de asemenea
veţi fi vii. 20 În ziua aceea veţi recunoaşte că eu sunt
în Tatăl meu, că voi sunteţi în mine şi eu în voi. 21 Cine
primeşte poruncile mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte; iar cine mă iubeşte pe mine
va fi iubit de către Tatăl meu, şi-l voi iubi şi eu, şi mă voi arăta lui.
Comentează
părintele carmelit Bruno Secondin, profesor de Teologie spirituală la Universitatea
Pontificală Gregoriană din Roma: Promisiunea Apărătorului, ca
susţinător şi garant al iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, şi reciprocitatea în iubirea
care îi uneşte pe Tatăl şi pe Fiul, şi care ne implică şi pe noi toţi: acestea sunt
cele două aspecte ale credinţei noastre puse în evidenţă de puţinele versete ale Evangheliei
de azi.
Nu o viaţă alcătuită din formalităţi şi rituri, nu un creştinism bazat
pe atitudini şi precepte, nici o doctrină compactă şi sofisticată. Dar o relaţie deschisă,
bogată în comuniune şi fidelitate reciprocă. „Cine mă iubeşte pe mine va fi iubit
de către Tatăl meu, şi-l voi iubi şi eu, şi mă voi arăta lui” (In 14,21) -
asigură Isus. Deci nu interdicţii sau impuneri cu forţa, ci doar iubire şi chiar fuziune.
Să ne amintim aceasta atunci când măsurăm şi evaluăm identitatea creştină pornind
de la participarea la rituri şi prin observarea unor precepte şi tradiţii; să nu Afacem
din creştinism o religie de obişnuinţe şi exteriorizări sacre. Esenţa identităţii
creştine şi orizonturile misiunii stau mai degrabă în capacitatea de a iubi, de a
se lăsa iubiţi de Tatăl, de a semăna iubire, dialog, comuniune. Pe această stradă,
spre acest mod de a gândi ne poartă Duhul, Mângâietorul. Însă lumea nu înţelege aceasta,
pentru că nu vrea să cunoască adevărul, dimpotrivă i se opune prin propriile idolatrii
şi o sumedenie de inepţii, egoisme şi alienări. Nouă ne revine să trăim în mijlocul
acestor ambiguităţi, dând mărturie - cum aminteşte apostolul Petru azi în prima sa
Scrisoare - „despre speranţa care este în noi”. O speranţă vie, o certitudine senină,
o bucurie tainică.
Duhul lui Cristos. Peste cei care se găsesc în situaţii
dificile sau disperate, convinşi că sunt doborâţi de viaţă - şi se poate întâmpla
oricui, cel puţin uneori, coboară cuvântul lui Isus aducător de mângâiere: „Nu
vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (In 14, 18); şi „eu
îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna”
(In 14, 16).
Tradiţia biblică cunoaşte un personaj cu rolul de apărător,
care, de cele mai multe ori era un om cinstit, cu vază şi apreciat. Acesta obişnuia
să stea alături de cel acuzat, îmbărbătându-l cu prezenţa sa tăcută şi demnă”.
Înainte
de a pleca din această lume la Tatăl, Isus le-a promis ucenicilor pe Duhul său, care
să rămână cu ei pentru totdeauna. În acea zi, când se va întâmpla, se va schimba cu
totul viaţa voastră.
Ne întrebăm: „Dar când se va întâmpla? Şi ce va trebui
să facem pentru ca aceasta să se întâmple?”.
Răspunsul lui Isus, prezent
şi în Evanghelia de azi, este următorul: „E necesar ca să vă eliberaţi de modul
de gândire şi de viaţă al acestei lumi, care nu poate înţelege ce înseamnă Duhul lui
Dumnezeu pentru că nu-l poate primi”. Fireşte nu înseamnă a se izola de lume
pe un munte sau într-un pustiu pentru a scăpa de pestilenţele ideologice şi morale
sau de dezvoltarea tehnologică fără răgaz din timpul nostru. În Evanghelia după Ioan
cuvântul „lume” indică tot ceea ce se opune lui Dumnezeu, motiv pentru care cine trăieşte
„în lume şi din cele ale lumii” este unul care l-a expulzat pe Dumnezeu din viaţa
sa şi de aceea nu este în stare să-l primească în sine pe Duhul lui Dumnezeu care
îl poate salva.
Păziţi poruncile mele.Însă lucrurile nu sunt
atât de simple: delimitarea de aici încolo, este Dumnezeu şi de aici încolo este lumea,
este clară doar în aparenţă. Linia de separare dintre Dumnezeu şi tot ceea ce i se
opune trece prin inima fiecărui om, şi în consecinţă şi prin inima fiecărui creştin.
De aceea Isus precizează că sunt ucenici ai săi doar cei care observă poruncile sale,
şi ştim că în Evanghelia după Ioan, prin porunci se înţeleg preceptele iubirii. Şi
nu e uşor a le observa. Este mai uşor să le proclami, să afirmi că ele sunt baza oricărei
relaţii adevărate dintre om şi Dumnezeu, ca apoi să le pui de o parte lăsând să triumfe
în împrejurările concrete ale vieţii, indiferenţa şi egoismul, care sunt contra-poruncile
lumii. Ucenicilor lui Isus, nouă creştinilor, ne este dat să trăim într-o asemenea
lume şi în aceasta apostolul Petru ne spune stăruitor şi clar: „fiţi gata oricând
să daţi răspuns potrivit celor care vă întreabă despre nădejdea voastră” (1Pt 3,15). Şi
nu este o misiune uşoară. Înseamnă a da orientare spirituală unei lumi ce tinde spre
materialismul absolut. De aceea Isus le-a spus apostolilor că nu vor putea face aceasta
singuri. Şi le-a trimis pe Duhul său, despre care vom vorbi după 15 zile, la Rusalii.
Până atunci să rămânem în dialog permanent cu Domnul înviat asemenea celor doi ucenici
în drum spre Emaus, recunoscându-l ca şi ei la frângerea pâinii. Duminică plăcută
iubiţi ascultători.