2011-05-26 13:59:42

Papa în Bazilica “Santa Maria Maggiore” pentru a încredinţa Italia Inimii Mariei. O rugăciune pentru concordie şi unitate


(RV - 26 mai 2011) Joi 26 mai, în cursul după amiezii începând de la ora 17.30, Benedict al XVI-lea a condus recitarea Sfântului Rozariu în Bazilica papală Sfânta Maria Maggiore, împreună cu episcopii italieni reuniţi în cea de-a 63 Adunare generală. Papa a acceptat astfel invitaţia cardinalului Angelo Bagnasco, preşedintele Conferinţei episcopale italiene. Prin acest act, în cea de-a 150-a aniversare a Unităţii naţionale, Papa şi Biserica italiană au încredinţat întreaga naţiune Fecioarei Maria, invocată cu titlurile “Salus Populi Romani - Salvarea Poporului Roman” şi “Mater unitatis - Maica Unităţii”.

Fie ca Italia să se poată „bucura de pace şi prosperitate şi să regăsească în patrimoniul de tradiţie şi de credinţă creştină o unitate internă”: este mijlocirea pe care Papa şi episcopii italieni o cer Fecioarei Maria în cea de-a 150.a aniversare a Unităţii naţionale. În faţa imaginii Mariei „Salus Populi Romani”, între cele mai vechi şi mai iubite care o reprezintă pe Maica Domnului, Benedict al XVI-lea se roagă pentru ca Dumnezeu, care a constituit-o pe Maria, Mama iubitului său Fiu, să dea „poporului italian, care se încrede în ocrotirea ei maternă, harul de a se bucura mereu de darurile unităţii şi păcii”.

O rugăciune - se citeşte în broşura specială pregătită de Oficiul Liturgic al Conferinţei episcopale italiene - adresată Fecioarei cu titlul de „Maica Unităţii”. Şi o invocaţie pentru unitatea naţiunii italiene, Pontiful o exprimase deja la Binecuvântarea „Urbi et Orbi” în duminica Paştelui din acest an:
Domnul înviat să trezească în fiecare, în familii şi în comunităţi o dorinţă şi mai mare încă de unitate şi de concordie. Puneţi-vă încrederea în puterea crucii şi a învierii lui Cristos; o forţă ce susţine pe cei care se angajează generos pentru binele comun.

Contribuţia pe care, istoric vorbind, catolicii au dat-o pentru creşterea Italie a fost tema chei a mesajului adresat de Pontif preşedintelui Giorgio Napolitano, pe 16 martie anul acesta, cu ocazia aniversării Unităţii naţionale. Un document în care Papa califică raporturile dintre Statul Italian şi Sfântul Scaun drept un exemplu de laicitate sănătoasă. În Mesaj, Papa reaminteşte apoi că, aşa cum evidenţiază Conciliul Vatican II, Biserica şi Statul, în respectivele domenii, sunt chemate să colaboreze pentru binele comun al societăţii civile.

Joi, după recitarea Rozariului, Sfântul Părinte a rostit un discurs din care prpunem finalul:
Sub ocrotirea „Mater unitatis - Mamei Unităţii” punem tot poporul italian, pentru ca Domnul să îi acorde darurile inestimabile ale păcii şi fraternităţii şi, prin aceasta, a dezvoltării sociale. Să ajute forţele politice să trăiască şi aniversarea Unităţii ca prilej pentru a reconsolida legătura naţională şi să depăşească orice contrapoziţie prejudicială: sensibilităţile diferite şi legitime, experienţe şi perspective să poată să se recompună într-un cadru mai amplu pentru a căuta împreună ceea ce ajută cu adevărat la binele Ţării. Exemplul Mariei să deschidă calea unei societăţi mai juste, mature şi responsabile, capabile să redescopere valorile profunde ale inimii umane. Maica lui Dumnezeu să încurajeze tinerii, să susţină familiile, să mângâie bolnavii, să implore peste fiecare o nouă revărsare a Duhului, ajutându-ne să-l recunoaştem şi să-l urmăm şi în acest timp pe Domnul, care este adevăratul bine al vieţii, pentru că este însăşi viaţa. Din inimă vă binecuvântez pe voi şi comunităţile voastre.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A.Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.