Benedict al XVI-lea: Sub ocrotirea Mamei Unităţii - ”Mater unitatis" punem tot poporul italian, pentru ca Domnul să îi acorde darurile inestimabile ale păcii şi fraternităţii

(RV - 26 mai 2011) La recitarea rugăciunii Sfântului Rozariul împruenă cu membrii Conferinţei Episcopale Italiene, joi 26 mai, în Bazilica "Santa Maria Maggiore", Papa Benedict al XVI-lea a încredinţat Italia, Poporul italian şi Biserica locală ocrotirii Sfintei Fecioare Maria, "Mater unitatis - Mama unităţii" cu ocazia celor 150 de ani de la realizarea Unităţii naţionale a ţării.

În continuare discrusul integral rostit de Pontif, în traducerea noastră de lucru:

Venerabili şi iubiţi Fraţi

V-aţi reunit în această magnifică Bazilică - loc în care spiritualitatea şi arta se îmbină într-o alianţă seculară - pentru a împărtăşi un moment intens de rugăciune, prin care să încredinţaţi ocrotirii materne a Mariei, Mater unitatis - Maica unităţii, întregul popor italian, la o sută cincizeci de ani de la înfăptuirea unităţii politice a Ţării. Este semnificativ faptul că această iniţiativă a fost pregătită de întâlniri similare în dieceze; şi în acest fel exprimaţi solicitudinea Bisericii de a deveni aproape de soarta acestei iubite Naţiuni. La rândul nostru, ne simţim în comuniune cu fiecare comunitate, chiar şi cu cea mai mică, în care rămâne vie tradiţia care dedică luna mai devoţiunii mariane. Ea îşi găseşte expresia în multe semne: sanctuare, bisericuţe, opere de artă şi, în special, în rugăciunea Sfântului Rozariu, cu care Poporul lui Dumnezeu, aduce mulţumire pentru binele pe care neîncetat îl primeşte de la Domnul, prin mijlocirea Preasfintei Maria, şi îl imploră pentru nevoile sale de multe feluri. Rugăciunea - care îşi are culmea în liturgie, a cărei formă este păzită de tradiţia vie a Bisericii - este întotdeauna un a crea spaţiu pentru Dumnezeu: acţiunea sa ne face părtaşi la istoria mântuirii. În această seară, în special, la şcoala Mariei am fost invitaţi să împărtăşim paşii lui Isus: să coborâm cu El la râul Iordan, pentru ca Duhul să confirme în noi harul Botezului; să ne aşezăm banchetul din Cana, ca să primim de la El "vinul cel bun" al sărbătorii,’; ca să intrăm în sinagoga din Nazaret, ca săraci cărora le este adresată vestea cea bună a Împărăţiei lui Dumnezeu; şi mai departe, ca săurcăm pe Muntele Tabor, pentru a trăi crucea în lumina pascală; şi, în fine, să participăm la Cenaclu la noul şi veşnicul sacrificiu, care, anticipând cerurile noi şi pământul nou, regenerează întreaga creaţie.

Această Bazilică este prima în Occident dedicată Fecioare Mame a lui Dumnezeu. Intrând în ea, gândul meu s-a întors la prima zi a anului 2000, când Fericitul Ioan Paul al II-a i-a deschis Poarta Sfântă, încredinţând Anul Jubiliar Mariei, pentru ca să vegheze asupra drumului celor care se recunoşteau pelerini de har şi de îndurare. Astăzi noi înşine nu ezităm să ne simţim astfel, dornici să trecem pragul acelei „Porţi” Preasfinte care este Cristos, şi vrem să-i cerem Fecioarei Maria să susţină mersul nostru şi să mijlocească pentru noi. Întrucât Fiu al lui Dumnezeu, Cristos este forma omului: este adevărul său cel mai profund, seva care face rodnică o istorie altminteri iremediabil compromisă. Rugăciunea ne ajută să recunoaştem în El centrul vieţii noastre, să rămânem în prezenţa lui, să conformăm voinţa noastră cu a lui, să facem "tot ce ne va spune" (In 2:5), siguri de fidelitatea sa. Aceasta este sarcina esenţială a Bisericii, de el încoronată ca mireasă mistică, aşa cum o contemplăm în splendoarea absidei. Maria este modelul său: este cea care ne oferă oglinda în care suntem invitaţi să recunoaştem identitatea noastră. Viaţa ei este un apel de a aduce din nou ceea ce suntem la ascultarea şi primirea Cuvântului, ajungând în credinţă să-l preamărim pe Domnul, în faţa căruia singura noastră măreţie posibilă este aceea care se exprimă în ascultarea filială: " Fie mie după cuvântul tău" ( Cf Lc 1,38). Maria a avut încredere: ea este cea "binecuvântată" (Cf Lc 1:42), care este atare pentru că a crezut (Cf Lc 1,45), până la a se fi îmbrăcat astfel cu Cristos încât să intre în "ziua a şaptea", părtaşă la odihna lui Dumnezeu. Dispoziţiile inimii ei - ascultarea, primirea, umilinţa, fidelitatea, lauda şi aşteptarea - corespund atitudinilor lăuntrice şi gesturilor care plăsmuiesc viaţa creştină. Din ele se hrăneşte Biserica, fiind conştientă că ele exprimă ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la ea.

Pe bronzul Porţii Sfinte a acestei Bazilici este gravată reprezentarea Conciliului din Efes. Edificiul însuşi, datând în nucleul original din secolul al cincilea, este legat de acea adunare ecumenică, celebrată în anul 431. La Efes Biserica unită a apărat şi a confirmat pentru Maria titlul de Theotόkos, Maica lui Dumnezeu: titlul cu conţinut cristologic, ce se referă la misterul întrupării şi exprimă în Fiul unitatea naturii umane cu cea divină. Mai mult, este persoana şi istoria lui Isus din Nazaret ceea ce luminează Vechiul Testament şi chiar însuşi chipul Mariei. În ea, se întrevede ca în filigran planul unitar care împleteşte cele două Testamente. În trăirea ei personală, există un rezumat al istoriei unui întreg popor, care pune Biserica în continuitate cu vechiul Israel. În cadrul acestei perspective, capătă sens istoriile individuale, începând de la de cele ale marilor femei din Vechiul Testament, în a căror viaţă este reprezentat un popor umilit, înfrânt şi deportat. Ele sunt însă acelaşi, care îi întruchipează speranţa; sunt "restul sfânt", semn că planul lui Dumnezeu nu rămâne o idee abstractă, dar găseşte omologul său într-un răspuns curat, într-o libertate care se dăruieşte, fără a reţine nimic , într-un „da” care este primire deplină şi dar desăvârşit. Maria este expresia sa cea mai înaltă. Peste ea, fecioară, coboară puterea creatoare a Duhului Sfânt, acelaşi care "la început" plutea peste abisul fără formă (Cf Gen 1,1) şi prin care Dumnezeu a chemat fiinţa din nimic; Duhul care face rodnică şi plăsmuieşte creaţia. Deschizându-se la lucrarea sa, Maria în zămisleşte pe Fiul, prezenţă a lui Dumnezeu care vine să locuiască istoria şi să o deschidă spre un început nou şi definitiv, care este posibilitatea pentru fiecare om de a se renaşte de sus, de a trăit în voia lui Dumnezeu şi, prin urmare, de a se realiza pe deplin.

Credinţa, în fapt, nu este alienare: sunt alte experienţele care poluează demnitatea omului şi calitatea vieţii sociale! În fiecare anotimp istoric întâlnirea cu cuvântul mereu nou al Evangheliei a fost sursă de civilizaţie, a construit punţi de legătură între popoare şi a îmbogăţit ţesutul oraşelor noastre, exprimându-se în cultură, în arte şi, nu în ultimul rând în miile forme de caritate. Pe bună dreptate Italia, sărbătorind cei o sută cincizeci de ani ai unităţii sale politice, se poate mândri cu prezenţa şi acţiunea Bisericii. Ea nu caută privilegii nici nu vrea să se substituie responsabilităţilor instituţiilor politice; respectuoasă faţă de laicitatea legitimă a Statului, este atentă să susţină drepturile fundamentale ale omului. Între acestea sunt înainte de toate instanţele etice şi prin urmare deschiderea spre transcendenţă, care constituie valori anterioare oricărei jurisdicţii statale, întrucât înscrise în însăşi natura persoanei umane. În această perspectivă, Biserica - sigură de o reflecţie colegială şi de experienţa directă în teritoriu - continuă să ofere propria contribuţie la construirea binelui comun, chemând pe fiecare la datoria de a promova şi tutela viaţa umană în toate fazele ei şi de a susţine în mod concret familia; aceasta rămâne, în fapt, prima realitate în care pot creşte persoane libere şi responsabile, formate în spiritul acelor valori profunde care deschid spre fraternitate şi care permit să se înfrunte şi vitregiile vieţii. Nu ultima dintre acestea, există azi dificultatea de acces la un loc de muncă complet şi decent: mă unesc, de aceea, cu cei care cer politicii şi lumii întreprinzătorilor să depună orice efort pentru a depăşi situaţia difuză de muncă precară, care în tineri compromite seninătatea unui plan de viaţă familială, cu gravă daună pentru o dezvoltare autentică şi armonioasă a societăţii.

Iubiţi Confraţi, aniversarea evenimentului fondator al Statului unitar v-a găsit punctuali în a strânge piesele unei memorii împărtăşite şi sensibili în a indica elementele unei perspective viitoare. Nu ezitaţi să stimulaţi credincioşii laici să învingă orice spirit de închidere, de distragere a atenţiei şi indiferenţă, şi să participe în persoană la viaţa publică. Încurajaţi iniţiativele de formare inspirate de doctrina socială a Bisericii, astfel încât cei care sunt chemaţi la responsabilităţi politice şi administrative să nu rămână victimă a tentaţiei de a exploata poziţia lor pentru interese personale sau pentru setea de putere. Sprijiniţi reţeaua vastă de grupări şi asociaţii care promovează lucrări cu caracter cultural, social şi caritativ. Reînnoiţi ocaziile de întâlnire, în semnul reciprocităţii, oportunităţi reînnoită pentru a răspunde, ca un semn de reciprocitate între Nord şi Sud. Ajutaţi Nordul să recupereze motivaţiile originare ale acelei vaste mişcări cooperatiste de inspiraţie creştină care a fost animatoarea unei culturi a solidarităţii şi dezvoltării economice. În mod similar, provocaţi Sudul să pună în circulaţie, spre beneficiul tuturor, resursele şi calităţile de care dispune şi acele trăsături de primire şi ospitalitate care îl caracterizează. Continuaţi să cultivaţi un spirit de cooperare sinceră şi loială cu Statul, ştiind că acest raport este benefic atât pentru Biserică cât şi pentru întreaga ţară. Cuvântul şi acţiunea voastră să fie de încurajare şi de stimulent pentru cei care sunt chemaţi să gestioneze complexitatea ce caracterizează timpul prezent. Într-un anotimp în care apare cu o forţă tot mai mare cererea de referinţe spirituale solide, să ştiţi să daţi tuturor ceea ce este distinctiv al experienţei creştine: victoria lui Dumnezeu asupra răului şi a morţii, ca orizont ce aruncă o lumină de speranţă asupra prezentului. Luând educaţia ca fir călăuzitor al angajării pastorale a acestui deceniu, aţi vrut să exprimaţi certitudinea că existenţa creştină - viaţa bună a Evangheliei - este tocmai demonstraţia unei vieţi împlinite. Pe această cale voi asiguraţi un serviciu nu numai religios sau bisericesc, dar şi social, contribuind la a construi cetatea omului. Curaj, deci! În ciuda tuturor dificultăţilor, "nimic nu este imposibil la Dumnezeu" (Lc 1,37), la Cel care continuă să o facă "lucruri mari" (Lc 1,49), prin cei care, la fel ca Maria, ştiu să se încredinţeze lui cu disponibilitate necondiţionată.

Sub ocrotirea „Mater unitatis - Mamei Unităţii” punem tot poporul italian, pentru ca Domnul să îi acorde darurile inestimabile ale păcii şi fraternităţii şi, prin aceasta, a dezvoltării sociale. Să ajute forţele politice să trăiască şi aniversarea Unităţii ca prilej pentru a reconsolida legătura naţională şi să depăşească orice contrapoziţie prejudicială: sensibilităţile diferite şi legitime, experienţe şi perspective să poată să se recompună într-un cadru mai amplu pentru a căuta împreună ceea ce ajută cu adevărat la binele Ţării. Exemplul Mariei să deschidă calea unei societăţi mai juste, mature şi responsabile, capabile să redescopere valorile profunde ale inimii umane. Maica lui Dumnezeu să încurajeze tinerii, să susţină familiile, să mângâie bolnavii, să implore peste fiecare o nouă revărsare a Duhului, ajutându-ne să-l recunoaştem şi să-l urmăm şi în acest timp pe Domnul, care este adevăratul bine al vieţii, pentru că este însăşi viaţa. Din inimă vă binecuvântez pe voi şi comunităţile voastre.

rv/A.Lucaci