Benedict al XVI-lea şi minunăţiile cosmosului: dincolo de stele, este iubirea lui Dumnezeu

(RV - 20 mai 2011) În ajunul legăturii audiovizuale a Papei cu Staţia spaţială internaţională, repropunem câteva gânduri ale lui Benedict al XVI-lea despre frumuseţea Cosmosului. In fiecare intervenţie a sa, Pontiful aminteşte că Cerul nu este departe de noi, deoarece este creat de iubirea lui Dumnezeu.

Serviciul aparţine lui Alessandro Gisotti.
• Benedict al XVI-lea priveşte cu bucurie şi stupoare la cer, deoarece dincolo de stele vede iubirea lui Dumnezeu. Papa însuşi a dezvăluit aceasta de mai multe ori ca atunci când la Liturghia din solemnitatea Epifaniei Domnului din 2009 citează din „Divina Comedie” a lui Dante pentru a sublinia că Dumnezeu este „iubirea care mişcă soarele şi celelalte stele”. Aceasta, spune Papa, „înseamnă că stelele, planetele, universul întreg nu sunt guvernate de o forţă oarbă, nu ascultă doar de dinamicele materiei”. Un gând pe care Papa l-a reluat şi anul acesta în Veghea Paştelui:
• Dacă omul ar fi numai un astfel de produs întâmplător al evoluţiei într-un loc oarecare la marginea universului, atunci viaţa lui ar fi lipsită de sens sau chiar o deranjare a naturii. În schimb nu: Raţiunea este la început, Raţiunea creatoare, divină (Veghea pascală, 23 aprilie 2011).

Şi de vreme ce este Raţiune - a adăugat - ea a creat şi libertatea”. Cerul şi pământul, repetă Papa, nu sunt inseparabile, ci mai degrabă sunt unite datorită lui Cristos. Şi tocmai în Înălţarea lui Cristos la cer, asigură Pontiful, „fiinţa umană a intrat în mod nemaiauzit şi nou în intimitatea lui Dumnezeu; omul află de acum pentru totdeauna spaţiu în Dumnezeu”
• ’Cerul’ nu indică un ‚loc deasupra stelelor, dar ceva cu mult mai îndrăzneţ şi sublim: îl indică pe Cristos însuşi, Persoana sa divină care primeşte pe deplin şi pentru totdeauna umanitatea, pe Acela în care Dumnezeu şi om sunt pentru totdeauna inseparabil uniţi (Liturghia de la Cassino, Italia, 24 mai 2009).

„Existenţa omului în Dumnezeu - adaugă - aceasta este cerul. Şi noi ne apropiem de cer, mai mult, intrăm în cer, în măsura în care ne apropiem de Isus şi intrăm în comuniune cu El”. Iată, pentru ce a explora lucrările minunate ale cosmosului, sunt şi un mod de a mulţumi Creatorului pentru frumuseţea Creaţiei. Cuvinte, deosebit de semnificative, deoarece Benedict al XVI-lea le pronunţă la începutul Anului internaţional al Astronomiei:
• Dacă cerurile, potrivit cuvintelor psalmistului, ’povestesc slava lui Dumnezeu’, şi legile naturii, pe care în decursul secolelor atâţi oameni de ştiinţă, bărbaţi şi femei, ne-au făcut să le înţelegem din ce în ce mai bine, sunt un imbold de a contempla cu gratitudine lucrările Domnului (Întâlnirea „Angelus, 21 decembrie 2008).

Şi citând mişcătoarele cuvinte scrise într-un gulag sovietic de părintele Pavel Florenski, ne invită să privim cerul, pentru că acolo deja pe acest pământ putem pregusta viaţa divină:
• Observaţi mai des stelele. Când veţi avea o greutate în suflet, priviţi stelele sau albastrul cerului. Când vă veţi simţi trişti, când vă vor ofensa,...întreţineţi-vă…cu cerul. Atunci sufletul vostru va afla liniştea (Întâlnirea pentru „Regina Coeli” din 16 mai 2010).

Aici serviciul audio:
rv/al