2011-05-18 12:57:43

Rugăciune pentru Biserica chineză. Invitaţia Papei către catolicii din toată lumea: "acei credincioşi au dreptul la rugăciunea noastră, au nevoie de rugăciunea noastră"


(RV - 18 mai 2011) La terminarea audienţei generale de miercuri 18 mai în Piaţa Sfântul Petru având în vedere că marţi 24 mai este ziua dedicată Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul Creştinilor venerată în mod special la sanctuarul din Sheshan la Shanghai în China, Papa Benedict al XVI-lea a cerut credincioşilor din toată lumea să-şi amintească de suferinţele catolicilor din China şi să le susţină credinţa în special în ziua de rugăciune dedicată lor. Pontiful însuşi a recitat o rugăciune pentru Biserica chineză, pe care o propunem în traducerea noastră de lucru.

Rugăciune pentru Biserica chineză


"În perioada timpului pascal, liturgia cântă lui Cristos înviat din morţi, învingător al morţii şi al păcatului, viu şi prezent în viaţa Bisericii şi în evenimentele lumii. Vestea cea Bună a Iubirii lui Dumnezeu manifestată în Cristos, Miel jertfit, Bun Păstor care îşi dă viaţa pentru ai săi, se răspândeşte fără încetare până la marginile pământului şi, în acelaşi timp, întâmpină refuz şi obstacule în toate părţile lumii. La fel ca odinioară, şi astăzi, de la Cruce la Înviere.

Marţi 24 mai, este zi dedicată comemorării liturgice a Fericitei Fecioare Maria, Ajutorul Creştinilor, cinstită cu mare evlavie în Sanctuarul din Sheshan la Shanghai: toată Biserica se uneşte în rugăciune cu Biserica care este în China. Acolo, ca şi în alte părţi, Cristos trăieşte pătimirea sa. În timp ce creşte numărul celor care îl primesc ca pe Domnul lor, de alţii Cristos este refuzat, ignorat sau persecutat: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” (Fap 9,4). Biserica în China, mai ales în acest moment, are nevoie de rugăciunea Bisericii universale. Invit, în primul rând, toţi catolicii chinezi să continue şi să intensifice rugăciunea lor, mal ales către Maria, Fecioară puternică. Dar şi pentru toţi catolicii din lume a se ruga pentru Biserica care este în China trebuie să fie un angajament: acei credincioşi au dreptul la rugăciunea noastră, au nevoie de rugăciunea noastră.

Ştim din Faptele Apostolilor că, atunci când Petru era în închisoare, toţi s-au rugat cu tărie şi au obţinut ca un înger să-l elibereze. Şi noi facem acelaşi lucru: ne rugăm intens, toţi împreună, pentru această Biserică, încrezători că, prin rugăciune, putem face ceva foarte real pentru ea.

Catolicii chinezi, cum au spus de multe ori, vor unitatea cu Biserica universală, cu Păstorul suprem, cu Urmaşul lui Petru. Prin rugăciune putem obţine pentru Biserica din China să rămână una, sfântă şi catolică, credincioasă şi fermă în doctrina şi în disciplina bisericească. Ea merită toată afecţiunea noastră.

Ştim că, între fraţii noştri Episcopi, există unii care suferă şi sunt sub presiune în exercitarea ministerului lor episcopal. Lor, preoţilor şi tuturor catolicilor care întâmpină dificultăţi în profesarea liberă a credinţei le exprimăm apropierea noastră. Prin rugăciunea noastră putem să-i ajutăm să găsească strada pentru a menţine vie credinţa, tare speranţa, arzătoare dragostea faţă de toţi şi integră ecleziologia pe care am moştenit-o de la Domnul şi de la Apostoli şi care ne-a fost transmisă cu fidelitate până în zilele noastre. Prin rugăciune putem obţine ca dorinţa lor de a sta în Biserica una şi universală să depăşească tentaţia unui drum independent de Petru. Rugăciunea poate obţine, pentru ei şi pentru noi, bucuria şi forţa de a-l vesti şi mărturisi, cu toată sinceritatea şi fără piedici, pe Isus Cristos răstignit şi înviat, Omul nou, învingător al păcatului şi al morţii.

Cu voi toţi cer Mariei să mijlocească pentru ca fiecare dintre ei să se conformeze din ce în ce mai strâns lui Cristos şi să se dăruiască cu generozitate tot mai nouă fraţilor. Mariei îi cer să-i lumineze pe cei care sunt în îndoială, să-i cheme înapoi pe cei rătăciţi, să mângâie pe cei mâhniţi, să-i întărească pe cei care sunt prinşi de măgulirile oportunismului. Fecioară Marie, Ajutorul creştinilor, Doamna noastră de la Sheshan, roagă-te pentru noi!"








All the contents on this site are copyrighted ©.