Totus tuus: la 13 mai în urmă cu 30 de ani, atentatul în Piaţa Sfântul Petru împotriva lui Ioan Paul al II-lea

(RV - 13 mai 2011) La 13 mai 1981, deci în urmă cu 30 de ani, avea loc atentatul din Piaţa Sfântul Petru împotriva papei Ioan Paul al II-lea. Un eveniment care a răscolit profund întreaga lume şi care a marcat puternic pontificatul Fericitului Karol Wojtyła.
Revenim la acea dramatică după amiază din primăvara anului 1981 în serviciul realizat de Alessandro Gisotti de la redacţia noastră centrală.

(Aplauze în Piaţa Sfântul Petru)
13 mai 1981. Piaţa San Pietro, sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima. Ca de obicei, cu ocazia audienţelor generale, Ioan Paul al II-lea stând în picioare în automobilul descoperit salută şi binecuvântează pelerinii trecând pe coridoarele deschise prin mulţime. Este momentul întâlnirii, al gesturilor de afecţiune între Sfântul Părinte şi credincioşi: mâinile ce abia se ating, un schimb de zâmbete, un copil luat în braţe şi mângâiat cu duioşie. Lumea nu ştie, dar nu după puţin timp, Pontiful are în program un anunţ important: înfiinţarea Consiliului Pontifical pentru Familie. Anunţ ce va trebui amânat. Cerul deasupra Romei se îndeseşte de nori, cvasi pentru a prevesti lucrul de neimaginat ce urma să devină realitate:

(Împuşcături - zgomot ndesluşit în mulţime)

Este ora 17.17. Un zgomot înăbuşit, repetat. Nu-i nici o îndoială: este vorba de focuri de armă. Papa se prăbuşeşte în maşina deschisă, sprijinit de secretarul său, pr. Stanislaw Dziwisz. Lumea este îngrozită. Sunt credincioşi care izbucnesc în plâns, unii cad în genunchi, alţii încep să recite Rozariul strâns între mâini. O emoţie ce nu lasă. nu-l poate lăsa imun pe Benedetto Nardacci, reporterul postului Radio Vatican care urmărea audienţa:
• Mulţimea toată este în picioare…Mulţimea este toată în picioare: aproape nu comentează scena tragică la care a asistat. Aproape toţi stau în tăcere, aşteaptă ştiri. (…) Sfântul Părinte a fost, evident, în mod cert lovit. A fost cu siguranţă lovit, l-am văzut întins în maşina descoperită care a intrat în viteză înăuntru în Vatican. Iată. Pentru prima dată se vorbeşte de terorism şi în Vatican. Se vorbeşte de terorism într-un oraş din care au plecat mereu mesaje de iubire, mesaje de concordie, mesaje de pacificare.

Sunt momente da mare agitaţie, confuze. În Piaţa înmărmurită se răspândesc ştiri contrastante despre identitatea atentatorului, despre numărul împuşcăturilor şi mai ales despre gravitatea rănirii provocate lui Karol Wojtyła. Se aude sunetul unei sirene, o salvare. Confirmă directorul general al Radio Vatican, părintele Roberto Tucci care, câteva minute după atentat, ajunge la reporterul Nardacci în Piaţa San Pietro:
• Părintele Tucci, de la microfoanele Radio Vatican, în Piaţa Sfântul Petru. Nu se ştie încă dimensiunea rănii. La ora 17.29 am văzut eu ieşind în mare viteză, de la intrarea Porţii Sfânta Ana, o salvare. Mi s-a relatat - dar nu pot asigura că ştirea corespunde adevărului - că salvarea, care îl ducea pe Sfântul Părinte s-a îndreptat la spitalul Gemelli.

O călătorie, cea din Vatican la Gemelli, care durează doar un sfert de oră. Şi totuşi minutele par interminabile. În maşina salvării, aminteşte medicul său personal Renato Buzzonetti, Papa „s-a rugat fără întrerupere în limba poloneză: ’Isuse al meu. Maica mea’”. Intervenţia chirurgicală este lungă, complicată: Karol Wojtyła a pierdut mult sânge, este rănit grav în mai multe părţi, preocupă mai ales perforarea aparatului intestinal. Şi totuşi, cine îl operează pe Papa îşi dă seama că glontele a urmat o traiectorie anomală: o deviere de câţiva milimetri şi proiectilul nu l-ar fi cruţat. În intervenţia de la etajul trei al spitalului Gemelli, timpul părea suspendat.

Mass-media din toată lumea aşteaptă cu îngrijorare rezultatul operaţiei:
• The surgery on Pope John Paul… Operaţia chirurgicală a Papei s-a încheiat după 4 ore şi 20 de minute. Este anunţul în direct al canalului american ABC şi adaugă: „Radio Vatican a spus că condiţiile Papei nu sunt grave”. Milioane de credincioşi, care în orice colţ al pământului şi mai ales în Polonia, s-au recules în rugăciune, pot să răsufle uşurat. Între timp, poliţia italiană îl anchetează pe atentator, tânărul extremist turc Ali Agca.

Şi tocmai lui Ioan Paul al II-lea i se adresează în prima recitare a antifonului pascal „Regina Coeli” după atentatul care l-a dus în pragul morţii. Este duminică 17 mai 1981, papa care va deveni Fericit, vorbeşte de pe patul de suferinţă de la Spitalul Gemelli din Roma:
• Vă mulţumesc plin de emoţie pentru rugăciunile voastre şi vă binecuvântez pe toţi (…) Mă rog pentru fratele care m-a lovit, pe care l-am iertat în mod sincer (…) Ţie Marie îţi repet: ’Totus tuus ego sum’”.

Încredinţarea de sine Mariei şi iertarea: două dimensiuni deja puternic prezente în viaţa şi învăţătura Papei, care din acel moment devin un singur lucru cu figura şi mărturia lui Karol Wojtyła. Acea iertare pe care a pronunţat-o cu voce firavă, puţin după atentat, Ioan Paul al II-lea o poartă personal „fratelui care m-a lovit”, la Crăciun în 1983, în Închisoarea romană „Rebibbia”. Fecioarei Maria în schimb i se dăruieşte total, inima sa, viaţa sa. Este ziua de 13 mai 1982, exact un an după atentat: Papa se află la Sanctuarul marian de la Fatima în Portugalia pentru a mulţumi Fecioarei care l-a salvat. Ioan Pal al II-lea nu are dubii: a fost mâna Mariei cea care „a condus traiectoria glontelui şi Papa în agonie s-a oprit în pragul morţii”.

„Totus tuus”, „Totul al tău, Marie”: motoul stemei episcopale devine invocaţie. O încredinţare totală pe care Fericitul Wojtyła o va repeta până în ultimele clipe ale vieţii sale pământeşti:
• În tine mă încred şi ţie încă o dată îşi spun: Totus tuus, Maria! Totus tuus! Amin. (aplauze)

Aici serviciul audio:

rv/A.Lucaci