Benedict al XVI-lea: adevăratul farmec al sexualităţii naşte din măreţia orizonturilor
deschise de iubirea lui Dumnezeu
(RV – 13 mai 2011) „Adevăratul farmec al sexualităţii” naşte din măreţia
orizonturilor deschise de iubirea lui Dumnezeu: văzute din această perspectivă, trupul
şi sufletul nu sunt antagoniste: astfel a evidenţiat Benedict al XVI-lea primindu-i
în audienţă pe participanţii la întâlnirea promovată de Institutul Pontifical Ioan
Paul al II-lea pentru studii privind căsătoria şi familia, fondat în urmă cu 30 de
ani de Papa Wojtyła.
„A conjuga teologia trupului cu cea a iubirii pentru
aflarea unităţii parcursului omului”: Papa oferă această indicaţie plecând de la exemplul
nudurilor pictate de Michelangelo. „trupuri locuite de lumină, de viaţă, de strălucire”. Marele
artist „voia astfel să arate că trupurile noastre ascund un mister”, faptul că „în
acestea se manifestă şi acţionează spiritul”. Aşadar, în planul lui Dumnezeu nu
există opoziţie între trup şi spirit. În perspectiva originară, „trupurile lui Adam
şi al Evei apar în perfectă armonie înainte de Cădere”: erosul reprezintă primirea
iubirii de la Dumnezeu pentru a o putea dărui mai departe. Prin iubire omul este recreat.
Începe, aşadar, o nouă viaţă, „viaţa unei noi unităţi a celor doi într-un singur trup”.
• „Adevăratul farmec al sexualităţii naşte din măreţia acestui orizont care
se deschide: frumuseţea totală, universul celeilalte persoane şi al 'nostru' care
naşte în uniune; promisiunea comuniunii pe care o ascunde, fecunditatea nouă, calea
pe care iubirea o deschide spre Dumnezeu, izvor de iubire. Şi atunci, uniunea într-un
singur trup devine uniune pentru toată viaţa, până când bărbatul şi femeia devin una
şi în spirit”.
„Se deschide astfel acel parcurs în care trupul ne învaţă valoarea
timpului, al lentei maturizări în iubire” :
• „În această lumină, virtutea
castităţii dobândeşte un nou înţeles. Nu înseamnă un 'nu' spus plăcerilor şi bucuriei
vieţii, ci un imens 'da' spus iubirii ca şi comunicare profundă între persoane, care
necesită timp şi respect; ca o cale împreună spre plinătate şi ca iubire care devine
capabilă să genereze viaţa şi să primească cu generozitate viaţa nouă care se naşte”.
„Trupul” – explică Sfântul Părinte – „conţine şi un limbaj negativ; ne vorbeşte
despre opresiunea din partea celuilalt, despre dorinţa de a poseda şi exploata. Însă,
ştim că acest limbaj nu aparţine planului originar al lui Dumnezeu, ci este rod al
păcatului”:
• „Când este desprins de sensul filial, de legătura cu Creatorul,
trupul se revoltă împotriva omului, pierde capacitatea de a transmite comuniunea şi
devine un teren însuşit al celuilalt. Nu este oare aceasta drama sexualităţii, ce
rămâne azi închisă în cercul restrâns al propriului corp şi a propriei emotivităţi,
dar care în realitate se poate împlini doar în chemarea spre ceva mai măreţ?”
Dar
Dumnezeu oferă omului „o cale de mântuire a trupului, a cărui limbaj este conservat
în familie”, ce devine „loc în care teologia corpului şi teologia iubirii se împletesc”.
În familie se învaţă „bunătatea corpului”, „în experienţa de iubire pe care o primim
de la părinţi. În familie se trăieşte darul de sine într-un singur trup, în iubirea
conjugală care-i uneşte pe soţi. Aici este locul în care se experimentează fecunditatea
iubirii şi viaţa se împleteşte cu cea a altor generaţii”:
• „Este familia locul
în care omul descoperă capacitatea sa de a relaţiona, nu ca individ autonom care se
auto-realizează, dar ca fiu, soţ, părinte; a cărui identitate se fondează pe a fi
chemat la iubire, la a fi primit de către alţii şi la a se dărui altora”.
Prin
Întrupare se asistă „la gestul umil al lui Dumnezeu care se coboară spre trup pentru
a-l înălţa apoi la sine”: trupul, „păcătos în Adam” este „ridicat şi mântuit de Cristos.
Este un trup care devine tot mai plin de lumină şi de Duhul Sfânt, tot mai plin de
Dumnezeu”. În această perspectivă – conclude Sfântul Părinte – teologia trupului
„evită riscul superficialităţii şi permite de a descoperi măreţia vocaţiei iubirii,
care este o chemare la comuniune a persoanelor în dubla formă a vieţii: a virginităţii
şi a căsătoriei.