Arhiep. Bruno Forte: prin noul ciclu de cateheze, Papa ne aminteşte că rugându-se,
omul intră într-adevăr în relaţie cu Dumnezeu; rugăciunea este respiraţia vieţii
(RV - 10 mai 2011) Benedict al XVI-lea ţine miercuri în Piaţa San Pietro
audienţa generală. Miercurea trecută Papa a început un nou ciclu de cateheze. Este
dedicat rugăciunii. Pontiful sublinia că “a se ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu”
explicând că intenţia catehezelor sale este aceea de a căuta să deprindă oamenii să
trăiască şi “mai intens raportul cu Domnul, cvasi “o şcoală de rugăciune”.
Despre
acest nou ciclu de meditaţii la audienţa de miercuri, ascultaţi un interviu cu mons.
Bruno Forte, arhiepiscop de Chieti-Vasto, Italia. • Papa spune că sensul existenţei
rămâne obscur şi descurajant dacă nu este pus în raport cu misterul lui Dumnezeu şi
cu planul său despre lume. În fond, aceasta este ceea ce face rugăciunea. Rugăciunea
ancorează faptele şi zilele în misterul sfânt, face să ne redescoperim în sânul Treimii
divine şi în felul acesta pune fundament şi deschide orizonturi de speranţă şi de
încredere drumului nostru. Iată pentru ce rugăciunea este respiraţia vieţii iar pentru
credincios este sursa continuă de lumină şi de pace care îl face liber şi capabil
să influenţeze istoria după voinţa Tatălui în urmarea lui Isus.
Papa a
spus, la audienţa de miercuri 4 mai că „În orice rugăciune
se exprimă întotdeauna adevărul despre creatura umană… •…în sensul cel
mai profund, pentru că omul nu este o monadă: omul creat de Dumnezeu ca partener al
unui legământ de iubire, este Altul pe care Dumnezeu l-a voit în gratuitatea
darului pentru ca în libertate acest „Altul” să-i poată corespunde. Dumnezeu
ne-a făcut pentru a contempla chipul său: Sfântul Augustin o spune în formă sfâşietoare
la începutul cărţii „Confesiunilor”. „Ai făcut inima noastră pentru tine şi ea este
neliniştită până ce nu-şi află odihna în tine”. Şi atunci, rugându-se, omul se poate
pune în atitudinea cea mai radicală şi adevărată care poate fi, a creaturii în faţa
Creatorului.
Cu umilinţă Papa a spus: „Rugăciunea nu trebuie
dată ca sigură. Trebuie mereu să învăţăm din nou a ne ruga”… •
Este foarte frumoasă formula „şcoală de rugăciune”. Este o formulă care, chiar personal,
am iubit-o şi o iubesc mult, astfel că în dieceza mea am înfiinţat o „şcoală a rugăciunii”.
De ce este atât de important a vorbi despre „şcoala rugăciunii”? Etimologic „scholé”
înseamnă „cugetarea, zăbovirea în gândire, ca şi cum s-ar spune că rugăciunea nu se
improvizează. Pentru faptul că ea implică în mod atât de radical fiinţa umană înaintea
lui Dumnezeu şi deschide atât de profund spre izvoarele veşnice, e nevoie a se educa
la rugăciune.
„Rugăciunea” nu este în contrast cu „acţiunea”:
avem, acum în ultima vreme un exemplu luminos ca Fericitul Karol Wojtyła… •
Ioan Paul al II-lea - pentru oricine a avut harul de a-i sta aproape chiar puţine
momente, în timpul celebrării euharistice, - apărea un om scufundat total în Dumnezeu
şi în acelaşi timp, tocmai din acest motiv, profund uman. Aceasta este verificarea
asupra versantului dublu al celui pe care papa Benedict al XVI-lea ni l-a dat începând
această „şcoală a rugăciunii”: tocmai pentru că rugăciunea ne scufundă mai adânc în
Dumnezeu, Treime Sfântă, ne face şi mai profund umani, capabili să ne sintonizăm în
ceea ce există adevărat, frumos şi autentic în fiinţa umană.