"A se ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu": Papa la audienţa generală de miercuri a început un nou ciclu de cateheze dedicat rugăciunii

(RV - 4 mai 2011) „Ştim bine că rugăciunea nu trebuie socotită ca ceva sigur, de la sine înţeles: e nevoie să învăţăm a ne ruga, aproape însuşindu-ne mereu din nou această artă; chiar cei care sunt mult avansaţi în viaţa spirituală simt mereu nevoia de a merge la şcoala lui Isus pentru a învăţa să se roage cu adevărat”. Este ceea ce a spus papa Benedict al XVI-lea miercuri în Piaţa Sfântul Petru la audienţa generală. Papa a început o nouă serie de cateheze, dedicată temei rugăciunii, şi în mod specific celei creştine, o temă ce ne stă la inimă tuturor. Este vorba de rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus şi pe care continuă să ne-o înveţe Biserica. De fapt în Isus, omul devine capabil să se apropie de Dumnezeu cu profunzimea şi intimitatea legăturii de paternitate şi filiaţie. Împreună cu primii ucenici, cu încredere umilă ne adresăm deci Învăţătorului şi îi cerem: ’Doamne, învaţă-ne să ne rugăm’ (Lc 11,1).

În momentul saluturilor către pelerini, Papa şi-a îndreptat gândul special la credincioşii polonezi sosiţi la Roma pentru beatificarea lui Ioan Paul al II-lea, şi la începutul lunii mai, a încredinţat Fecioarei Maria, tinerii, bolnavii şi familiile.

„A se ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu”. În prima sa cateheză dedicată rugăciunii, Benedict al XVI-lea a arătat că în toate timpurile oamenii s-au adresat lui Dumnezeu. În primele cateheze, a spus deci Papa, vom căuta să învăţăm să trăim şi „mai intens relaţia noastră cu Domnul, aproape ca o ’şcoală de rugăciune’”
• "Ştim bine că rugăciunea nu trebuie socotită ca ceva de la sine înţeles: trebuie să învăţăm a ne ruga, cvasi deprinzând mereu din nou această artă; chiar cei care sunt foarte înaintaţi în viaţa spirituală simt mereu nevoia de a se duce la şcoala lui Isus pentru a învăţa să se roage cu adevărat.

Şi a adăugat că primim prima lecţie de la Domnul prin exemplul său. Evangheliile ni-l descriu, de fapt, „pe Isus în dialog intim şi constant cu Tatăl: este o comuniune profundă a celui care a venit în lume nu ca să facă voia sa, dar pe cea a Tatălui care l-a trimis pentru mântuirea omului”. Pontiful a relevat astfel că deşi cu accente diferite culturile antice, de la Egipt la Grecia Antică, de la religiile Mesopotamiei la Antica Romă rugăciunile au exprimat întotdeauna dorinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Papa l-a citat pe Marcu Aureliu care afirma „necesitatea de a se ruga pentru a stabili cooperarea rodnică dintre lucrarea divină şi acţiunea umană”. Împăratul filozof, a constatat deci Papa, dovedeşte că viaţa umană fără rugăciune, „devine lipsită de sens şi de reper”:
• În orice rugăciune, de altfel, se exprimă mereu adevărul creaturii omeneşti, care pe de o parte simte slăbiciunea şi nevoia, şi de aceea cere ajutor din partea Cerului, iar pe de alta, este dotată cu o demnitate extraordinară, pentru ca, pregătindu-se să primească Revelaţia divină, se descoperă capabilă să intre în comuniune cu Dumnezeu.

În exemplele de rugăciune din diferite epoci şi civilizaţii, a observat Pontiful, „apare conştiinţa pe care fiinţa umană o are despre condiţia sa de creatură şi despre dependenţa sa de un Altul superior ei şi izvor al oricărui bine”:
• Omul din toate timpurile se roagă pentru că nu poate să renunţe la a se întreba care este sensul existenţei sale, care rămâne obscur şi deprimant, dacă nu este pus în relaţie cu misterul lui Dumnezeu şi cu planul său asupra lumii. Viaţa umană este o împletire de bine şi rău, de suferinţă nemeritată şi de bucurie şi frumuseţe, care în mod spontan şi irezistibil ne mână să cerem lui Dumnezeu acea lumină şi acea forţă interioare care să ne ajute pe pământ şi să ne deschidă o speranţă ce merge dincolo de hotarele morţii.

Papa Benedict a spus, de asemenea, că religiile păgâne rămân o invocaţie care de pe pământ aşteaptă un cuvânt din partea Cerului. O aşteptare pe care Revelaţia o duce la împlinire. În Isus Cristos, a spus Papa, „omul devine capabil să se apropie de Dumnezeu cu profunzimea şi intimitatea raportului de paternitate şi de filiaţie”.Isus este acela care, în rugăciune, ne oferă „posibilitatea unei legături mai profunde cu Tatăl Ceresc”.

În momentul saluturilor în diferite limbi, adresându-se pelerinilor polonezi, Papa s-a referit cu bucurie le proclamarea de fericit al lui Ioan Paul al II-lea duminică, 1 mai:
• Niech Jego zawierzenie Matce Bożej, zawarte w zawołaniu „Totus Tuus” będzie zachętą dla każdego z was i dla całego narodu polskiego, którego Maryja jest Królową. Încredinţarea sa Maicii Domnului, conţinută în invocaţia „Totus Tuus” - a spus - să fie o încurajare pentru fiecare dintre voi şi pentru tot poporul polonez, pentru care Maria este Regină.

De la Pontif, şi un salut noilor recruţi în garda elveţiană care vor depune jurământul pe 6 mai. În fine, papa Benedict a îndreptat un gând special spre Fecioara Maria, la începutul acestei luni dedicate ei de tradiţia populară:
• Dragi tineri, mergeţi în fiecare zi la şcoala Preasfintei Maria ca să învăţaţi de la ea să faceţi voinţa lui Dumnezeu. Contemplând-o pe Mama lui Cristos răstignit, voi, dragi bolnavi, să ştiţi să percepeţi valoarea mântuitoare a oricărei suferinţe trăite împreună cu Isus. Şi voi, dragi soţi recent căsătoriţi, invocaţi ocrotirea ei maternă, pentru ca în familia voastră să domnească întotdeauna atmosfera casei din Nazaret.

La terminarea audienţei generale, ca de obicei, s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină, intonată de Papa şi continuată împreună cu credincioşii, aceştia putând urmări textul scris pe verso biletelor de intrare. În final, Sfântul Părinte a invocat peste toţi cei prezenţi binecuvântarea apostolică, extinzând-o bucuros şi la cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio:

rv/al