Mii de credincioşi la Liturghia de mulţumire pentru noul Fericit. Cardinalul Bertone: Ioan Paul al II-lea avea la inimă binele fiecărui om

(RV - 2 mai 2011) Zeci de mii de persoane au revenit şi au umplut luni dimineaţă, 2 mai, Piaţa Sfântul Petru pentru a participa la Liturghia de mulţumire pentru beatificarea şi în cinstea lui Ioan Paul al II-lea. Prezidată de cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone, Liturghia a fost deschisă cu un cuvânt de omagiu al cardinalului Stansilaw Dziwisz, arhiepiscop de Cracovia, care l-a definit pe Papa Wojtyła „marele apostol” al Divinei Milostiviri împreună cu Sfânta Faustina Kowalska.

Secvenţe muzicale din timpul Liturghiei.
Martor, Păstor, Papă, Sfânt. Patru apelative ca patru faţete ale unei prisme, prin care se răsfrânge gratitudinea Bisericii pentru proclamarea de fericit a lui Ioan Paul al II-lea. În faţa mulţimii din ziua de după eveniment - obosită dar fericită de a fi prezentă şi pentru acest moment de rugăciune corală - cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de Stat, a făcut să strălucească din nou diamantul meritelor şi virtuţilor noului Fericit. Un om, a spus, „care trăia din Dumnezeu” şi care a fost o „călăuză în trecerea dintre două milenii” graţie busolei Evangheliei; acea Carte închisă uşor de o suflare de vânt pe catafalcul său, în urmă cu şase ani, ca pentru a prevesti evenimentul de duminică 1 mai 2011, începutul vieţii de după viaţă:
• Era ca şi cum vântul Spiritului ar fi voit să marcheze sfârşitul aventurii pământeşti a lui Karol Wojtyła, luminată în întregime de Evanghelia lui Cristos. Din această carte el descoperea planurile lui Dumnezeu pentru omenire, pentru sine, dar mai ales învăţa să-l cunoască pe Cristos, iubirea sa, care pentru Karol era mereu o chemare la responsabilitate.

Proclamarea de fericit este „un dar prea mare”, ce face dificil „să exprimi ceea ce simte toată Biserica”, afirmase la începutul ceremoniei cardinalul Dziwisz. Fostul secretar personal al Papei Wojtyła a subliniat cum Liturghia din dimineaţa de luni 2 mai - celebrată urmând textele liturgice care vor fi folosite pe 22 octombrie în fiecare an - constituie într-un anume fel inaugurarea „cultului public” adus lui Ioan Paul al II-lea. Apoi, a mulţumit Italiei pentru că a fost plină de afecţiune „a doua patrie” pentru Papa polonez şi mai ales lui Benedict al XVI-lea pentru că „i-a menţinut mereu vie amintirea”:
• Suntem recunoscători Sfântului Părinte pentru decizia de a deschide procesul de beatificare şi canonizare a Servitorului lui Dumnezeu, că a confirmat caracterul eroic al virtuţilor sale şi miracolul, şi pentru că a ales Duminica Divinei Milostiviri ca zi a beatificării sale. Suntem convinşi că această alegere va întări încă şi mai mult credinţa ucenicilor lui Cristos în Dumnezeu cel bogat în milostivire. Fericitul Ioan Paul al II-lea a devenit, împreună cu Sfânta Faustina, marele apostol al acestui adevăr.

Apostol şi om de intensă rugăciune. În sintonie cu toate mărturiile ascultate de cei care l-au cunoscut personal, şi cardinalul Bertone a făcut să derive din rugăciunea „continuă, constantă” a lui Ioan Paul al II-lea faptul de a fi nu „un simplu combatant pentru ideologii politico-sociale”, dar „apărător al demnităţii fiecărei fiinţe umane”, întrucât văzută ca fiu al lui Dumnezeu:
• Astăzi aducem mulţumiri Domnului pentru că ne-a dat un martor ca el, atât de credibil, atât de transparent, care ne-a învăţat cum trebuie să trăim credinţa şi să apărăm valorile creştine, începând de la viaţă, fără complexe, fără temeri; cum trebuie să mărturisim credinţa cu curaj şi coerenţă, traducând Fericirile în experienţa zilnică.

Ca Papă, a recunoscut mai departe cardinalul Bertone, Ioan Paul al II-lea a dat Bisericii „o vizibilitate universală şi o autoritate morală la nivel mondial necunoscute până atunci”. Apoi, privat de facultatea care îi permisese să ajungă la marginile lumii, lipsit de putinţa de a vorbi, a lăsat lumea dându-ne „nouă tuturor” - a spus secretarul de Stat vatican - o ultimă mare lecţie de umanitate şi de abandonare în braţele lui Dumnezeu”:
• Mulţumim Domnului pentru că ne-a dat un Sfânt ca el (…) Era un om adevărat deoarece legat inseparabil de acela care este Adevărul. Urmându-l pe acela care este Calea, era un om mereu în drum, în mers, mereu îndreptat spre binele cel mai mare pentru fiecare persoană, pentru Biserică şi pentru lume şi spre ţinta care pentru fiecare credincios este slava Tatălui. Era un om viu, pentru că plin de Viaţa care este Cristos, mereu deschis la harul său şi la toate darurile Spiritului Sfânt.

Aici serviciul audio:
rv/A.Lucaci