2011-05-01 08:50:20

Beatificarea lui Ioan Paul al II-lea: o sărbătoare a credinţei pentru a deschide porţile lui Cristos


(RV - 1 mai 2011) O sărbătoare a credinţei pentru a deschide porţile lui Cristos: acesta este evenimentul beatificării papei Ioan Paul al II-lea duminică 1 mai, Duminica Divinei Milostiviri. Un eveniment extraordinar, fără precedent în ultimele secole ale istoriei Bisericii. Beatificarea lui Karol Wojtyła, care s-a aflat la sediul lui Petru din octombrie 1978 până în aprilie 2005 cu numele de Ioan Paul al II-lea, se anunţă ca o mare şi universală „sărbătoare a credinţei”. O descrie astfel succesorul său imediat Benedict al XVI-lea - care prezidează solemna celebrare euharistică duminică 1 mai, în Piaţa Sfântul Petru - în mesajul autograf trimis cu această ocazie cotidianului L’Osservatore Romano.

O sărbătoare pe care mii de persoane sosite la Roma din toată lumea se pregătesc să o trăiască şi o trăiesc deja în aceste ore. Şi care, în auspiciile aceluiaşi Josef Ratzinger, constituie „o preţioasă ocazie pentru a deschide porţile lui Cristos”. Tinerilor le-a revenit sarcina de a inaugura cele trei zile de celebrări, prin veghea de sâmbătă seară la Circo Massimo, în legătura prin satelit cu cinci sanctuare mariane din diferite continente: : Cracovia în Polonia, Bugando în Tanzania, „Notre Dame” în Liban, Guadalupe în Mexic şi Fatima în Portugalia.

Au adus mărturi dr. Navarro-Valls, fostul director al Sălii vaticane de presă, călugăriţa Marie-Simon-Pierre - al cărei miracol a permis beatificarea - şi cardinalul Stanislaw Dziwisz, actualul arhiepiscop de Cracovia, fost secretar particular al lui Ioan Paul al II-lea.

Duminică dimineaţă la ora 9 pregătirea la slujba şi ritul beatificării prin recitarea rugăciunii „Rozariul Milostivirii Divine” iar la ora 10, Liturghia de beatificare prezidată de papa Benedict în Piaţa San Pietro. Ziua următoare, luni 2 mai, la ora 10.30 în aceeaşi Piaţă Sfântul Petru cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone prezidează Liturghia de mulţumire în onoarea noului fericit.

Iată textul mesajului autograf trimis de Benedict al XVI-lea cotidianului L’Osservatore Romano:
„Cititorilor ziarului L’Osservatore Romano, credincioşilor din Roma şi pelerinilor sosiţi din întreaga lume, să la parvină urarea mea cea mai cordială de bun venit în ziua beatificării papei Ioan Paul al II-lea. Aceasta sărbătoare a credinţei să fie o ocazie preţioasă pentru a deschide porţile lui Cristos şi o invitaţie puternică de a trăi, cu generozitatea noului Fericit, Evanghelia Iubirii. Să ajungă la toţi Binecuvântarea mea!

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A.Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.