Ioan Paul al II-lea, mărturisitor al Evangheliei suferinţei: amintirea mons. Zimowski, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Operatorii Sanitari

(RV – 28 aprilie 2011) „Mărturisitorii Crucii şi Învierii lui Cristos au transmis Bisericii şi umanităţii o specifică Evanghelie a suferinţei”. Astfel scrie Ioan Paul al II-lea în Scrisoarea apostolică „Salvifici Doloris”, din 11 februarie 1984, a cărei temă centrală este sensul creştin al suferinţei.

Viaţa şi pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, care va fi proclamat Fericit pe 1 mai, sunt profund legate de tema suferinţei.
Vă propunem o reflecţie asupra raportului dintre Papa Wojtyła şi suferinţă a mons. Zygmunt Zimowski, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Operatorii Sanitari, consiliu instituit de Ioan Paul al II-lea.
Interviul a fost realizat de Romilda Ferrauto, de la redacţia noastră centrală:

• „Ioan Paul al II-lea a fost un Papă care a avut un raport cu adevărat special cu suferinţa, atât din punct de vedere personal, înainte de a fi papă şi, de asemenea, în timpul pontificatului: să nu uităm când Ioan Paul al II-lea participa la Calea Sfintei Cruci de la Colosseo, când prindea strâns în mâini Crucea Domnului nostru Isus Cristos.
El a experimentat suferinţa încă din copilărie, când şi-a pierdut mama; avea doar 9 ani. Apoi au fost multe, multe alte evenimente, în special al Doilea Război Mondial în cursul căruia au murit mulţi din prietenii săi. A fost un om care a cunoscut suferinţa”.

Viitorul Fericit a cunoscut suferinţa şi boala în propriul trup…dacă ar fi să ne amintim de un moment special în care s-a văzut acceptarea calvarului…? Monseniorul Zimowski:

• „Reparcurgând viaţa acestui mare Papă, am găsit foarte semnificativ momentul în care a spus public, în mai 1994, la rugăciunea „Angelus”, abia ieşit din Spitalul roman „Gemelli” : 'Aş vrea ca prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria să fie transmisă gratitudinea mea pentru acest dar al suferinţei'. Şi a adăugat 'Aş vrea să mulţumesc pentru acest dar; am înţeles că este un dar necesar'.
Desigur, aceste afirmaţii ilustrează pe de o parte deosebita sa devoţiune faţă de Fecioara Maria şi, pe de altă parte, acceptarea unor lungi şi multiple suferinţe fizice şi când a pronunţat aceste cuvinte o făcea ca şi cum ar fi fost conştient că mai avea încă mult de străbătut, multe suferinţe fizice de înfruntat pentru umanitate şi pentru Biserică”.

Întrebat dacă starea de slăbiciune fizică a fost un obstacol în acţiunea pastorală a lui Ioan Paul al II-lea, monseniorul Zimowski a răspuns:

• „Ştim că în ultima parte a pontificatului său, suferinţa fizică i-a marcat, fără îndoială, în mod grav trupul; dar în acest sens vă propun să ne amintim ceea ce a evidenţiat Benedict al XVI-lea cu ocazia urărilor adresate Curiei Romane, cu ocazia Crăciunului, în anul morţii lui Ioan Paul al II-lea: „Nici un Papă nu a lăsat o cantitate de texte la fel de mare ca cea lăsată de Ioan Paul al II-lea; precedent nici un Papă nu a putut vizita, asemenea lui, întreaga lume, vorbind direct cu oameni de pe toate continentele.
Sfântul Părinte a subliniat de asemenea: „Spre finalul vieţii i-a fost dat un parcurs de suferinţă şi de tăcere”. Prin cuvintele şi operele sale ne-a dăruit lucruri mari; dar lecţia cea mai importantă ne-a dat-o de la catedra suferinţei şi a tăcerii”.

Aici serviciul audio: