2011-04-25 13:06:13

Ţara Sfântă: ACLI va inaugura la Betleem o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea


(RV – 25 aprilie 2011) Ţara Sfântă: Pentru a-l omagia pe Ioan Paul al II-lea, a cărui beatificare va avea loc pe 1 mai, Asociaţia Catolică a Muncitorilor Italieni va inaugura la Betleem o statuie a lui Ioan Paul al II-lea, poziţionată la Centrul „Casa Păcii”, sediu al şcolii de formare profesională aparţinând asociaţiei italiene.
Cu o înălţime de trei metri, statuia este realizată din marmură şi este opera unui artist palestinian.
Asociaţia Catolică a Muncitorilor Italieni se va afla în Ţara Sfântă cu ocazia pelerinajului naţional, în cursul căruia se va sărbători – împreună cu fundaţia Ioan Paul al II-lea şi cu comunitatea creştină palestiniană – beatificarea lui Ioan Paul al II-lea şi sărbătoarea muncii.

Ziua va începe dimineaţa, prin celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de mons. Antonio Franco, nunţiu apostolic la Ierusalim, şi va continua cu asistarea la transmiterea în direct a beatificării lui Ioan Paul al II-lea, din piaţa „Sfântul Petru”.

Cu ocazia inaugurării statuii va interveni primul ministru al Autorităţii palestiniene, Salam Fayad, tezorierul Custodiei din Ţara Sfântă şi vicepreşedintele fundaţiei Ioan Paul al II-lea, părintele Ibrahim Faltas şi, de asemenea, preşedintele naţional al Asociaţiei Catolice a Muncitorilor Italieni, Andrea Olivero.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.