2011-04-14 15:23:34

Slujbele din Săptămâna Sfântă prezidate de Papa: colecta pentru victimele catastrofelor din Japonia


(RV - 14 aprilie 2011) Oficiul Celebrărilor Liturgice Pontificale a publicat calendarul celebrărilor pe care Benedict al XVI-lea le va prezida în timpul Săptămânii Sfinte din acest an. Ca de obicei, Duminica Floriilor - şi cea de-a 26-a Zi mondială a tineretului la nivel local - deschide solemnităţile perioadei, prin Liturghia pe care Papa, începând de la ora 9.30, o va prezida duminică 17 aprilie în Piaţa Sfântul Petru, fiind precedată de binecuvântarea ramurilor de măslin şi palmier şi procesiunea de la obelisc până la altarul din faţa bazilicii.

Apoi, în Joia Sfântă, tot la ora 9.30, Benedict al XVI-lea va concelebra Liturghia Sfintei Crisme în Bazilica Vaticană, cu episcopii şi preoţii prezenţi la Roma, în cadrul cărei va binecuvânta uleiurile, în timp ce la ora 17.30, în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, catedrala Romei, Pontiful va prezida Liturghia Cinei Domnului. În timpul celebrării, Papa va îndeplini ritul spălării picioarelor a 12 preoţi şi va invita pe cei prezenţi la un act de caritate, anul acesta, în favoarea victimelor cutremurului de pământ urmat de tsunami care a lovit Japonia.

În Vinerea Sfântă, 22 aprilie, Papa va conduce la ora 17 în bazilica Sfântul Petru celebrarea Patimii Domnului cu adorarea Sfintei Cruci. Seara, se va duce la Coloseu pentru ritul "Via Crucis - Calea Crucii" care va începe la ora 21.15. La sfârşit, papa Benedict va adresa un cuvânt de învăţătură despre importanţa hotărâtoare a Patimilor Domnului în misterul mântuirii.

În Sâmbăta Sfântă 23 aprilie se va desfăşura în bazilica San Pietro începând de la ora 21, Veghea pascală: binecuvţntarea focului, aprinderea Lumânăii pascale purtate în procesiune, vestirea solemnă a Învieirii prin imnul "Exultet", liturgia Cuvântului, liturgia apei şi liturgia eucaristică.

În fine, pe 24 aprilie, Duminica Paştelui Învierii Domnului, Benedict al XVI-lea va prezida la ora 10.15 Sfânta Liturghie solemnă la altarul din faţa Bazilicii Vaticane pe care o va încheiai cu tradiţionalul Mesaj şi Binecuvântarea Urbi et Orbi din balconul central al Bazilicii.

Aici serviciul audio:

rv/al







All the contents on this site are copyrighted ©.