Sfinţii, cea mai frumoasă apologie a creştinismului şi semn despre unde se află adevărul:
Benedict al XVI-lea la cateheza audienţei generale de miercuri
RV 13 apr 2011."Sfinţenia nu constă în a realiza
fapte extraordinare ci în a fi uniţi cu Cristos, a trăi misterul său, a ne însuşi
atitudinile, gândurile şi comportamentele sale": a afirmat Benedict al XVI-lea
la cateheza audienţei generale de miercuri, în Piaţa Sfântul Petru, vorbind despre
sfinţenia vieţii de creştin. Prin această cateheză, Papa a încheiat seria de medalioane
dedicate sfinţilor Bisericii. "Sfinţii diferă mult unii de alţii" şi între ei sunt
"şi sfinţi simpli, adică oamenii cu suflet bun pe care-i văd în viaţa mea, care nu
vor fi canonizaţi niciodată, sunt persoane normale, pentru a spune astfel, fără forme
de eroism vizibil dar în bunătatea lor de fiecare zi văd adevărul credinţei. Această
bunătate la care au ajuns în credinţa Bisericii este pentru mine, a afirmat Pontiful,
cea mai sigură apologie a creştinismului şi semn despre unde se află adevărul". •
"Dragi fraţi şi surori, la audienţele generale din ultimii ani ne-au însoţit figurile
atâtor Sfinţi şi Sfinte. Am învăţat să-i cunoaştem mai îndeaproape şi să înţelegem
că toată istoria Bisericii este marcată de aceşti bărbaţi şi femei care prin credinţa,
caritatea lor şi viaţa lor au fost adevărate faruri pentru atâtea generaţii, şi pentru
noi".
Sfinţii, a reluat Pontiful, manifestă în diferite feluri prezenţa
puternică şi transformatoare a Celui Înviat. Au permis ca Cristos să cuprindă atât
de mult viaţa lor încât puteau spune împreună cu Sfântul Paul: 'nu mai trăiesc eu,
ci Cristos trăieşte în mine' (Galateni 2,20). Faptul de a le urma exemplul, de a cere
mijlocirea lor şi de a intra în comuniune cu ei, "ne uneşte cu Cristos, din care,
precum de la Izvor şi Cap, provine tot harul şi toată viaţa aceluiaşi Popor al lui
Dumnezeu" (LG 50). • "La încheierea acestui ciclu de cateheze, doresc să vă
ofer câteva gânduri despre ce înseamnă sfinţenia. Ce înseamnă a fi sfinţi? Cine este
chemat să fie sfânt? Deseori, suntem înclinaţi să credem că sfinţenia este un ţel
rezervat pentru câţiva aleşi. Sfântul Paul, în schimb, vorbeşte despre marele plan
al lui Dumnezeu şi afirmă: "În el, Cristos, Dumnezeu ne-a ales mai înainte de întemeierea
lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui în iubire". Şi el vorbeşte despre
noi toţi (Efeseni 1,4)".
În centrul planului lui Dumnezeu este Isus Cristos,
în care Dumnezeu ne dezvăluie chipul său. În Isus Cristos, Dumnezeul cel viu s-a făcut
apropiat, vizibil, poate fi auzit şi atins, pentru ca fiecare să poată primi din plinătatea
sa de har şi de adevăr. De aceea, întreaga existenţă creştină cunoaşte o unică lege
supremă şi această lege este, de fapt, o persoană: să fii în Isus Cristos. •
"Sfinţenia, plinătatea vieţii creştine, nu constă în a săvârşi fapte extraordinare,
ci în a fi uniţi cu Cristos, în a trăi misterele sale, în a ne însuşi atitudinile
sale, gândurile sale, comportamentele sale. Măsura sfinţeniei este dată de statura
pe care Cristos o ajunge în noi, de măsura în care, prin puterea Duhului Sfânt, modelăm
toată viaţa noastră după viaţa sa".
Conciliul Vatican al II-lea, a continuat
Sfântul Părinte, ne aminteşte de chemarea universală la sfinţenie, afirmând că nimeni
nu este exclus (LG 41): "în diferitele feluri de viaţă şi în diferitele ocupaţii,
o unică sfinţenie este trăită de toţi aceia care, mânaţi de Duhul lui Dumnezeu (…)
îl urmează pe Cristos cel sărac, smerit şi cu Crucea pe umeri, pentru a se învrednici
să fie părtaşi de mărirea Lui". Dar rămâne întrebarea: cum putem străbate calea sfinţeniei,
cum putem răspunde la această chemare, pot face acest lucru cu puterile mele? •
"Răspunsul este clar: o viaţă sfântă nu este, în principal, rodul efortului nostru,
al faptelor noastre, pentru că Dumnezeu - cel de trei ori sfânt (cfr. Is 6,3) – este
cel care ne face să fim sfinţi, este lucrarea Duhului său Sfânt care ne însufleţeşte
dinlăuntru, este viaţa însăşi a lui Cristos cel Înviat cea care ne este împărtăşită
şi care ne transformă. (…) Dar Dumnezeu respectă întotdeauna libertatea noastră şi
cere să acceptăm acest dar şi să trăim exigenţele pe care le presupune, cere să ne
lăsăm transformaţi de lucrarea Duhului Sfânt, conformând voinţa noastră la voinţa
lui Dumnezeu".
Cum putem face ca modul nostru de gândire şi faptele noastre
să devină gândire şi faptă cu Cristos şi ale lui Cristos? Care este esenţa sfinţeniei?
Încă o dată, răspunsul ne vine din reflecţiile de la Conciliul Vatican al II-lea,
în care ni se spune că sfinţenia creştină nu este altceva decât trăirea deplină a
iubirii. Dar pentru ca iubirea să crească în suflet şi să aducă roade ca o sămânţă
bună, fiecare creştin trebuie să asculte cu plăcere cuvântul lui Dumnezeu şi, cu ajutorul
harului, să împlinească prin fapte voinţa sa, să participe frecvent la Sfintele Sacramente,
mai ales la celebrarea Sfintei Euharistii, să se roage cu statornicie, să dea dovadă
de abnegaţie, să-i slujească activ pe fraţi şi să exerseze virtuţile creştine. Adevăratul
ucenic al lui Cristos se distinge prin iubirea sa faţă de Dumnezeu şi de aproapele.
Astfel se înţelege de ce "sfinţii sunt de toate vârstele şi de orice stare
de viaţă, sunt chipurile concrete ale fiecărui popor, limbă şi naţiune", diferiţi
între ei, dar întotdeauna "oamenii buni pe care-i văd în decursul vieţii", a căror
bunătate de fiecare zi, maturizată în credinţa Bisericii catolice, "este pentru mine
cea mai sigură apologie a creştinismului şi semn despre unde se află adevărul".
De aici, îndemnul final al Papei: • "Aş vrea să-i invit pe toţi să fie
deschişi la lucrarea Duhului Sfânt, care transformă viaţa noastră, ca să facem şi
noi parte din marele mozaic al sfinţeniei pe care Dumnezeu îl compune
în istorie, pentru ca chipul lui Cristos să strălucească în plinătatea luminii sale.
Să nu ne fie teamă să năzuim spre înalt, spre înălţimile lui Dumnezeu; să nu ne fie
teamă că Dumnezeu ne va cere prea mult, dar să ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul său
în toate faptele de zi cu zi, chiar dacă ne simţim săraci, inadecvaţi, păcătoşi. El
este cel care ne transformă după iubirea sa".
Primiţi şi Binecuvântarea
Apostolică invocată de Benedict al XVI-lea la încheierea audienţei generale de miercuri,
Binecuvântare ce ajunge, în spirit de credinţă, la toţi ascultătorii Radio Vatican.