Papa la "Angelus" a comentat evanghelia "învierii lui Lazăr"

(RV - 10 aprilie 2011) Învierea este o realitate absolut nouă ce depăşeşte limitele raţiunii; inima noastră caută veşnicia dincolo de moarte; Cristos abate zidul morţii. Pe lângă moartea fizică, după care vine învierea „există o altă moarte, care l-a costat pe Cristos cea mai dură luptă, chiar preţul crucii: este moartea spirituală, păcatul, care ameninţă să ruineze existenţa fiecărui om. Pentru a învinge această moarte Cristos a murit, iar învierea sa nu este revenirea la viaţa precedentă, ci deschiderea unei realităţi noi, un ’pământ nou’, unit, în sfârşit, cu Cerul lui Dumnezeu”.

Înfruntând tema învierii în vederea Paştelui, papa Benedict al XVI-lea, înainte de recitarea rugăciunii „Angelus - Îngerul Domnului” cu mii de credincioşi, romani şi pelerini din diferite colţuri ale lumii, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. a subliniat că chiar „şi între creştini, credinţa în înviere şi în viaţa veşnică este însoţită nu rareori de atâtea dubii, de multă confuzie, deoarece este vorba încă de o realitate ce depăşeşte limitele raţiunii noastre şi cere un act de credinţă”.

În Evanghelia acestei duminici - învierea lui Lazăr - noi ascultăm glasul credinţei din gura Martei, sora lui Lazăr. Lui Isus care îi zice: „Fratele tău va învia”, ea îi răspunde: "Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de apoi" (In 11,23-24). Dar Isus îi spune: "Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi” (In 11,25-26). Iată adevărata noutate, ce izbucneşte şi întrece orice barieră!

Iată textul alocuţiunii pronunţate de Pontif:
Iubiţi fraţi şi surori, mai sunt doar două săptămâni până la Paşti şi lecturile biblice din această duminică vorbesc toate despre înviere. Nu încă despre cea a lui Isus, care va izbucni ca o noutate absolută, dar despre învierea noastră, aceea la care noi aspirăm şi pe care Isus însuşi ne-a dăruit-o, înviind din morţi. Într-adevăr, moartea reprezintă pentru noi ca un zid ce ne împiedică să vedem dincolo; cu toate acestea inima noastră se avântă dincolo de acest zid, şi chiar dacă nu putem cunoaşte ceea ce el ascunde, totuşi ne gândim, şi ne imaginăm, exprimând prin simboluri dorinţa noastră de veşnicie.

Poporului ebraic, în exil departe de pământul lui Israel, profetul Ezechiel îi vesteşte că Dumnezeu va deschide mormintele deportaţilor şi îi va face să se întoarcă în ţara lor, pentru a se odihni în pace (Cf Ez 37,12-14). Această aspiraţie străveche a omului de a fi înmormântat împreună cu părinţii săi este năzuinţa la o „patrie” care să-l primească la sfârşitul ostenelilor pământeşti. Această concepţie nu conţine încă ideea unei învieri personale din moarte, care apare doar spre sfârşitul Vechiului Testament, şi încă în vremea lui Isus nu era acceptată de toţi iudeii. De altfel, chiar între creştini, credinţa în înviere şi în viaţa veşnică este însoţită nu rareori de atâtea dubii, de multă confuzie, deoarece este vorba încă de o realitate ce depăşeşte limitele raţiunii noastre şi cere un act de credinţă. În Evanghelia de azi - învierea lui Lazăr - noi ascultăm glasul credinţei din gura Martei, sora lui Lazăr. Lui Isus care îi zice: „Fratele tău va învia”, ea îi răspunde: "Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de apoi" (In 11,23-24). Dar Isus îi spune: "Eu sunt învierea şi viaţa; cine crede în mine, chiar dacă moare, va trăi” (In 11,25-26). Iată adevărata noutate, ce izbucneşte şi întrece orice barieră! Cristos abate zidul morţii, în el locuieşte toată plinătatea lui Dumnezeu, care este viaţă, viaţă veşnică. De aceea moartea nu a avut putere asupra lui; iar învierea lui Lazăr este semn al stăpânirii sale depline asupra morţii fizice, care înaintea lui Dumnezeu este ca un somn (Cf In 11,11).

Dar există o altă moarte, care l-a costat pe Cristos lupta cea mai crâncenă, de-a dreptul preţul crucii: este moartea spirituală, păcatul, care ameninţă să ruineze existenţa fiecărui om. Pentru a învinge această moarte Cristos a murit, iar Învierea sa nu este întoarcerea la viaţa precedentă, ci deschiderea unei noi realităţi, un „pământ nou”, unit, în sfârşit, cu Cerul lui Dumnezeu. De aceea Sfântul Paul scrie: „Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare prin Duhul său, care locuieşte în voi” (Rom 8,11).

Dragi fraţi, să ne adresăm Fecioarei Maria, care părtaşă deja la această Înviere, să ne ajute să spunem cu credinţă: "Da, Doamne, eu cred că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care ai venit în lume” (In 11,27), să descoperim cu adevărat că el este mântuirea noastră.

După recitarea rugăciunii mariane, în momentul saluturilor în diferite limbi, Papa a amintit în poloneză tragedia aeriană din 10 aprilie 2010, la Smolensk în Rusia în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane între care cuplul prezidenţial, Lech Kaczynski şi soţia sa Maria: „Dragi fraţi şi surori polonezi, astăzi în timp ce comemorăm aniversarea catastrofei aeriene de lângă Smolensk, în care şi-a pierdut viaţa preşedintele ţării voastre şi alte personalităţi care se duceau la comemorarea de la Katyn, mă unesc cu voi în această rugăciune specială a naţiunii voastre. Cristos, viaţa şi învierea noastră să-i primească în slava sa şi să vă întărească sufleteşte în această dureroasă experienţă. Din inimă binecuvântez patria voastră şi pe toţi polonezii”.