Vineri 8 aprilie 2005: funeraliile lui Ioan Paul al II-lea care duminică 1 mai 2011
fa vi proclamat Fericit
(RV - 8 aprilie 2011) În urmă cu şase ani, omenirea unită
se regăsea în Piaţa Sfântul Petru pentru a aduce extremul salut lui Ioan Paul al II-lea,
păstor al Bisericii, care şi-a dedicat în întregime existenţa în serviciul
poporului lui Dumnezeu. Funeraliile papei Ioan Paul al II-lea erau celebrate vineri
8 aprilie 2005 de cardinalul decan Joseph Ratzinger, devenit papa Benedict al XVI-lea
care duminică 1 mai, în duminica a doua a Paştelui, Duminica Divinei milostiviri îl
va proclama fericit pe predecesorul său, lucru ce nu s-a mai întâmplat în istoria
bimilenară a Bisericii: • Secvenţe sonore „Jesus Christ you are my life”. Pe
8 aprilie 2005, o multitudine de credincioşi, sute de mii, aduc în Piaţa Sfântul Petru,
ultimul emoţionat salut lui Ioan Paul al II-lea. Un eveniment care, şi datorită mijloacelor
de comunicaţi, a căpătat o dimensiune planetară şi care, şi astăzi, rămâne întipărit
în amintirea a milioane de persoane.
Omenirea unită se regăsea în Piaţa Sfântul
Petru pentru a aduce extremul salut lui Ioan Paul al II-lea, păstor al Bisericii,
care şi-a dedicat în întregime existenţa în serviciul poporului lui Dumnezeu. I-au
adus omagiu, Şefi de Stat şi de guvern, dar mai ales turma sa, credincioşii care l-au
iubit cu afecţiune filială. O multitudine, cum Cetatea Eternă nu a mai văzut în istoria
ei milenară.
Ceea ce a făcut şi mai extraordinar, providenţial, acel moment
este faptul că celebrarea funeraliilor a revenit celui care atunci era decanul Colegiului
cardinalilor, cardinalul Joseph Ratzinger. Într-un fel se poate vorbi de o trecere
ideală de ştafetei. Dar să reparcurgem pe scurt acel intense emoţii din 8 aprilie
2005.
• Secvenţe muzicale. Vântul care răsfoieşte cartea Evangheliei
de pe sicriul cu trupul neînsufleţit al Pontifului aşezat jos în faţa altarului. Mulţimea
credincioşilor care strigă „Santo subito - Sfânt imediat”. Steagurile poloneze cu
panglică de doliu. Sunetul clopotelor. Roşul hainelor cardinalilor celebranţi. Strângerile
de mână dintre lideri ai unor ţări aflate în conflict. Imagini de neşters şi sunete
cu îndelungi ecouri ale unui eveniment care a fost înainte de toate o mărturie de
credinţă. Timp de un sfert de veac Ioan Paul al II-lea străbătuse căile lumii pentru
a propovădui vestea cea bună. Şi acum, se pare că lumea s-a adunat în Piaţa San Pietro
pentru a-l îmbrăţişa încă o dată pe Papa „venit de departe”. Pentru a mulţumi preotului,
păstorului, omului care a repetat neobosit tuturor şi fiecăruia: „Nu vă fie frică.
Deschideţi, mai mult deschideţi-i larg porţile lui Cristos”. Ascultând din nou mărturiile
credincioşilor reuniţi la Roma din toate părţile în acele zile, se are impresia că
Papa Karol Wojtyla s-a întors în Casa Tatălui, dar este încă, şi chiar mai mult, în
mijlocul nostru: • Ne-a făcut să cunoaştem direct persoana lui Isus, nu valori
abstracte, ci o persoană şi aceasta în mod sigur va rămâne pentru totdeauna. Ce
reprezintă pentru tine această pierdere? • Reprezintă un punct de plecare spre
o credinţă mai matură, mai conştientă chiar fără Papa, dar mai presus de toate cu
sprijinul său, acum când este aproape de Cristos şi poate să ne ajute mult mai mult
şi să ne orienteze cu mai multă forţă spre drumul pe care ni l-a indicat în timpul
vieţii sale. • Noi suntem aici la Roma de la ora 4 dimineaţa. Stăm la rând
pentru că vrem să-i spunem mulţumesc Papei. • Neajunsul e suportabil deoarece
dacă ţinem cont de ceea ce el ne-a dat nouă, aceasta este minimul pe care noi îl putem
face pentru el. •Pentru mine este Sfântul tuturor! • A vorbit la inima
tuturor, dar cu un limbaj universal: limbajul lui Cristos. Şi Ioan Paul
al II-lea „a devenit una cu Cristos”. Subliniază aceasta cardinalul Joseph Ratzinger,
care în omilia Liturghiei înmormântării, aminteşte parcursul pământesc al lui Karol
Wojtyla. Succesorul lui Petru, dar şi prietenul fratern cu care a împărtăşit iubirea
fără rezerve pentru Cristos şi Biserică. „Urmează-mă!”.
Toată viaţa sa, afirmă
viitorul Pontif, Ioan Paul al II-lea a răspuns la chemarea Domnului. Acesta este secretul,
misterul forţei sale: • Iubirea lui Cristos a fost forţa dominantă a
iubitului nostru Sfânt Părinte; cine l-a văzut rugându-se, cine l-a auzit predicând,
o ştie. Şi astfel, graţie acestei înrădăcinări profunde în Cristos a putut purta
o greutate, ce merge dincolo de forţele pur omeneşti: A fi păstor al turmei lui Cristos,
al Bisericii universale.
El a interpretat pentru noi misterul pascal ca mister
al divinei milostiviri; a găsit reflexul cel mai curat al milostivirii lui Dumnezeu
în Mama lui Dumnezeu. El, care îşi pierduse mama la o vârstă fragedă ,,a iubit-o
cu atât mai mult pe Mama dumnezeiască. A auzit cuvintele Domnului răstignit ca fiind
adresate lui personal:”Iată mama ta!” Şi a făcut la fel ca ucenicul pe care-l iubea
: a luat-o întru ale sale (în intimitatea fiinţei sale). Totus tuus. Şi de
la mamă a învăţat să se conformeze lui Cristos. • Pentru noi toţi rămâne de neuitat
cum în această ultimă duminică de Paşte a vieţii sale pământeşti, Ioan Paul al II-lea
marcat de suferinţă, s-a arătat încă o dată la fereastra Palatului Apostolic şi o
ultimă oară a dat binecuvântarea „Urbi et Orbi”, în modul în care forţele
îi permiteau.
Cardinalul Ratzinger îşi încheie omilia în acea mare zi de vineri
8 aprilie 2005 adresându-se direct lui Karol Wojtyla. Cuvintele sale, pronunţate cu
glasul plin de emoţie, interpretează sentimentele poporului lui Dumnezeu şi manifestă
cu tărie legătura în Cristos dintre Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea: •
Putem fi siguri că iubitul Papă stă acum la fereastra casei Tatălui, ne vede şi ne
binecuvântează. Da, binecuvântează-ne, Sfinte Părinte. Noi încredinţăm
sufletul tău ales Mamei lui Dumnezeu, Mamei tale, care te-a condus în
fiecare zi şi te va conduce acum în slava cea veşnică a Fiului ei, Isus Cristos
Domnul nostru.