Papa, intenţia misionară pentru luna aprilie: nu încetaţi să-l purtaţi pe Cristos
celor care nu-l cunosc
(RV - 4 aprilie 2011) Intenţiile propuse de Papa membrilor Apostolatului
rugăciunii, pentru luna aprilie sunt: Intenţia generală -
Pentru ca Biserica să ofere noilor generaţii, prin vestirea credibilă a evangheliei,
motive mereu noi de viaţă şi de speranţă. Intenţia misionară - Pentru
ca misionarii, prin proclamarea evangheliei şi mărturia de viaţă, să-l ducă pe Isus
la cei care încă nu îl cunosc.
După ce am comentat intenţia generală vinerea
trecută 1 aprilie, astăzi ne oprim la intenţia misionară: Pentru ca misionarii, prin
proclamarea evangheliei şi mărturia de viaţă, să-l ducă pe Isus la cei care încă nu
îl cunosc. În mai multe ocazii, papa Benedict al XVI-lea a amintit că toţi cei
botezaţi sunt chemaţi să vestească Evanghelia, mai ales într-o lume în care majoritatea
persoanelor nu l-a întâlnit încă pe Cristos.
„Misiunea îi priveşte pe toţi
creştinii”: Benedict al XVI-lea repetă neobosit celor care cred, amintind cum Biserica
este „din natura sa” misionară. La două mii de ani de la naşterea lui Cristos, încă
mare parte a omenirii aşteaptă anunţul Vestei celei Bune. Deci, este avertismentul
său, „rămâne încă urgentă şi necesară misiunea de a evangheliza omenirea”: •
Misiunea este o datorie, la care trebuie să se răspundă: ‘Vai mie de
nu voi vesti Evanghelia’ (1Cor,916). Apostolul Papul, căruia Biserica îi dedică
un an special în amintirea celor două mii de ani de la naştere, a înţeles pe drumul
Damascului şi apoi a experimentat în cursul slujirii succesive că răscumpărarea
şi misiunea sunt acte de iubire”(Discurs către Operele Pontificale
Misionare, 17 mai 2008).
Şi reaminteşte, citându-l pe Apostolul Neamurilor,
că Evanghelia şi evanghelizatorul se identifică. „Cel al apostolului - evidenţiază
- nu este şi nu poate fi un titlu onorific. El angajează în mod concret şi chiar dramatic
toată existenţa subiectului interesat”. Şi reafirmă că misionarul trebuie să fie chemat
de Domnul înainte de a vesti Evanghelia sa: • În cele din urmă, este
Domnul cel care constituie în apostolat, nu propria prezumţie.
Apostolul nu se face de la sine, dar este făcut atare de Domnul; prin
urmare apostolul are nevoie de a se raporta în mod constant la Domnul. Nu degeaba
Paul spune că este ’apostol prin vocaţie’, adică
’nu din partea unor oameni nici prin intermediul unui om, ci din partea lui
Isus Cristos şi a lui Dumnezeu Tatăl’” (Audienţa generală din
10 septembrie 2008).
În cea de-a 80-a aniversare de instituire a Zilei
Misionare Mondiale, papa Benedict aminteşte deci că pentru a fi un adevărat vestitor
al Evangheliei, e nevoie de a se lăsa călăuziţi de iubirea lui Dumnezeu: • Într-adevăr,
misiunea, dacă nu este însufleţită de iubire, se reduce la activitate
filantropică şi socială. Pentru creştini, în schimb, sunt valabile
cuvintele apostolului Paul: „Iubirea lui Cristos ne sileşte”.
(…) Fiecare botezat, asemenea mlădiţei unite cu viţa, poate astfel coopera
la misiunea lui Isus, care se rezumă în aceasta: a duce fiecărei persoane
vestea cea bună că ’Dumnezeu este iubire’ şi, tocmai de
aceea, vrea să salveze lumea( Angelus, 22 octombrie
2006).
Suntem toţi misionari, adaugă Papa, amintind că „misiunea pleacă
întotdeauna dintr-o inimă transformată de iubirea lui Dumnezeu” şi este realizabilă
în orice loc sau împrejurare a vieţii: • Misiunea este deci un şantier
în care există loc pentru toţi: pentru cine se angajează să realizeze în propria familie
Împărăţia lui Dumnezeu; pentru cine trăieşte cu spirit creştinesc munca profesională;
pentru cine se consacră total Domnului; pentru cine îl urează pe Isus Bunul Păstor
în preoţia ministerială a Poporului lui Dumnezeu; pentru cine, în mod specific, pleacă
pentru a-l vesti pe Cristos celor care încă nu-l cunosc(Angelus,
22 octombrie 2006).