Benedict al XVI-lea despre „valoarea pedagogică a Mărturisirii sacramentale”: pentru
duhovnici şi pentru penitenţi
(RV - 25 martie 2011) "Valoarea pedagogică a Mărturisirii sacramentale”.
Asupra acestui aspect, „uneori neluat în consideraţie în mod suficient, dar de mare
relevanţă spirituală şi pastorală”, Benedict al XVI-lea s-a oprit vineri dimineaţă
primind în Aula Binecuvântărilor din Vatican participanţii - circa 800 de preoţi
- la cursul de for intern organizat în acest zile la Roma de Tribunalul
ecleziastic Penitenţiaria Apostolică. Este - spus Pontiful - o importantă ocazie
anuală de a aprofunda temele referitoare la Sacramentul Pocăinţei.
Dacă e adevărat
că este întotdeauna necesar a salvgarda obiectivitatea efectelor sacramentului şi
celebrarea sa corectă după normele Ritului Pocăinţei, nu este nelalocul său a reflecta
cât de mult sacramentul poate educa la credinţă, atât a ministrului, cât şi a penitentului.
Disponibilitatea fidelă şi generoasă a preoţilor la ascultarea mărturisirilor, după
exemplul marilor sfinţi din istorie, de la Sfântul Ioan Maria Vianney la Sfântul Ioan
Bosco, de la San Josemaría Escrivá la Sfântul Pius din Puetrelcina, de la Sfântul
Iosif Cafasso la Sfântul Leopold Mandić, ne arată la toţi cum scaunul de spovadă poate
fi un real „loc” de sfinţenie.
În ce mod Sacramentul Pocăinţei educă?
În ce sens celebrarea sa are o valoare pedagogică, înainte de toate pentru miniştri,
pentru slujitori? Am putea porni de la a recunoaşte că misiunea preoţească
constituie un punct de observaţie unic şi privilegiat, din care, zilnic, ne este dat
să contemplăm splendoarea Milostivirii divine. De câte ori în celebrarea Sacramentului
Pocăinţei, preotul asistă la adevărate minuni de convertire, care, reînnoind „întâlnirea
cu un eveniment, o Persoană” (Encic.Deus caritas est, 1), întăresc
însăşi credinţa sa. În fond, a mărturisi înseamnă a asista la atâtea „professiones
fidei - mărturisiri ale credinţei”, câţi sunt penitenţii, şi a contempla
lucrarea lui Dumnezeu milostiv în istorie, a atinge cu mâna rezultatele mântuitoare
ale Crucii şi Învierii lui Cristos, în orice timp şi pentru orice om.
•
Nu rareori suntem puşi în faţa unor adevărate drame existenţiale şi spirituale, care
nu găsesc răspuns în cuvintele oamenilor, dar sunt îmbrăţişate şi asumate de Iubirea
divină, care iartă şi transformă: „De-ar fi păcatele voastre ca purpura, se
vor face albe ca zăpada şi de-ar fi roşii cum este cârmâzul, se vor face albe
ca lâna” (Is 1,18). A cunoaşte şi, într-un anume mod, a vizita abisul inimii
omeneşti, chiar în aspectele obscure, dacă pe de o parte pune la încercare umanitatea
şi credinţa preotului însuşi, pe de alta alimentează în el certitudinea că ultimul
cuvânt despre răul omului şi al istoriei este al lui Dumnezeu, este al Milostivirii
sale, capabilă să facă noi toate lucrurile (Cf Ap 21,5).
Cât de mult
poate învăţa apoi preotul de la penitenţi exemplari prin
viaţa lor spirituală, prin seriozitatea cu care fac examenul de conştiinţă, prin transparenţa
în a recunoaşte propriul păcat şi prin docilitatea faţă de învăţătura Bisericii şi
sfaturile duhovnicului. Din administrarea Sacramentului Pocăinţei putem prim lecţii
profunde de smerenie şi de credinţă! Este o chemare foarte puternică pentru fiecare
preot la a fi conştient de propria identitate. • Niciodată, doar
în forţa singură a umanităţii noastre, am putea asculta mărturisirile fraţilor noştri!
Dacă ei se apropie de noi, este numai pentru că suntem preoţi, configuraţidupă modelul lui Cristos, Mare şi Veşnic Preot, şi abilitaţi să acţioneze în
Numele său şi în Persoana sa, de a-l face cu adevărat
prezent pe Dumnezeu care iartă, reînnoieşte şi transformă. Celebrarea Sacramentului
Pocăinţei are o valoare pedagogică pentru preot, cu referire la credinţa sa, la adevărul
şi sărăcia persoanei sale, şi alimentează în el conştiinţa identităţii sacramentale.
Care
este valoarea pedagogică a Sacramentului Pocăinţei pentru penitenţi? Trebuie să
plecăm de la premisa că ea depinde înainte de toate de lucrarea harului şi a efectelor
obiective ale Sacramentului în sufletul credinciosului. În mod cert Reconcilierea
sacramentală este unul din momentele în care libertatea personală şi conştiinţa de
sine sunt chemate să se exprime în mod deosebit de evident. Este poate şi din acest
motiv că, într-o epocă de relativism şi, în consecinţă, de atenuată conştiinţă a propriei
existenţe, apare slăbită şi practica sacramentală. • Examenul de conştiinţă
are o importantă valoare pedagogică: el educă la a privi cu sinceritate la propria
existenţă, la a confrunta cu adevărul Evangheliei şi la a o evalua
cu parametri nu doar omeneşti, ci preluaţi din Revelaţia divină. Confruntarea
cu Poruncile, cu Fericirile şi, mai ales, cu Porunca iubirii, constituie prima mare
„scoală de pocăinţă”.
În timpul nostru caracterizat
de zgomot, de distracţie şi de solitudine, colocviul penitentului cu duhovnicul poate
reprezenta una din puţinele, dacă nu singura ocazie pentru a fi ascultaţi cu adevărat
şi în profunzime. Dragi preoţi, nu neglijaţi să acordaţi spaţiu cuvenit exercitării
ministerului Pocăinţei la scaunul de spovadă: a fi primiţi şi ascultaţi constituie
şi un semn omenesc al primirii şi bunătăţii lui Dumnezeu faţă de fiii săi. Întreaga
mărturisirea păcatelor, apoi, educă penitentul la umilinţă, la recunoaşterea propriei
slăbiciuni şi, în acelaşi timp, la conştiinţa necesităţii iertării lui Dumnezeu şi
la încrederea că harul divin este important pentru judecata asupra actelor, pe drumul
spiritual şi pentru vindecarea interioară a penitentului. • Să
nu uităm cât convertiri şi câte vieţi cu adevărat sfinte au început într-un confesional
sau scaun de spovadă! Primirea pocăinţei şi ascultarea cuvintelor „Eu
te dezleg de păcatele tale” reprezintă, în fine,
o adevărată şcoală de iubire şi de speranţă, care conduce la deplina încredere în
Dumnezeul Iubirii revelat în Isus Cristos, la responsabilitatea şi la angajamentul
convertirii continue.
Dragi preoţi, a experimenta noi cei dintâi Milostivirea
divină şi a fi instrumente umile ale sale, să ne educe la o celebrare din ce în ce
mai fidelă a Sacramentului Pocăinţei şi la o profundă gratitudine faţă de Dumnezeu,
care „ne-a încredinţat nouă ministerul reconcilierii” (1Cor 5,18). Fericitei
Fecioarei Maria, Mater misericordiae - Maica milei şi Refugium peccatorum
- Scăparea păcătoşilor, încredinţez roadele Cursului vostru asupra Forului intern
şi ministerul tuturor duhovnicilor, în timp ce cu mare afecţiune vă binecuvântez.