Nota cardinalului Piacenza despre adoraţia euharistică în vederea Conferinţei internaţionale
la Roma
(RV - 23 martie 2011) „Nu putem subevalua importanţa adoraţiei Domnului în Preasfântul
Sacrament, ştiind că cultul este actul major al Poporului lui Dumnezeu”.
Afirmă cardinalul Mauro Piacenza, prefect al Congregaţiei pentru Cler, într-o
notă trimisă episcopului de Toulon în Franţa, care promovează o Conferinţă internaţională
pe tema adoraţiei euharistice, în program de la 20 la 24 iunie la Universitatea Saleziană
din Roma. Aşa cum relatează agenţia Zenit, cardinalul exprimă speranţa ca adoraţia
euharistică să fie considerată „un mijloc eficace pentru a promova sfinţirea clerului,
repararea păcatelor, vocaţiile la preoţie şi la viaţa consacrată”. Cardinalul recomandă
ca fiecare dieceză să aibă o capelă sau un sanctuar dedicat adoraţiei Euharistiei
pentru promovarea de noi vocaţii şi pentru sfinţirea clerului. „Un reînnoit sens al
devoţiunii faţă de Cristos în Euharistie - încheie cardinalul - poate doar să îmbogăţească
orice aspect al vieţii şi misiunii Bisericii în lume”.