În Postul Mare, urmarea lui Cristos pentru a combate păcatul: cuvintele lui Benedict
al XVI-lea în reflecţia pr. Nicola Bux
(RV - 22 martie 2011) În Postul Mare suntem chemaţi să ne aliem cu Cristos împotriva
păcatului: este îndemnul lui Benedict al XVI-lea lansat duminica trecută la rugăciunea
„Angelus” oprindu-se asupra atitudinii prin care trebuie să se distingă acest timp
intens din anul bisericesc. În special, reluând un gând al lui Paul al VI-lea, papa
Benedict îndeamnă creştinii „să răspundă la porunca divină a pocăinţei prin unele
acte de bună voie, pe lângă renunţările impuse de povara vieţii zilnice”.
De
la acest pasaj porneşte reflecţia teologului italian, părintele
Nicola Bux, membru consultant al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei: •
Este clar că renunţările de fiecare zi pe care ni le impune povara vieţii zilnice
sunt determinate, oarecum, de condiţia în care trăim, de starea vieţi în care ne
aflăm. Altele, în schimb - cele la care se referă Sfântul Părinte - sunt cele pe care
noi, de la sine, în mod voluntar, decidem să la facem Acestea din urmă nu sunt impuse
de situaţia de fiecare zi ci mai degrabă sunt rezultatul alegerii noastre şi ar trebui
într-un anume sens să fie legate de corectarea acelor atitudini vicioase, tocmai pentru
a întări virtutea.
Există un aspect fundamental: rugăciunea, postul şi pomana
uneori credinciosul le simte în Postul Mare ca o datorie, ca ceva impus din
exterior. Evident, ar trebui să fie ca ceva venit din inimă, din interior… •
Negreşit, pentru că rugăciunea, postul şi pomana sunt în mod cert marile căi ale milostivirii
pe care tradiţia Bisericii şi în mod special Sfinţii Părinţi le-au recomandat. Este
apoi clar că aceste căi trebuie parcurse de fiecare potrivit modalităţii şi perspectivelor
pe care fiecare şi le fixează. Cum ar zice Sfântul Francisc de Sales în ceea ce priveşte
devoţiunea, fiecare stare de viaţă poate aplica aceste posibilităţi la propria condiţie.
Benedict
al XVI-lea în discursul ţinut sâmbăta trecută la încheierea exerciţiilor spirituale
ţinute în Vatican, a subliniat cât este de importantă viaţa Sfinţilor, şi ca exemplu,
mai ales în această perioadă a Postului Mare - pentru noi credincioşii… •
Desigur, pentru că Sfinţii sunt una dintre dovezile concludente ale adevărului religiei
creştine catolice. Sfinţii demonstrează că Cristos este întotdeauna imitabil şi actual
iar existenţa lor e una din dovezile apologetice cele mai importante ale adevărului
creştin. Uneori o anumită liturgie ar vrea să izoleze Sfinţii de Dumnezeu. Există
temerea ca nu cumva credincioşii, cinstindu-i pe Sfinţi, să nu-l cinstească pe Dumnezeu,
dar nu este adevărat, deoarece Dumnezeu nu trăieşte singur. El trăieşte într-o mare
familie, care este aceea a Sfinţilor, şi prin urmare, când cinstim un Sfânt îl cinstim
pe Dumnezeu şi când îl cinstim pe Dumnezeu îi cinstim şi pe Sfinţii săi. În aceasta,
Postul Mare ar putea fi un optim exerciţiu atât spiritual cât şi pastoral pentru păstori
şi credincioşi.