"Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu": rolul laicilor în Biserică
şi societate
(RV - 22 martie 2011) Chemarea specifică a laicilor este să caute împărăţia
lui Dumnezeu ocupându-se de cele vremelnice şi orânduindu-le după voinţa lui
Dumnezeu. Iniţiativa creştinilor laici este deosebit de necesară în descoperirea,
inventarea mijloacelor de a impregna relaţiile sociale, politice şi economice cu exigenţele
învăţăturii şi vieţii creştine. Conciliul Vatican II a dedicat un document special
redescoperirii rolului laicilor în Biserică.
Este vorba de decretul „Apostolicam
actuositatem” promulgat pe 18 noiembrie 1965 despre care vorbeşte
astăzi părintele iezuit Dariusz Kowalczyk, la rubrica sa săptămânală
dedicată Conciliului Vatican II: • Care este rolul laicilor în Biserică?
Teologul francez Yves Marie Congar spune cu sarcasm că aceştia trebuie să meargă la
biserică şi din când în când să pună mâna în portofel. Pentru a contrasta atare mentalitate
Conciliul Vatican II a revoluţionat modul de a înţelege poziţia laicilor şi a dat
un impuls eficace apostolatului laicilor. Acest apostolat, de fapt, „decurgând din
însăşi chemarea lor creştină, nu poate lipsi nicicând în Biserică” (n.1) - citim în
decretul „Apostolicam actuositatem” despre apostolatul laicilor. Conciliul spune
clar că „îndatorirea şi dreptul laicilor de a fi apostoli decurg din însăşi unirea
loc cu Cristos” (n.3). Nu este vorba, aşadar, de o „favoare” acordată laicilor de
către preoţi. Din păcate, reînnoirea conciliară a misiunii laicilor în Biserică nu
este înţeleasă întotdeauna în mod corect. În unele situaţii laicii au căutat să ia
locul clerului în cadrul Bisericii în loc să ocupe în mod responsabil locurile lor
proprii în lume.
Rolul laicilor în Biserică nu consistă în „clericalizarea”
lor, după cum reînnoirea preoţilor nu consistă în „laicizarea” lor. Adevărata egalitate
între toţi credincioşii în demnitatea şi în activitatea lor nu înseamnă confuzia condiţiilor
şi sarcinilor proprii fiecăruia. Conciliul afirmă, într-adevăr: „Laicii trebuie să-şi
asume ca menire proprie refacerea ordinii lucrurilor pământeşti şi, călăuziţi de lumina
Evangheliei şi de spiritul Bisericii şi însufleţiţi de iubirea creştină, să acţioneze
în acest domeniu în mod direct şi concret” (n. 7)
Unul din punctele slabe ale
reînnoirii introduse de Conciliu pare să fie definiţia, de tip negativ, a laicului
în Biserică. În constituţia „Lumen gentium” despre Biserică citim: „Prin ’laici’ se
înţeleg aici toţi credincioşii, în afară de membrii ordinului sacru şi ai stării călugăreşti”
(n. 31). Totuşi, mai importantă decât afirmaţia că laicul nu e preot, nici călugăr,
mi se pare întrebarea: cine este laicul?