2011-03-15 12:18:21

„Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu”: călugări, călugăriţe, laici consacraţi, o bogăţie pentru viaţa Bisericii


(RV - 15 martie 2011) Conciliul Vatican II a dedicat vieţii consacrate, călugări, călugăriţe şi laici consacraţi un document special vorbind despre reînnoirea vieţii în Ordinele şi Congregaţiile Monastice şi în Societăţile de viaţă apostolică. Este vorba de decretul „Perfectae caritatis” referitor la iubirea desăvârşită promulgat pe 28 octombrie 1965, asupra căruia se opreşte părintele iezuit Dariusz Kowalczyk la rubrica sa săptămânală.
• Ordinele călugăreşti nu sunt un element indispensabil al Bisericii. Totuşi Conciliul notează că „încă de la începuturile Bisericii au existat bărbaţi şi femei care prin practicarea sfaturilor evanghelice, au căutat să-l urmeze cu mai multă libertate şi să-l imite mai îndeaproape pe Cristos” (n. 1). Putem spera că asemenea persoane vor fi până la sfârşitul timpurilor.

Reînnoirea vieţii călugăreşti consistă, pe de o parte, în întoarcerea continuă la inspiraţia originară a institutelor, iar pe de alta în adaptarea institutelor în funcţie de schimbarea condiţiilor de existenţă (Cf n.2). Decretul despre viaţa călugărească însă subliniază că „cele mai bune adaptări la exigenţele epocii nu vor avea nici un efect dacă nu vor fi însufleţite de o reînnoire spirituală” (n. 2)

Curăţia „pentru împărăţia cerurilor”, trăită cu autenticitate este dovada contrară „falselor teorii, care prezintă castitatea perfectă ca fiind imposibilă sau dăunătoare pentru dezvoltarea omului” (n. 12). Conciliul, în acelaşi timp avertizează însă că voind a trăi în castitate nu este posibil doar bizuindu-se pe propriile forţe, dar trebuie să se aibă încredere în ajutorul divin.

Sărăcia călugărească consistă în a depinde de superiori în folosirea bunurilor, în a fi sărac cu duhul, dar şi „în a se spune legii comune a muncii”. Ascultarea călugărească în schimb se bazează pe credinţa că Dumnezeu vrea să lucreze în viaţa călugărului prin superiorii săi. Astfel ascultarea „departe de a umbri demnitatea persoanei umane”, „o aduce la maturitate, sporind libertatea lor de a fi fii ai lui Dumnezeu” (n.14). Superiorii, din partea lor, ar trebui „să-i conducă pe supuşi ca pe nişte fii ai lui Dumnezeu şi cu respectul datorat persoanei umane, facilitând supunerea lor de bunăvoie” (n. 14).

Nu lipsesc părerile că Conciliul s-a concentrat asupra rolului episcopilor şi nu a aprofundat importanţa pentru Biserică a vieţii călugăreşti. Poate aceasta va fi una din sarcinile viitorului conciliu.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.