(RV- 3 martie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Durerea papei Benedict al XVI-lea pentru asasinarea ministrului pakistanez Shahbaz
Bhatti. Mărturia fratelui său: acum să fie abolită legea asupra blasfemiei.
-
Geneva. Mons. Silvano Maria Tomasi, observatorul permanent al Sfântului Scaun
la oficiul ONU de la Geneva, a intervenit miercuri pe tema libertăţii religioase la
cea de-a 16-a Sesiune a Consiliului pentru Drepturile omului. Omorârea ministrului
pakistanez pentru Minorităţi este - a spus - încă o dovadă despre situaţia dramatică
în care trăiesc mulţi creştini. Violenţele împotriva creştinilor se înmulţesc pentru
că sunt puţini cei care îi apără.
- Papa l-a primit joi dimineaţă
în Vatican pe preşedintele Republicii Chile, Sebastián Piñera Echenique.
În centrul convorbirilor, viaţa, familia şi dezvoltarea integrală.
- Tot joi
dimineaţă Sfântul Părinte a primit în Sala Consistoriului din Palatul apostolic
al treilea şi ultimul grup de 27 episcopi filipinezi cu ocazia vizitei
canonice ad Limina Apostolorum. În discursul său, succesorul lui Petru a subliniat
importanţa formării preoţilor şi a laicilor şi a pus accentul pe angajarea Bisericii
în promovarea binelui comun, în apărarea familiei şi în dialogul cu credincioşii celorlalte
religii.
- Cetatea Vaticanului. Cardinalul Tarcisio Bertone a celebrat
miercuri Sfânta Liturghie pentru 12 noi recruţi ai Gărzii Elveţiene Pontificale. La
predică, secretarul de Stat vatican a subliniat spiritul de slujire plin
de responsabilitate care învinge mirajul puterii.
- Londra. Nunţiul
apostolic în Regatul Unit, arhiepiscopul Antonio Mennini a prezentat miercuri Scrisorile
de acreditare Reginei Elisabeta. La întâlnirea de la Buckingam Palace - informează
o notă a Conferinţei Episcopale a Angliei şi Ţării Galilor, Regina i-a spus reprezentatului
pontifical că îşi aminteşte cu plăcere şi gratitudine de vizita lui
Benedict al XVI-lea din luna septembrie 2010.
- Roma. S-a încheiat
joi plenara Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale: în centrul lucrărilor,
studiul limbajelor culturii digitale moderne în ajutorul misiunii evanghelizatoare
a Bisericii.
- Bruxelles. Episcopate catolice europene constituite
în Grup de reflecţie pe problema romilor. Grupul de reflecţie este compus din
câte un expert din şase ţări: Ungaria, Slovacia, România, Bulgaria,
Franţa şi Italia:se arată într-un comunicat al Biroului presă al Eparhiei greco-catolice
de Oradea primit la redacţie. Grupul catolic de reflecţie se ocupă de problema romilor
văzută ca o problemă europeană, cu abordări teoretice şi practice, acordând o atenţie
deosebită situaţiei romilor din Ungaria, Slovacia, România şi Bulgaria, precum şi
migraţiei romilor în alte state UE (în principal Franţa şi Italia).
- Paris.
S-a încheiat miercuri în capitala Franţei cea de-a 21-a întâlnire a Comitetului internaţional
de legătură catolico-ebraic cu titlul: „40 de ani de dialog - reflecţii şi perspective
viitoare”. Participanţii au cerut sprijin pentru minorităţile religioase discriminate.
-
Libia. Rămâne gravă situaţia în ţara nord-africană. Joi dimineaţă un nou bombardament
aerian asupra oraşului Brega, terminal petrolier în partea orientală a ţării unde
insurgenţii câştigă poziţii. Între timp, Uniunea Europeană a blocat cu efect imediat
bunurile familiei Gheddafi şi ale altor membri ai conducerii regimului de la Tripoli.
Pe lângă aceasta, Curtea penală internaţională de la Haga a decis să deschidă o anchetă
pentru crime împotriva umanităţii comise în Libia pe 15 ianuarie.
- Vineri
4 martie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Gherasim de la Iordan,
anul 475; în calendarul roman sau latin Sfântul Cazimir, rege al Poloniei, anii 1458-1484.