2011-02-27 16:30:23

A fost eliberat cetăţeanul afgan convertit la creştinism, după ce a fost condamnat la moarte pentru apostasie


RV 27 feb 2011. Sayed Musa, operator al Crucii Roşii arestat la 31 mai 2010 în Afganistan după ce a trecut de la islamism la creştinism, pentru care a fost condamnat la moarte cu acuzaţia de apostazie, a fost eliberat în noaptea de vineri spre sâmbătă, 26 februarie: a făcut cunoscut agenţiei Fides avocatul său, Afzal Nooristani, director al organizaţiei "Legal Aid Organizatione of Afghanistan", care acordă asistenţă legală în cazuri de încălcare a drepturilor omului.

Eliberarea lui Musa a avut loc la presiunile comunităţii internaţionale şi mai ales ale Statelor Unite. Creştinul eliberat va primi probabil azil politic în Pakistan, unde locuieşte mare parte a familiei sale.

Alături de acest caz cu un sfârşit fericit, sunt atâtea altele sub semnul întrebării, precum cel în care se află un alt afgan convertit, Ahmad Shah. "Este nevoie de o reformă de ansamblu a sistemului juridic – a explicat Nooristani – dar Ţara trece în prezent prin multiple probleme şi provocări, precum terorismul, prezenţa forţelor ultraconservatoare şi nebulozitatea clasei politice, care obstaculează orice demers".

Constituţia Afganistanului declară islamismul religie de Stat dar recunoaşte adepţilor celorlalte religii dreptul la cult în formele prevăzute de lege. În plus, dreptul religios, Sharia, este considerat sursă de legislaţie civilă şi există legi care prevăd pedeapsa cu moartea pentru apostazie şi blasfemie.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.