2011-02-22 14:07:35

COMECE salută concluziile Uniunii Europene asupra intoleranţei religioase


(RV - 22 februarie 2011) COMECE - Comisia Episcopatelor Comunităţii Europene, apreciază concluziile din 21 februarie a. c. ale Consiliului Uniunii Europene referitoare la „intoleranţa, discriminarea şi violenţa bazate pe religie sau convingeri” ca un pas corect în direcţia bună. Alianţa „bunului simţ” şi a „voinţei politice” a prevalat pentru a asigura declaraţia puternică, urgent necesară în oprirea actelor de terorism şi sectarism împotriva creştinilor, răspândite la scară largă în întreaga lume.

În paragraful 2, Consiliul condamnă actele de violenţă „împotriva creştinilor şi a locurilor de închinare ale acestora, împotriva pelerinilor musulmani şi a altor comunităţi religioase”. Cu toate acestea, securitatea şi supravieţuirea comunităţilor creştine, mai ales în Orientul Mijlociu, necesită acţiuni concrete.

În cadrul reuniunii sale de pe 31 ianuarie, Consiliul Miniştrilor nu a reuşit să ajungă la o concluzie din cauza neînţelegerilor interne dintre miniştri pentru o referire clară la recunoaşterea creştinilor ca ţinte principale ale persecuţiei religioase în diferite ţări şi teritorii precum: Irak, Egipt, Pakistan, Nigeria, Cipru, Filipine, Iran, India şi Vietnam. Într-adevăr, acordul pozitiv de astăzi urmează corului de dezaprobări din partea mai multor state membre UE, precum şi a unor deputaţi europeni, ce a dus la rezultatul negativ al şedinţei anterioare.

COMECE consideră că Consiliul Miniştrilor ar trebui să transforme aceste cuvinte în acţiuni concrete, menite să garanteze că creştinii şi alte minorităţi religioase din întreaga lume se pot bucura de drepturile fundamentale şi libertăţile atât de necesare, inclusiv libertatea religioasă, de care sunt lipsiţi în prezent. Acest lucru este un ecou al preocupării Papei Benedict al XVI-lea care, pe 1 ianuarie, afirma că guvernele trebuie să-şi susţină vorbele şi să facă un angajament concret şi constant pentru a pune capăt violenţei anti-religioase.
În întâlnirea de astăzi a Consiliului Miniştrilor, libertatea religioasă a fost încă o dată reafirmată. Cu toate acestea, COMECE speră că Uniunea Europeană îşi va implementa concluziile în acţiuni politice însemnate şi astfel să ajute la eradicarea diviziunii sectare puternice, războiului culturilor şi religiilor şi valului de epurare religioasă.
În plus, D-na Ashton, Înaltul Reprezentant al U.E. pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, ar putea să ceară ca noul Serviciu European pentru Acţiune Externă să aibă o abordare instituţională permanentă pentru protejarea libertăţii de conştiinţă şi de religie din întreaga lume.
Angajarea efectivă pentru drepturile fundamentale, inclusiv libertatea religioasă, este, în sine, calea spre pace. Odată realizate pe deplin, ar deschide calea pentru societăţile paşnice şi deschise, unde oamenii ar trăi împreună în vecinătate şi unde diferite religii ar colabora pentru o mai mare libertate umană.
Secretariatul COMECE








All the contents on this site are copyrighted ©.