2011-02-19 12:01:26

Agenda pontificală la zi: nou nunţiu apostolic în Federaţia Rusă, numire episcopală în Argentina, audienţe


(RV - 19 februarie 2011) Sfântul Părinte a numit nunţiu apostolic în Federaţia Rusă pe mons. Ivan Jurkovič, arhiepiscop titular de Corbavia, până în prezent nunţiu apostolic în Ucraina. Numirea are loc la două zile după întâlnirea în Vatican dintre Papa şi preşedintele rus Medvedev.
În Argentina, Sfântul Părinte a numit episcop auxiliar de Río Gallegos pe mons. Miguel Angel D’Annibale, până în prezent vicar general al diecezei de San Isidro, atribuindu-i sediul titular de Nasai.

De asemenea, Sfântul Părinte a numit episcop al diecezei de Ebebiyin în Guineea Ecuatorială pe preotul Juan Nsue Edjan Mayé, până în prezent paroh al Bisericii Doamna Noastră de la Muntele Carmel şi Maria Ajutătoare din insula Bioko.

În cursul dimineţii Sfântului Părinte i-a fost prezentat Anuarul Pontifical 2011, apoi, Benedict al XVI-lea a primit în audienţe separate şase prelaţi din cel de-a doilea grup al Conferinţei Episcopale Filipineze cu ocazia vizitei ad Limina Apostolorum.

Aceştia sunt:
- Mons. Claro M. Caluya, administrator diecezan de Masbate;
- Mons. Arturo M. Bastes, episcop de Sorsogon;
- Mons. Manolo A. de los Santos, episcop de Virac;
- Mons. Pedro D. Arigo, episcop titular de Mactaris, vicar apostolic de Puerto Princesa;
- Mons. Edgardo S. Juanich, episcop titular de Ausuaga, vicar apostolic de Taytay;
- Mons. Leopoldo S. Tumulak, Ordinar Militar.

Tot sâmbătă la ora 12, în Sala Clementină din Palatul Apostolic papa Benedict al XVI-lea a primit în audienţă Comunitatea Colegiului Pontifical Filipinez din Roma co ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea sa (circa 70 de persoane). A fost inaugurat în data de 7 octombrie de papa Ioan al XXIII-lea.

În cursul după amiezii, potrivit agendei, în audienţă la Sfântul Părinte cardinalul Marc Ouellet, prefect al Congregaţiei pentru Episcopi.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.