2011-02-18 13:37:29

Papa către al doilea grup de episcopi din Filipine în vizită ad Limina: numai prietenia cu Dumnezeu rupe solitudinea de care suferă umanitatea


(RV - 18 februarie 2011) Farmecul acestei lumi nu poate satisface dorinţa de fericire. Numai prietenia cu Dumnezeu poate rupe solitudinea apăsătoare de care suferă omenirea. A afirmat papa Benedict al XVI-lea adresându-se celui de-al doilea grup de episcopi din Filipine primiţi vineri dimineaţă în audienţă comună cu ocazia vizitei ad Limina Apostolorum. Papa s-a oprit şi asupra provocărilor cu care se confruntă în prezent Biserica din Filipine.
Ţara cu cel mai mare număr de catolici din Asia continuă să înfrunte numeroase provocări în domeniul dezvoltării economice, dar trebuie recunoscut că dificultăţile pentru o viaţă fericită şi realizată nu sunt singurele obstacole ce trebuie înfruntate de Biserică:
• “Filipino culture is also confronted with the more subtle…Cultura filipineză se află şi în faţa unor chestiuni mai penetrante ce privesc secularizarea, materialismul şi consumismul timpurilor noastre. Drumul pentru a redescoperi adevăratul destin al umanităţii poate fi găsit numai „în restabilirea priorităţii lui Dumnezeu în inima şi în mintea fiecărei persoane”. Îndatorirea evanghelizării - explică Pontiful - este aceea de a propune „un raport personal cu Cristos”. La strădania clerului - observă Sfântul Părinte - se adaugă apoi cea a laicilor care au nevoie „să asculte mesajul Evangheliei în plinătatea sa”, pentru a-i înţelege implicaţiile sale” în viaţa lor şi în societate.

În Filipine, mulţumită şi „muncii pline de răbdare din partea Bisericii locale”, credinţa capătă „un rol important în viaţa multor tineri”:
“I encourage you to continue to remind...Vă încurajez să continuaţi să amintiţi tinerilor că farmecul acestei lumi nu va satisface dorinţa lor naturală de fericire. Numai adevărata prietenie cu Dumnezeu va frânge lanţurile solitudinii de care suferă umanitatea noastră şubredă şi va stabili o adevărată şi durabilă comuniune cu alţii.

În afară de aceasta, a continuat papa Benedict, trebuie să se acorde atenţie şi în a arăta tinerilor „importanţa sacramentelor ca instrumente ale harului lui Dumnezeu”:
• “This is particulary true of the sacrament of matrimony… Aceasta este adevărat în mod deosebit pentru sacramental căsătoriei, care sfinţeşte viaţa conjugală încă de la începutul ei, astfel ca prezenţa lui Dumnezeu să poată susţine tinerele cupluri în greutăţile vieţii.

Papa şi-a exprimat bucuria pentru „succesul unor iniţiative locale în promovarea vocaţiilor la preoţie şi viaţa călugărească”. Totuşi - a adăugat - în multe dieceze numărul preoţilor şi numărul respectiv de parohii „nu este încă suficient pentru a satisface nevoile spirituale ale numeroasei şi crescândei populaţii catolice”:
•“May the Church’s mission of evangelization be sustained… Fie ca misiunea evanghelizatoare a Bisericii să poată fi susţinută de darurile minunate pe care Domnul le oferă celor pe care îi cheamă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.