Papa la audienţa generală: Sfântul Ioan al Crucii, bardul Iubirii divine
(RV - 16 februarie 2011) La audienţa generală de miercuri în Aula Paul al VI-lea
din Vatican, papa Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza sa Sfântului Ioan
al Crucii. Propunem aici sinteza catehezei rostită de Pontif pentru
pelerinii de limbă franceză. Iubiţi fraţi şi suror, născut în 1542, Sfântul
Ioan al Crucii a fost hirotonit preot în Ordinul carmelit. El a aderat imediat la
proiectul de reformă a Carmelului întreprins de Sfânta Tereza de Avila „pentru cea
mai mare slavă a lui Dumnezeu”. Supranumit „Doctor mistic sau al Teologiei spirituale”,
el este unul dintre cei mai importanţi poeţi lirici spanioli. Operele sale sunt: „Noaptea
întunecată a sufletului”, „Urcarea Muntelui Carmel”,„Cântare
spirituală”,„Flacăra iubirii vii”. Ele propun un
drum de purificare a sufletului prin lucrarea tainică a Spiritului Sfânt până la unirea
de iubire cu Dumnezeu. Purificarea începe prin cea a simţurilor şi se continuă cu
cea a intenţiei, a memoriei şi a voinţei, care se obţine prin credinţă, singura măsură
a lui Dumnezeu, speranţa pură şi dragostea care revelează sufletul spre Dumnezeu.
Dumnezeu singur este cel care purifică! Omul trebuie să colaboreze liberându-se de
ceea ce este contra voinţei lui Dumnezeu şi dispunându-se la acţiunea sa cu generozitate.
Iubiţi fraţi şi surori, Sfântul Ioan al Crucii, bardul Iubirii divine, ne îndeamnă
să pornim cu hotărâre pe drumul de purificare a inimii şi a vieţii noastre pentru
a întâmpina lumina lui Cristos dincolo de întunecimile noastre omeneşti. Sfinţenia
nu este privilegiul câtorva, ea este desăvârşirea la care fiecare creştin este chemat!
(Sfântul
Ioan al Crucii a murit în mănăstirea din Ubeda, la 14 decembrie 1591, în vârstă de
patruzeci şi nouă de ani).
În continuare, biografia Sfântului Ioan al Crucii.
Sursă: arcb.ro
Sfântul Ioan al Crucii e contemporan cu Sfânta Tereza de Avila
şi colaborator al ei la opera de reformare a vieţii călugăreşti carmelite, atât în
mănăstirile pentru femei, cât şi cele pentru bărbaţi; deşi mai tânăr decât ea cu douăzeci
şi şapte de ani, nu a ezitat să-l considere părintele spiritual al sufletului ei şi
să-i ceară părerea în problemele importante. Pentru statura lui mică, îi spunea în
glumă „jumătate de om", dar, în acelaşi timp, îl numea „micul Seneca"; tot ea mărturiseşte
că nu era posibil să înceapă a vorbi cu dânsul despre Dumnezeu, fără a-l vedea imediat
răpit în extaz.
Ioan de Ylpez, care în mănăstire şi-a luat numele de Ioan al
Crucii, s-a născut la Fontiveros, provincia Avila din Spania, în anul 1542, dintr-o
familie săracă. El va istorisi mai târziu că, la vârsta de cinci ani, a căzut într-o
fântână, şi numai datorită Preacuratei Fecioare Maria a rămas în viaţă şi a fost scos
viu de acolo. Deoarece nu s-a acomodat cu nici una dintre activităţile şi profesiunile
lucrative în care familia a voit să-l reţină, la vârsta de douăzeci de ani, a intrat
într-o mănăstire a călugărilor carmeliţi, dar a fost profund dezamăgit de viaţa mediocră
şi delăsătoare ce domnea între zidurile mănăstirii. Întristat de cele constatate,
se gândea să treacă la călugării trapişti, ale căror norme severe de viaţă i se păreau
mai corespunzătoare preferinţelor sale. La această răscruce de viaţă s-a întâlnit
cu Tereza a lui Isus, reformatoarea Carmelitelor.
Sfânta „fondatoare" nutrea
de multă vreme gândul de a introduce reforma şi în mănăstirile carmelite de bărbaţi,
dar nu întâlnise omul providenţial. Ochiul ei pătrunzător a întrevăzut în acel frate
tânăr, mic de statură, extrem de serios, cu trupul firav, dar cu sufletul bogat, pe
colaboratorul ideal pentru a duce la îndeplinire proiectul ei îndrăzneţ. Micul frate,
în vârstă de douăzeci şi cinci de ani, a dat imediat dovadă de un curaj neînfrânt;
şi-a luat numele de Ioan al Crucii şi a obţinut de la superiorii săi permisiunea de
a reinstaura într-o mănăstire disciplina aspră a primelor comunităţi carmelite. Astfel,
a luat fiinţă la Durvelo primul convent al carmeliţilor desculţi. Întoarcerea la mistica
spirituală a deşertului şi străduinţele pentru a face înţeles şi acceptat noul fel
de viaţă au abătut asupra iniţiatorului reformei un val de suferinţe, concretizate
prin maltratări fizice şi calomnii grave. În 1577, a fost aruncat în temniţa de la
Toledo, unde a stat opt luni de zile. Pe când se afla în întunericul acestor încercări,
sufletul său a fost incendiat de flacăra poeziei ce va străbate operele sale de îndrumare
spirituală. Într-o convorbire tainică avută cu Isus Răstignit, a fost întrebat: „Ioane,
cu ce să-ţi răsplătesc tot ce ai făcut pentru mine?" Răspunsul a fost: „Domine,
pati et contemni pro te" - „Doamne, să sufăr şi să fiu dispreţuit
pentru tine!" Sfântul Ioan al Crucii a scris câteva dintre cele mai adânci şi
luminoase lucrări de analiză şi îndrumare pe căile vieţii spirituale: Noaptea întunecată
a sufletului,Urcarea Muntelui Carmel,Cântare spirituală,Flacăra
iubirii vii. Ca un adevărat maestru, el îşi expune gândul în sentinţe scurte şi
cuprinzătoare: „Să nu faci, nici să nu spui vreun lucru important, pe care Cristos
nu l-ar face şi nu l-ar spune, dacă s-ar afla în situaţia în care te afli tu, dacă
ar avea vârsta şi sănătatea ta";„Nu cere altceva decât crucea, şi anume crucea
fără mângâieri, deoarece aceasta este crucea adevărată";„Renunţă la dorinţele
tale şi vei afla ceea ce doreşte inima ta".
Sfântul Ioan al Crucii a murit
în mănăstirea din Ubeda, la 14 decembrie 1591, în vârstă de patruzeci şi nouă de ani.
A fost ridicat la cinstea altarelor în 1726 şi Papa Pius al IX-lea l-a proclamat „învăţător
al Bisericii".