2011-02-12 14:56:39

Observatorul vatican la ONU: demnitatea omului, fundament al dezvoltării sociale


(RV - 12 februarie 2011) Nu se poate măsura dezvoltarea considerând doar parametrii economici: este avertismentul arhiepiscopului Francis Chullikatt, observator permanent al Sfântului Scaun la Palatul de Sticlă de la New York. Intervenind vineri, 11 februarie, în Comisia ONU asupra dezvoltării sociale, prelatul a afirmat că în angajarea pentru eradicarea sărăciei trebuie să se ţină cont mereu de dimensiunea etică şi spirituală şi nu doar de cea politică şi economică. „Nevoile cel mai profunde ale persoanei umane”, a afirmat mons. Chullikatt, merg dincolo de nevoia de hrană şi apă.

În special, diplomatul vatican a pus accentul pe rolul familiei care este astăzi provocată de mulţi factori. Prelatul a îndemnat la apărarea „misiunii procreative şi educative a părinţilor” în beneficiul copiilor care au dreptul să crească într-un sănătos ambient familial. Arhiepiscopul Chullikatt şi-a îndreptat apoi atenţia asupra declinului populaţiei în ţările occidentale, reafirmând necesitatea unor investiţii adecvate pentru tutelarea copiilor. În fine, a amintit membrilor Comisiei ONU că summit-ul de la Copenhaga din 1995 a pus în evidenţă locul central al persoanei în măsurile politice de dezvoltare.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.