2011-02-08 15:22:08

Indonezia: extremişti musulmani atacă trei biserici şi un orfelinat creştin. Episcopul de Semarang: creşte intoleranţa


(RV – 8 februarie 2011) Indonesia: Mii de credincioşi musulmani înverşunaţi au atacat trei biserici, un orfelinat creştin şi un centru sanitar. Violenţele au avut loc marţi dimineaţă, după ce un tribunal a pronunţat o decizie într-un controversat caz de blasfemie.

Atacul anti-creştin s-a încheiat cu intervenţia poliţiei. Revolta s-a petrecut în localitatea Temanggung, în centrul insulei Java. Mulţimea a atacat un tribunal în care s-a desfăşurat procesul împotriva unui creştin, Antonius Richmond Bawengan, acuzat de prozelitism şi blasfemie.

Potrivit agenţiei Asia News, Bawengan a fost arestat în luna octombrie 2010, fiind acuzat de distribuire de material misionar ofensiv faţă de unele simboluri islamice.
Omul a fost condamnat la cinci ani de închisoare, dar mulţimea cerea condamnarea sa la moarte. De aici şi declanşarea unor aprinse proteste pe care poliţiştii nu au reuşit să le stăvilească.
Extremiştii musulmani au început să mărşăluiască în masă, lovind locaşurile de cult creştine aflate pe strada principală a oraşului. A fost atacată biserica catolică „Sfinţii Petru şi Paul”. Mulţimea a dat apoi foc unei biserici penticostale, iar un grup de fanatici a asaltat un orfelinat catolic şi un centru sanitar, structuri gestionate de călugăriţele „Surorile Providenţei” .
Înainte ca poliţia să intervină, masa de manifestanţi violenţi a dat foc unei alte biserici protestante.

Pentru monseniorul Johannes Pujasumatra, arhiepiscop de Semarang, dieceza în care s-au produs atacurile, este vorba de „violenţe orchestrate”.
Iată cum a descris situaţia, într-un interviu realizat prin telefon de redactorul Christofer Altieri.

• „Momentan situaţia se îmbunătăţeşte, dar s-au înregistrat mari dezordini. Au fost jefuite biserici; au fost incendiate două biserici protestante, iar o biserică catolică a fost atacată, parohul acesteia fiind lovit de către manifestanţi”.

Despre situaţia actuală a extremiştilor musulmani din Indonezia, monseniorul Johannes Pujasumatra spune:
• „Sunt foarte întristat, pentru că în ultima perioadă – şi în special în ultimele luni – creşte intoleranţa din partea grupurilor de fanatici”.

Acest aspect este confirmat şi de un raport independent dat publicităţii de agenţia „Fides”. În 2010 s-au înregistrat peste 216 cazuri de violări flagrante ale libertăţii religioase în Indonezia. Potrivit raportului realizat de „Setara Institute for Peace and Democracy”, sunt 43 locurile creştine atacate anul trecut.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.