2011-02-04 17:18:02

Comunitatea „Sfântul Egidiu” la 43 de ani: construirea unei culturi a „Celuilalt”


(RV – 4 februarie 2011) Necesitatea de a construi o cultură a „Celuilalt” în alternativă la o cultură a dispreţului, pentru o Biserică a tuturor şi în special a celor mai dezavantajaţi.

Acesta este mesajul Comunităţii „Sfântul Egidiu” care a sărbătorit joi, 3 februarie, 43 de ani de activitate printr-o Sfântă Liturghie solemnă, în bazilica „San Paolo fuori le Mura”.
La celebrarea euharistică au fost prezente personalităţi ecleziastice şi instituţionale dar şi persoane nevoiaşe ajutate de Comunitatea „Sfântul Egidiu”.

Sărbătoarea a reprezentat în acelaşi timp o ocazie pentru a face un bilanţ al activităţilor comunităţii în 2010.
Vă reamintim că misiunea Comunităţii „Sfântul Egidiu” este „de a favoriza întâlnirea dintre ceea ce este divers şi de a descoperi în fiecare altă faţă chipul lui Cristos”, după cum a subliniat cardinalul Ravasi la Sfânta Liturghie cu ocazia aniversării a 43 de ani de activitate a acesteia.

Comunitatea „Sfântul Egidiu” este prezentă în 73 de ţări şi numără peste 60 de mii de voluntari. Anul 2010 a fost dedicat în mod programatic Africii, o activitate care a urmărit promovarea dialogului şi a păcii, cu intervenţii decisive în vederea rezolvării crizelor în Niger şi Guineea, dar şi susţinerea unor programe de tutelare a sănătăţii, de luptă împotriva bolilor infective şi de promovare a drepturilor copiilor.







All the contents on this site are copyrighted ©.