„Conciliul Vatican II, busolă a Celui de-al Treilea Mileniu”: ecumenismul, cale a Bisericii

(RV - 1 februarie 2011) Unitatea creştinilor este între priorităţile pontificatului lui Benedict al XVI-lea, potrivit drumului trasat de Conciliul Vatican II. Etapă importantă a angajării ecumenice a Bisericii o constituie decretul Conciliului „Unitatis redintegratio”, promulgat solemn pe 21 noiembrie 1964 de papa Paul al VI-lea. Ne vorbeşte despre aceasta părintele iezuit Dariusz Kowalczyk, la rubrica „Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu.
• Toţi creştinii sunt de acord că divizările dintre diferitele confesiuni contrazic voinţa lui Cristos şi sunt de scandal pentru lume. Dar cum să refacem unitatea pierdută? Entuziasmul ecumenic suscitat de Vaticanul II astăzi pare să fi slăbit. Mai mult, divizările dintre Biserici sunt în creştere. Adesea ele sunt datorate unei evaluări diferite a chestiunilor morale precum homosexualitatea, eutanasia, fecundarea asistată etc. Nu putem să ţintim spre o utopie ecumenică, dar nu putem nici să uităm rugăciunea Domnului: „Pentru ca toţi să fie una”. Ecumenismul, totuşi, nu este ajutat de cine, alegând calea scurtă iluzorie, proclamă că toate confesiunile sunt, în fond, egale şi fiecare cuprinde adevărul său. Deoarece adevărul este unul singur, cel al lui Isus Cristos. Şi Conciliul Vatican II afirmă în mod clar: „numai prin Biserica catolică a lui Cristos, care este instrumentul general de mântuire, poate fi dobândită toată plinătatea mijloacelor de mântuire” (n. 3). Aceasta nu vrea să spună că un catolic este mai bun decât un necatolic. Conciliul notează că deşi Biserica catolică are în posesia sa toate mijloacele harului „membrii ei nu le trăiesc cu toată râvna cuvenită” (n. 4). Şi astfel se poate întâmpla ca unul cu puţine mijloace să fie mai aproape de Evanghelie decât cel cu multe mijloace. Aici trebuie să amintim unul dintre principiile ecumenice ale Conciliului: credincioşii „vor promova şi chiar vor înfăptui cu atât mai bine unirea creştinilor cu cât se vor strădui să ducă o viaţă mai autentic conformă cu Evanghelia” (UR, 7). „Convertirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unitatea creştinilor - citim în decretul „Unitatis redintegratio” - trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice” (n.8). Trebuie deci să ne străduim ca şi cum totul ar depinde de noi, dar să aşteptăm rezultatele ca şi cum totul ar depinde numai de Dumnezeu.

Aici serviciul audio: