2011-01-30 19:11:22

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 30 ianuarie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Benedict al XVI-lea duminică la rugăciunea „Îngerul Domnului”: Biserica nu se teme de sărăcie, nici de dispreţ şi persecuţii şi invită lumea să se deschidă la valorile Fericirilor. La terminarea rugăciunii, Papa a amintit Ziua mondială pentru combaterea leprei şi cea de mijlocire pentru pace în Ţara Sfântă, a transmis urări popoarelor din Extremul Orient care sărbătoresc curând anul nou lunar, pentru a încheia cu lansarea porumbeilor păcii de la fereastra biroului, înconjurat de doi copii ai Acţiunii Catolice din dieceza Romei.

- Egiptul în haos. Continuă să crească bilanţul confruntărilor care durează de 5 zile. Potrivit unor surse ale poliţiei, numărul morţilor ar fi peste 100, dare se vorbeşte şi de 150 de victime. Capitala Cairo este presărată de vehicule blindate, în timp ce în partea de nord mii de deţinuţi au evadat din într-o închisoare în revoltă iar zeci de cadavre au fost găsite aproape de o altă închisoare din estul capitalei, Autorităţile au decis să închidă birourile televiziunii Araba Al Jazeera. Şi duminică peste 10 mii, numărul manifestanţilor în Piaţa Tahrir împotriva preşedintelui Mubarak.

- Duminică la rugăciunea „Angelus” papa Benedict a amintit „Cea de-a Treia Zi Internaţională de mijlocire pentru pace în Ţara Sfântă” cu invitaţia la rugăciune „pentru ca Dumnezeu să facă să conveargă inimile şi minţile în proiecte concrete de pace”. Pacea în Orientul Mijlociu, trece în mod necesar şi prin respectarea libertăţii religioase şi încetarea oricărei violenţe, accesul la locurile de cult, la locurile sfinte: subliniază custodele franciscan părintele Pierbattista Pizzaballa.

- La întâlnirea duminicală Papa s-a referit şi la Cea de-a 58-a Zi Mondială de luptă împotriva leprei celebrată anul acesta sub deviza: „ Există un singur cer pentru toată lumea”. În apelul său, Papa a vorbit despre situaţii de gravă mizerie. Deşi curabilă şi în regres, anual sunt diagnosticate circa 650 de mii noi cazuri de contagiere, dintre care 70% în India, ţara cea mai lovită de pe glob. Dar şi Mozambic, Indonezia, Republica Democratică Congo şi Brazilia au înregistrat o creştere a cazurilor.

- Roma. Ziua celor fără adăpost stabil. Ucişi de frig într-un oraş care îi ignoră. Un fenomen trist care anul acesta a lovit la Roma şapte persoane fără locuinţă fixă. Au fost pomenite duminică, împreună cu toţi cei dispăruţi în anii precedenţi, de Comunitatea Sfântul Egidiu într-o Litrughie celebrată în bazilica Santa Maria in Trastevere. Ca în fiecare an, Liturghia este prilejuită de pomenirea Modestei Valenti, o femeie în vârstă dispărută în indiferenţa generală în 1983 la Gara Termini.

- China. Solidaritatea Bisericii catolice din China faţă de cei săraci în vederea Anului nou chinez din data de 3 februarie. Credincioşii vizitează în aceste zile bolnavii din spitale, case de bătrâni, orfelinate, purtând ajutor celor care nu au pe nimeni care să-i sprijine: informează agenţia misionară Fides.

- Nigeria. Noi confruntări între creştini şi musulmani soldate cu cel puţin 2 morţi, sâmbătă în oraşul Jos di centrul ţării vest-africane.

- Qatar. Va fi un moment de reflecţie asupra necesităţii de a contrasta fanatismul religios. În zilele de 2 şi 3 februarie la Doha în Qatar întâlnire promovată de Liga Arabă şi organizată de lideri creştini şi musulmani împotriva fanatismului religios. Între participanţi mons. Fouad Twal, patriarh latin de Ierusalim.

- Din actualitatea internaţională. - Sudan. Referendumul asupra independenţei Sud Sudanului. 99% din voturi în favoarea secesiunii, a anunţat responsabilul Comisiei electorale meridionale, Chan Reec Madut, specificând că peste 99% din cei care au votat în cele 10 regiuni interesate a ales naşterea unui nou Stat autonom şi independent.

- Luni 31 ianuarie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Cir şi Ioan, medici fără plată, secolul 4; în calendarul roman sau latin Sfântul Ioan Bosco, preot Italia, anii 1815-1888 şi Sfânta Marcela, văduvă, dintre ucenicele spirituale ale Sfântului Ieronim, secolul 4.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.