Căutaţi dreptatea, săraci ai pămânului: considerţaii omiletice la Duminica a IV-a , An, A

(RV - 29 ianuarie 2011) E Ziua Domnului. În această Duminică a patra din Timpul ordinar, Liturghia ne propune pericopa din Evanghelia după Matei 5,1-12 în care Isus, văzând mulţimile s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii lui. Atunci, luând cuvântul, a început să-i înveţe:
"Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci ei se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milă. Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când vă vor batjocori, vă vor prigoni şi, minţind, vor spune tot ce-i rău împotriva voastră din pricina mea. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci mare va fi în ceruri răsplata voastră". Cuvântul Domnului.

1. - Despre ce este vorba? Evanghelia de azi ne prezintă ceea ce, după aprecierea experţilor biblici, este primul din marile discursuri ale lui Isus, numit în mod obişnuit „Predica de pe munte”, sau „Fericirile”. Mai mult decât un discurs, este un mănunchi de discursuri ţinute de Isus şi sintetizate în acest fragment în opt fraze programatice. Este o cuvântare foarte energică, o adevărată inovaţie în domeniul gândirii morale.

Cu fraze lapidare, ritmice şi bine cadenţate, Isus răstoarnă complet unele valori, pe care se bazează toate culturile, vechi şi moderne. Numeşte fericiţi pe cei care nu-şi pun siguranţa în bani; cei care refuză să se ridice pe scara socială căţărându-se pe spatele altora, fie chiar cu forţă; cei care sunt curaţi cu inima, în sensul că nu sunt făţarnici, că stabilesc raporturi cu alţii bazaţi pe cordialitate şi încredere; fericiţi mai ales cei care se încred în Dumnezeu în construirea vieţii lor morale.

Cine citeşte sau ascultă aceste propuneri, intense ca lovituri de gong ce răsună într-o adâncă tăcere, se simte complet derutat şi se întreabă: „Despre ce e vorba? De fraze cu efect, de un program moral iluzoriu - şi sunt atâtea - sau de un mesaj, care ascultat, este în stare să corecteze banalitatea, vulgaritatea şi sălbătăcia de comportamente care infectat viaţa umană?

2. - Fericiţi cei săraci cu duhul. Trebuie spus că Isus se adresează celor „săraci cu duhul” şi asta dă impresia că la evanghelistul Matei, discursul fericirilor ar pierde din extensiune şi din forţă. Nu, este adevărat contrariul. Expresia „săraci cu duhul” spune mai mult decât „a fi sărac”, deoarece transformă o condiţie economică, aceea de a fi săraci, într-o dispoziţie spirituală, aceea a unuia care este gata să accepte, în orice situaţie, cuvântul lui Dumnezeu, şi numai cuvântul lui Dumnezeu, ca etalon al vieţii sale.

Cine adoptă această dispoziţie spirituală, pe care unii o numesc „copilărie a sufletului” sau „copilărie spirituală”, acceptă tot ceea ce este scump lui Dumnezeu şi, întrucât ştie că săracii sunt predilecţii lui Dumnezeu - iar Biblia toată susţine aceasta - îşi însuşeşte preferinţa lui Dumnezeu faţă de săraci, nu numai faţă de cei din locul sau biserica sa, ci faţă de toţi săracii pământului.

"Săracilor cu duhul" din Vechile Scripturi le corespund în evanghelia după Mate "săracii cu Duhul" care îl urmează pe Isus. Ei pot avea şi nu avea, şti sau nu şti, ocupa primul loc sau ultimul, pot fi onoraţi sau luaţi în bajocură, şi chiar persecutaţi şi condamnaţi la moarte. Nimic nu-i pserie. Nimic nu-i abate. Ei ştiu că "în slăbiciunile lor sălăşluieşte forţa lui Cristos" (2Cor 12,9).

3. - O promclamaţie eliberatoare importantă. Aceşti "săraci cu duhul" sunt în stare să înţeleagă evanghelia şi să o trăiască. Ceilalţi sunt ca orbi, deşi au ochi, nu văd, şi ca surzi, au urechi dar nu aud, cum spune Isus în altă parte.
Şi tocmai pentru că "săraci cu duhul" cum a fost Isus, nu pot decât să fie blânzi şi milostivi asemenea lui, flămânzi şi însetaţi de dreptate şi făcători de pace ca şi el, şi mai ales curaţi cu inima, adică fără prefecătorie în raporturile cu oamenii şi cu Dumnezeu.
Şi dacă din acest motiv sunt luaţi în derâdere, prigoniţi şi ameninţaţi cu moartea - lumea urăşte ceea ce nu este al său -, ei nu se sperie, ci de-a dreptul "se vor bucura şi se vor veseli" (v.12), bucuroşi că au fost asimilaţi în suferinţa şi în slava Învăţătorului şi Domnului lor.

4. - Insistăm: "săraci cu duhul". Nu este vorba de o preferinţă destinată să rămână la nivel teoretic - cel al intenţiilor bune - fără a nu trece niciodată pe planul faptelor. Adresându-se credincioşilor legii lui Dumnezeu, profetul Sofonia spune astăzi în prima lectură 2,3: „Căutaţi pe Domnul, voi toţi cei smeriţi ai pământului, care împliniţi poruncile lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia!

Cei smeriţi ai pământului - în ebraică anawìm, se referă la cei care nu au nici un alt sprijin decât pe Dumnezeu.

Îndemnului lui Sofonia „Căutaţi pe Domnul voi săracilor...căutaţi dreptatea” i se poate alătura îndemnul lui Isus adresat ucenicilor: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate acestea vi se vor adăuga vouă” (Mat. 6,33).

În termeni rezumativi, se poate spune că adevărata Biserică a lui Cristos este formată de „săraci care caută dreptatea”, de persoane care îşi bazează pe Dumnezeu tot programul vieţii lor şi de aceea „caută”, „promovează” dreptatea, nu cea umană, care este mereu parţială, chiar şi cea mai perfectă, dar dreptate alui Dumnezeu, acea cere este exprimată pe deplin în faptele lui Isus.

5. - Idealizarea sărăciei? Ar fi total în afara drumului cine consideră că Isus ar idealiza sărăcia economică - care este un rău, şi ca atare nu poate fi nici cum idealizată - sau că ar fi un utopist. El ştia că săracii nu vor lipsi niciodată pe pământ, şi a spus aceasta la Marcu 14,7, dar i-a îndemnat pe ucenici să-i iubească ca pe ei înşişi pe toţi oamenii, şi mod special pe cei mai săraci dintre ei. Aceasta este esenţa Evangheliei. Este Evanghelia. Este ceea ce toţi ştiu, cel puţin în Biserică, dar era nevoie să fie pus la începutul discursului fericirilor, pentru a evita în privinţa „săracilor cu duhul”, o enormă confuzie.

Meditând cu atenţie ne dăm seama că din prima proclamaţie "Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor” iau naştere ca dintr-un izvor celelalte fluvii, celelalte fericiri.

6. - Ce trebuie să facem? Dar asupra pericopei fericirilor iată un scurt comentariu al părintelui carmelit Bruno Secondin, profesor de Teologie spirituală la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma.

Această pagină evanghelică este o provocare şi un scandal: prin limbajul său, prin categoriile de persoane citate, prin bucuria pe care o degajă, prin utopia pe care o cere. Şi totuşi, sunt aceste fericiri adevărata magna charta a mesajului creştin şi profilul identităţii ucenicilor Domnului. Isus nu a făcut doar aceste afirmaţii, cu toată solemnitatea pe care evanghelistul Matei o evidenţiază în acest text; dar el însuşi a trăit sărac şi blând, îndurător şi paşnici, prigonit şi apărător al celor persecutaţi ţi marginalizaţi. De aceea nu este vorba de proclamaţii morale, de fraze cu efect, ci de valori tipice şi nenegociabile pentru comunitatea creştină.

Desigur privind în jur, pentru a verifica dacă acestea sunt valorile ce ghidează azi lumea, aspectul paradoxal al acestui text apare şi mai radical. Pentru mulţi este fericit cine e bogat, cine e puternic şi chiar prepotent, cine îşi iroseşte viaţa în petreceri şi nu renunţă la nimic, cine e celebru, chiar dacă cu preţul de a-şi vinde sufletul şi demnitatea.

Şi atunci ce e de făcut? Să luăm aceste fericiri ca simplă iluzie pentru o lume fără coloană vertebrală sau fără scrupule? Sau să-l urmăm pe Cristos care aceste fericiri le-a trăit, nu doar proclamat? Să-l urmăm pe el şi vom cunoaşte că ele conduc la adevărata bucurie, la o autoritate care şi în sfinţi s-a manifestat cu toată splendoarea credinţei trăite. Este o provocare pe care în calitate de creştini trebuie să o acceptăm şi să o trăim, mereu.

Aici serviciul audio:

(Radio Vatican - A. Lucaci, 29 ianuarie 2011)