Scrisoarea Congregaţiei pentru Cler despre identitatea misionară a preotului, indispensabilă pentru a transmite credinţa

(RV - 24 ianuarie 2011) „Reînvigorarea zelului apostolic şi misionar al preoţilor”: acesta este spiritul şi scopul Scrisorii circulare, publicată de Congregaţia pentru Cler, purtând titlul „Identitatea misionară a preotului în Biserică, dimensiune intrinsecă a exercitării celor trei ’munera’”, adică daruri: Scrisoarea, semnată de cardinalul prefect Claudio Hummes, reia şi relansează tema ultimei adunări plenare a departamentului pentru cler, desfăşurată în martie 2009. De aceea repropune în premisă alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea în scopul de a oferi liniile directoare de bază din cadrul teologiei Sfântului Părinte, pentru a aprofunda „chestiunile actuale de crucială importanţă pentru viţa Bisericii”, cum explică mons. Mauro Piacenza, într-un articol de prezentare a textului apărut astăzi în cotidianul L’Osservatore Romano.

„Ecclesia peregrinans natura sua missionaria est”. Biserica pelerină pe pământ este din natura ei misionară, subliniază cardinalul Hummes în deschiderea Scrisorii, amintind că „Conciliul Vatican II, pe făgaşul Tradiţiei neîntrerupte, este cât se poate de explicit în afirmarea caracterului intrinsec misionar al Bisericii. Aceasta - spune - nu există de la sine şi prin sine: ea îşi trage originea din trimiterile Fiului şi Duhului Sfânt; Biserica este chemată, din natura sa, să iasă din ea însăşi într-o mişcare în direcţia lumii, pentru a fi semn al lui Emanuel, a Cuvântului făcut trup, Dumnezeu cu noi”. Părinţii plenarei, observă secretarul Congregaţiei, mons. Piacenza, devenit între timp cardinal şi prefect al aceluiaşi departament, au convenit asupra necesităţii unei reînnoite angajări misionare”, în faţa „înaintării constante şi progresive a secularizării, având drept consecinţă destrămarea acelor structuri culturale şi sociale, care contribuiau de o manieră relevantă la transmiterea credinţei”, sugerând de aceea „o autentică ’tresărire’ de responsabilitate, atât în direcţia misiunii ’gentes’, cât şi în privinţa exercitării zilnice a ministerului preoţesc, care cere să fie trăit de o manieră autentic apostolică şi, de aceea, misionară”. Scrisoarea pune în evidenţă „necesitatea universală a unei reînnoite practici misionare, care depinde în primul rând de conştiinţa pe care fiecare o are de a fi ucenic”. „Misiunea, în acest sens, nu este atât o organizare de evenimente, a căror reuşită ar fi legată de capacităţile umane, nici, cu atât mai puţin. o strategie de îndoctrinare progresivă universală”. Misiunea se realizează şi este rodnică acolo unde trăieşte, se roagă, suferă şi lucrează un adevărat ucenic al lui Cristos”. „Auspiciile - încheie mons. Piacenza - sunt ca Scrisoarea să poată contribuie mai departe la susţinerea angajării misionare zilnice a preoţilor, în conştiinţa că ea derivă, şi în mod cert depinde, în mod fundamental de primirea în rugăciune a lucrării Duhului Sfânt.