IPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti: nu izolare… ci depăşirea graniţelor propriei confesiuni

(RV - 18 ianuarie 2011) „Când simţul comuniunii fraterne nu mai depăşeşte graniţele confesiunii căreia îi aparţinem şi când în celebrările noastre euharistice ori în rugăciunile noastre nu îi asociem şi pe ceilalţi creştini (fie şi numai cu gândul) ceva din viaţa de înviere a lui Isus Cristos se pierde şi se pierd şi „roadele” acestei noi vieţi”. Scrie ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti în vederea Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştinilor 2011.
 
Iată textul scrisorii:

Uniţi în învăţătura apostolilor, în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi în rugăciune… (Fap 2,42)

Cine dintre noi, creştinii de azi ca şi creştinii din toate timpurile, nu rămâne încântat atunci când aude sau citeşte o astfel de descriere a vieţii comunităţii primare ? Cine dintre noi nu se bucură să vadă (fie şi numai cu ochii minţii) o comunitate creştină care trăieşte unitatea voită de Isus Cristos, unitate inspirată de învăţătura apostolilor şi realizată prin simţul comuniunii fraterne, prin frângerea comunitară a pâinii şi prin rugăciune comună? Aceste trăsături ale vieţii comunităţii de la Ierusalim au fost considerate de-a lungul timpului ca fiind „stâlpii vieţii Bisericii şi ai unităţii ei”. Într-adevăr, citind în continuare textul Faptelor apostolilor vedem că un astfel de mod de a concepe şi a trăi unitatea se concretizează în minuni şi semne înfăptuite prin apostoli şi în împărţirea bunurilor după necesităţile fiecăruia. Viaţa primilor creştini era astfel o laudă continuă adusă lui Dumnezeu şi doar în acest fel căpătau ei trecere în faţa întregului popor, iar Domnul adăuga zi de zi la grupul lor pe cei ce aveau să se mântuiască (cf. Fap 2,43-47).

O astfel de descriere, considerată uneori ca un ideal de viaţă creştină imposibil de atins, comportă un adevăr fundamental pe care autorul acestei scrieri a ţinut să ni-l transmită: acest mod de a trăi reflectă viaţa de înviere a lui Isus Cristos, comunicată ucenicilor de către Duhul Sfânt în ziua Rusaliilor. Prin urmare, atunci când lectura pe care o facem învăţăturii apostolilor ne conduce la autoizolare, când simţul comuniunii fraterne nu mai depăşeşte graniţele confesiunii căreia îi aparţinem şi când în celebrările noastre euharistice ori în rugăciunile noastre nu îi asociem şi pe ceilalţi creştini (fie şi numai cu gândul) ceva din viaţa de înviere a lui Isus Cristos se pierde şi se pierd şi „roadele” acestei noi vieţi.

Aceste Zile de rugăciune pentru unitatea tuturor creştinilor sunt o bună ocazie de a exersa aducerea în minte şi în inimă, în timpul rugăciunilor noastre individuale ori comunitare, a acelor creştini alături de care trăim, muncim, ne bucurăm, suferim. Să ne convingem că, făcând un astfel de exerciţiu sau chiar căutând să ne întâlnim în rugăciune comună în bisericile sau în lăcaşele noastre de cult, am căpăta mai multă trecere în faţa întregului popor, iar Domnul ar spori mult mai mult numărul celor mântuiţi.

Cu binecuvântare,
+ Ioan Robu
Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti

sursă: arcb.ro