PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi: rugăciunea pentru unitatea creştinilor... să răzbată printre nori

(RV - 17 ianuarie 2011) „Urgenţa dialogului şi a rugăciunii pentru unitatea creştinilor” este subliniată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi în Scrisoarea pastorală pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi exprimă totodată mâhnire profundă pentru impasul inexplicabil în relaţiile ecumenice. Scrie: „Ce păcat că în ultimii doi ani, chiar după Adunarea Ecumenică de la Sibiu, nori negri s-au ridicat în faţa speranţelor consolidate prin rugăciunile comune, atât de frumoase din ultimul timp, mai ales cele din timpul vizitei papei Ioan Paul al II-lea şi apoi cele ale patriarhului Teoctist la Roma. Minunate erau şi întâlnirile şi rugăciunile care aveau loc în luna ianuarie în diferitele catedrale, biserici parohiale şi centre bisericeşti din ţară şi din lume. Cu tristeţe trebuie să spunem că au apus, au încetat. Mare păcat! Mare păcat, care ne-a întors înapoi în vechea epocă a răcelii şi a înstrăinării. Cum vom putea răspunde în faţa lui Cristos care şi-a pus speranţa în ucenicii săi pentru care nu încetează să se roage ca toţi să fie una? Ne este oare permis să-i refuzăm rugăciunea?
 
Aici textul Scrisorii Pastorale a PS Petru Gherghel:

 
„Urgenţa dialogului şi a rugăciunii pentru unitatea creştinilor”

Săptămâna de rugăciune din luna ianuarie a fost considerată de peste un secol octava căutării unităţii şi timpul forte de rugăciune pentru realizarea dorinţei şi voinţei lui Cristos, întemeietorul Bisericii sale, "ca toţi să fie una" (In 17,20). A fost voinţa sa ca pe pământ să existe o singură Biserica şi o adevărată comuniune în dragoste, exprimată prin Euharistie, pâinea dătătoare de viaţă şi pâinea unităţii.

Odată cu începutul unui nou mileniu, mulţi l-au caracterizat ca timpul refacerii unităţii de la început, când Orientul şi Occidentul erau una în mărturisirea aceleiaşi credinţe.

S-au desfăşurat pe tot timpul ultimului secol o mulţime de paşi şi iniţiative care să promoveze şi să susţină procesul de cunoaştere reciprocă şi de apropiere.

S-au stabilit comisii mixte de dialog pentru analiza punctelor comune, dar şi a deosebirilor. Au fost elaborate documente de mare importanţă pentru drumul refacerii unităţii, care, alături de normele stabilite la Conciliul Vatican II şi la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, să fie ghid şi ajutor pentru munca ecumenică. S-au abolit cele două dureroase excomunicări din anul 1054, printr-un act curajos al papei Paul al VI-lea şi al patriarhului Atenagoras I la 7 decembrie 1965, gest simbolic care a făcut ca adunarea conciliară să se încheie cu un document semnificativ, care avea menirea purificării memoriei istorice, a iertării reciproce şi a angajării solidare în căutarea comuniunii (UR 52).

Au avut loc trei adunări ecumenice europene organizate de Consiliul Conferinţelor Episcopilor din Europa (CCEE) şi de Conferinţa Bisericilor din Europa (KEK), cu un vădit interes, cu zel şi cu adevărate speranţe. Prima a avut loc la Basel (Elveţia), a doua la Graz (Austria), iar cea de a treia la Sibiu, în centrul ţării noastre, cu prezenţa celor mai mari personalităţi ale Bisericilor şi comunităţilor bisericeşti din întreaga Europă: patriarhi, cardinali, episcopi, experţi şi specialişti în domeniul ecumenismului şi al vieţii spirituale.

Ecoul adunării de la Sibiu persistă şi astăzi în memoria noastră, îndeosebi apelul papei Benedict al XVI-lea şi al patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului, aşa încât dialogul adevărului şi întâlnirea sub semnul fraternităţii, alimentate de ecumenismul spiritual, trebuie să constituie fundamentul şi sufletul tuturor căutărilor spre unitate.

Nu poate fi ecumenism adevărat dacă nu se bazează pe convertirea inimii şi sfinţenia vieţii. Conciliul Vatican II subliniază: "Convertirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentru unirea creştinilor trebuie socotite sufletul întregii mişcări ecumenice" (UR 8).

Rugăciunea, aşadar, pentru unitate reprezintă drumul regal spre ecumenism. Ea le permite creştinilor din Europa şi din întreaga lume să privească cu ochi noi la Cristos şi la unitatea Bisericii, după cum avea să declare actualul Sfânt Părinte în apelul său către Adunarea Ecumenică de la Sibiu.

Diferitele iniţiative, întreprinse împreună, ne dădeau speranţa unui drum consolidat şi hotărât spre refacerea unităţii. Rugăciunile făcute împreună rămân razele ce anunţă un nou răsărit pe drumul credinţei în întreaga Europă.

Ce păcat că în ultimii doi ani, chiar după Adunarea Ecumenică de la Sibiu, nori negri s-au ridicat în faţa speranţelor consolidate prin rugăciunile comune, atât de frumoase din ultimul timp, mai ales cele din timpul vizitei papei Ioan Paul al II-lea şi apoi cele ale patriarhului Teoctist la Roma. Minunate erau şi întâlnirile şi rugăciunile care aveau loc în luna ianuarie în diferitele catedrale, biserici parohiale şi centre bisericeşti din ţară şi din lume. Cu tristeţe trebuie să spunem că au apus, au încetat. Mare păcat! Mare păcat, care ne-a întors înapoi în vechea epocă a răcelii şi a înstrăinării. Cum vom putea răspunde în faţa lui Cristos care şi-a pus speranţa în ucenicii săi pentru care nu încetează să se roage ca toţi să fie una? Ne este oare permis să-i refuzăm rugăciunea?

Cardinalul Walter Kasper, care a avut o intervenţie magistrală asupra ecumenismului la Sibiu, vorbind despre comoara pe care o avem cu toţii în Isus Cristos, spunea şi ne avertiza că, deşi avem acest fundament comun, pe însuşi Isus Cristos, trăim mai departe străini unii de alţii şi în Biserici diferite. Facem acest lucru contrar dorinţei şi poruncii lui Isus Cristos. Din această cauză nu trebuie să considerăm diferenţele dintre noi ca fiind definitive şi nici să ne obişnuim cu ele sau să le amplificăm. Ele sunt contrare voinţei lui Dumnezeu şi astfel sunt expresie a păcatului; sunt eşecul misiunii noastre istorice, anume că lumina noastră ar trebui să-l mărturisească pe Isus tuturor oamenilor şi să pledeze pentru unitatea şi pacea între oameni.

Trebuie să ieşim din această dramă a păcatului. Trebuie să redescoperim valorile mari şi sfinte, comune. Trebuie să refacem vasul nostru de lut distrus din cauza orgoliilor şi să-l sudăm cu bucuria convertirii, a rugăciunii comune şi a apropierii, spre o cunoaştere reciprocă, spre o stimă pe care ne-o oferă Dumnezeu, acel Dumnezeu care ne-a creat pe toţi după chipul şi imaginea sa şi ne-a răscumpărat prin Fiul său venit între noi.

În climatul acestei Săptămâni de rugăciune pentru unitate, cu atâtea momente frumoase şi cu atâtea nostalgii sfinte, îndrept un îndemn spre toţi preoţii, spre toate persoanele consacrate, spre bunii noştri creştini să nu înceteze să se convertească, să-şi purifice privirea, spre a-i vedea pe ceilalţi şi a se ruga împreună, aşa cum a făcut însuşi Cristos, spunând: "Nu numai pentru ei mă rog, ci şi pentru toţi cei care vor crede în mine prin cuvântul lor. Ca toţi să fie una!" (In 17,20).

Îndrept şi spre fraţii de bunăvoinţă ortodocşi sau din comunităţile bisericeşti îndemnul la o continuă apropiere, la o sinceră şi profundă rugăciune, pentru a obţine darul Duhului Sfânt, darul unităţii. Numai el poate să realizeze adevărata unitate şi adevărata comuniune. Nu este altă cale de refacere a unităţii decât iubirea şi rugăciunea. Tuturor o chemare sfântă: Ut omnes unum sint!
 
Un nou an binecuvântat şi plin de roade spirituale.

Iaşi, 1 ianuarie 2011

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

sursă: ercis.ro