2011-01-13 15:59:09

Roma: veghe de rugăciune pentru creştinii persecutaţi


(RV - 13 ianuarie 2011) O veghe de rugăciune în amintirea victimelor recentelor atentate împotriva comunităţilor creştine din Irak, Egipt şi Nigeria şi în sprijinul tuturor creştinilor persecutaţi, a fost organizată pentru joi seară, la ora 19, în Bazilica Sfintei Inimi din Roma aproape de Gara Termini. Întâlnirea organizată de circa 20 de asociaţii şi mişcări ale lumii catolice este condusă de mons. Guerino Di Tora, episcop auxiliar al diecezei de Roma.

Iniţiativa este promovată de ACLI - Asociaţii Catolice Lucrători Italieni, Asociaţia don Andrea Santoro, Asociaţia naţională familii numeroase, Acţiunea Catolică - Dieceza de Roma, Ce.I.S. don Mario Picchi, Centrul Astalli, Comuniunea şi Eliberare, Comunitatea Sfântul Egidiu, Fereastră pentru Orientul Mijlociu, Forumul Asociaţiilor Familiale din regiunea Laţiu, Mişcarea Italiană Domestice, Mişcarea Focolarelor, Opera Don Orione, Pax Christi, Reînnoirea în Duhul Sfânt, Selezianii lui Don Bosco, Oficiul Migrantes - Dieceza de Roma, Unitalsi - Uniunea Naţională Italiană pentru Transportul Bolnavilor la Sanctuare Internaţionale.

Aderă la iniţiativă Regiunea Laţiu, Provincia Roma, Roma Capitală.

O veghe promovată de multe realităţi ale lumii catolice, primind invitaţia Sanctităţii Sale Benedict al XVI, pentru a pomenii pe toi oamenii, bărbaţi şi femei şi toţi copiii care în lume sunt victimele unor atentate împotriva creştinilor şi pentru a cere care toate acestea să înceteze.

Întâlnirea de rugăciune, deschisă tuturor oamenilor de bunăvoinţă, vrea să fie ocazia pentru a exprima sprijin şi solidaritate numeroaselor comunităţi creştine din lume care trăiesc în contexte de violenţă şi persecuţie şi pentru a cere cu tărie ca fiecărui om să-i fie recunoscut dreptul la „libertatea religioasă, adevărată cale pentru pace” (Mesajul lui Benedict al XVI-lea pentru celebrarea celei de-a 44-a Zile Mondiale a Păcii de la 1 ianuarie 2011).

 
 







All the contents on this site are copyrighted ©.