Discursul papei Benedict al XVI-lea adresat corpului diplomatic la 10 ianuarie 2011: libertate religioasă pentru toţi, primul dintre drepturi

RV - 12 ianuarie 2011) Libertate religioasă pentru toţi, primul dintre drepturi, în discursul papei Benedict al XVI-lea către Corpul Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun primit luni 10 ianuarie în Sala Regia din Palatul Apostolic din Vatican cu prilejul tradiţionalelor urări de început de an. Erau prezenţi ambasadorii celor 178 de State ale lumii cu care Sfântul Scaun întreţine relaţii diplomatice.

Excelenţe,
Doamnelor şi Domnilor,

Sunt bucuros să vă primesc pentru această întâlnire care, în fiecare an, vă reuneşte în jurul Succesorului lui Petru, iluştri Reprezentanţi din aşa de numeroase ţări. Ea îmbracă o înaltă semnificaţie, deoarece oferă o imagine şi în acelaşi timp un exemplu al rolului Bisericii şi al Sfântului Scaun în comunitatea internaţională. Adresez fiecăruia dintre voi salutări şi urări cordiale, îndeosebi celor care sunt aici pentru prima dată. Vă sunt recunoscător pentru angajarea şi atenţia cu care, în exercitarea funcţiunilor voastre delicate, urmăriţi activităţile mele, pe cele ale Curiei Romane şi, astfel, într-un anumit mod, viaţa Bisericii catolice în orice parte a lumii. Decanul vostru, Ambasadorul Alejandro Valladares Lanza, s-a făcut interpretul sentimentelor voastre şi îi mulţumesc pentru urările pe care mi le-a exprimat în numele tuturor. Ştiind cât de unită este comunitatea voastră, sunt sigur că este prezentă astăzi în gândul vostru Ambasadoarea Regatului Ţărilor de Jos, baroneasa van Lynden-Leijten, care în urmă cu câteva săptămâni s-a întors la casa Tatălui. Mă asociez în rugăciune la sentimentele voastre de emoţie.

Când începe un nou an, în inimile noastre şi în întreaga lume răsună încă ecoul veştii fericite care a strălucit în urmă cu douăzeci de secole în noaptea din Betleem, noapte care simbolizează condiţia umanităţii, în necesitatea ei de lumină, de iubire şi de pace. Pentru oamenii de atunci ca şi pentru cei de astăzi, cetele cereşti au adus vestea cea bună a venirii Mântuitorului: "Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare; peste cei care locuiau în ţinut întunecos a strălucit o lumină" (Is 9,1). Misterul Fiului lui Dumnezeu care devine fiu al omului depăşeşte desigur orice aşteptare umană. În gratuitatea sa absolută, acest eveniment de mântuire este răspunsul autentic şi complet la dorinţa profundă a inimii. Adevărul, binele, fericirea, viaţa în plinătate, pe care fiecare om le caută în mod conştient sau inconştient, i-au fost dăruite de Dumnezeu. Aspirând la acest binefaceri, fiecare persoană este în căutarea Creatorului său, pentru că "numai Dumnezeu răspunde la setea care se află în inima fiecărui om" (Exortaţia apostolică postsinodală Verbum Domini, 23). Omenirea, în toată istoria ei, prin credinţele sale şi riturile sale, manifestă o neîncetată căutare a lui Dumnezeu şi "aceste forme de exprimare sunt aşa de universale încât omul poate fi definit o fiinţă religioasă" (Catehismul Bisericii Catolice, 28). Dimensiunea religioasă este o caracteristică de netăgăduit şi incoercibilă a existenţei şi a acţiunii omului, măsura realizării destinului său şi a construirii comunităţii de care aparţine. De aceea, atunci când individul însuşi sau cei care îl înconjoară neglijează sau neagă acest aspect fundamental, se creează dezechilibre şi conflicte la toate nivelele, atât pe planul personal cât şi pe cel interpersonal.

În acest adevăr primar şi fundamental se află motivul pentru care am indicat libertatea religioasă drept cale fundamentală pentru construirea păcii, în Mesajul pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii din acest an. De fapt, pacea se construieşte şi se păstrează numai atunci când omul poate în mod liber să-l caute şi să-l slujească pe Dumnezeu în inima lui, în viaţa lui şi în relaţiile lui cu alţii.

Doamnelor şi Domnilor Ambasadori, prezenţa voastră în această circumstanţă solemnă este o invitaţie de a face un tur de orizont asupra tuturor ţărilor pe care voi le reprezentaţi şi asupra lumii întregi. În această panoramă, nu există oare numeroase situaţii în care, din păcate, dreptul la libertatea religioasă este lezat sau negat? Acest drept al omului, care în realitate este primul dintre drepturi, pentru că, din punct de vedere istoric, a fost afirmat cel dintâi, şi, pe de altă parte, are ca obiect dimensiunea constitutivă a omului, adică relaţia sa cu Creatorul, nu este oare prea des pus în discuţie sau încălcat? Mi se pare că societatea, responsabilii ei şi opinia publică îşi dau seama astăzi mai mult, chiar dacă nu întotdeauna în mod exact, de această rană gravă provocată împotriva demnităţii şi libertăţii lui homo religiosus, asupra căreia am ţinut, de mai multe ori, să atrag atenţia tuturor.

Am făcut asta în timpul călătoriilor mele apostolice de anul trecut, în Malta şi în Portugalia, în Cipru, în Regatul Unit şi în Spania. Dincolo de caracteristicile acestor ţări, păstrez despre toate o amintire plină de recunoştinţă pentru primirea pe care mi-au rezervat-o. Adunarea Specială pentru Orientul Mijlociu a Sinodului Episcopilor, care s-a desfăşurat în Vatican în cursul lunii octombrie, a fost un moment de rugăciune şi de reflecţie, în timpul căruia gândul s-a îndreptat cu insistenţă spre comunităţile creştine din acele regiuni ale lumii, aşa de încercate din cauza adeziunii lor la Cristos şi la Biserică.

Da, privind spre Orient, atentatele care au semănat moarte, durere şi rătăcire printre creştinii din Irak, până acolo încât i-a făcut să părăsească ţara unde părinţii lor au trăit de-a lungul secolelor, ne-au îndurerat profund. Reînnoiesc autorităţilor din acea ţară şi conducătorilor religioşi musulmani apelul meu îngrijorat de a acţiona pentru ca toţi concetăţenii lor creştini să poată trăi în siguranţă şi să continue să aducă propria contribuţie societăţii ai cărei membrii sunt cu titlu deplin. Şi în Egipt, la Alexandria, terorismul a lovit în mod brutal credincioşi aflaţi în rugăciune într-o biserică. Această succesiune de atacuri este un semn ulterior al necesităţii urgente pentru guvernele din regiune să adopte, în pofida dificultăţilor şi ameninţărilor, măsuri eficace pentru ocrotirea minorităţilor religioase. Trebuie spus asta încă o dată? În Orientul Mijlociu, "creştinii sunt cetăţeni originali şi autentici, leali faţă de patria lor şi fideli faţă de obligaţiilor lor naţionale. Este natural ca ei să se poată bucura şi de toate drepturile de cetăţenie, de libertate de conştiinţă şi de cult, de libertate în domeniul învăţământului şi al educaţiei şi în folosirea mijloacelor de comunicare" (Mesaj adresat Poporului lui Dumnezeu de Adunarea Specială pentru Orientul Mijlociu a Sinodului Episcopilor, 10). În această privinţă, apreciez atenţia faţă de drepturile celor mai slabi şi clarviziunea politică de care au dat dovadă câteva ţări din Europa în ultimele zile, cerând un răspuns concertat al Uniunii Europene aşa încât creştinii să fie apăraţi în Orientul Mijlociu. În sfârşit, aş vrea să amintesc că libertatea religioasă nu este pe deplin aplicată acolo unde este garantată numai libertatea de cult, cel mult cu limitări. În afară de asta, încurajez să se însoţească tutelarea deplină a libertăţii religioase şi a celorlalte drepturi umane cu programe care, încă din şcoala primară şi în cadrul învăţământului religios, să educe la respectarea tuturor fraţilor în umanitate. Apoi, cât priveşte statele din Peninsula Arabă, unde trăiesc numeroşi muncitori imigraţi creştini, doresc ca Biserica catolică să poată dispune de structuri pastorale adecvate.

Între normele care lezează dreptul persoanelor la libertatea religioasă, o menţiune deosebită trebuie să fie făcută despre legea împotriva blasfemiei în Pakistan: încurajez din nou autorităţile din acea ţară să facă eforturile necesare pentru a o abroga, cu atât mai mult cu cât este evident că ea este folosită ca pretext pentru a provoca nedreptăţi şi violenţe împotriva minorităţilor religioase. Asasinarea tragică a guvernatorului din Punjab arată cât de urgent este a proceda în acest sens: venerarea faţă de Dumnezeu promovează fraternitatea şi iubirea, nu ura şi dezbinarea. Alte situaţii îngrijorătoare, uneori cu acte de violenţă, pot să fie menţionate în sudul şi în sud-estul continentului asiatic, în ţări care de altfel au o tradiţie de raporturi sociale paşnice. Importanţa deosebită a unei religii determinate într-o naţiune n-ar trebui să implice niciodată ca acei cetăţeni care aparţin unei alte confesiuni să fie discriminaţi în viaţa socială sau, mai rău încă, să fie tolerată violenţa împotriva lor. În această privinţă, este important ca dialogul interreligios să favorizeze o angajare comună de a recunoaşte şi promova libertatea religioasă a oricărei persoane şi a oricărei comunităţi. În sfârşit, aşa cum am amintit deja, violenţa împotriva creştinilor nu scuteşte Africa. Atacurile împotriva locurilor de cult în Nigeria, chiar în timp ce se celebra Naşterea lui Cristos, sunt o altă mărturie tristă.

De altfel, în multe ţări Constituţia recunoaşte o anumită libertate religioasă, însă, de fapt, viaţa comunităţilor religioase este îngreunată şi uneori este şi precară (cf. Conciliul al II-lea din Vatican, Declaraţia Dignitatis humanae, 15), pentru că orânduirea juridică sau socială se inspiră din sisteme filozofice şi politice care stabilesc un control strict, ca să nu spunem un monopol, al statului asupra societăţii. Este necesar să înceteze aceste ambiguităţi, în aşa fel încât credincioşii să nu fie dezbătuţi între fidelitatea faţă de Dumnezeu şi lealitatea faţă de propria patrie. Cer în mod deosebit să fie garantată pretutindeni comunităţilor catolice deplina autonomie de organizare şi libertatea de a-şi îndeplini misiunea lor, în conformitate cu normele şi standards internaţionale în acest domeniu.

În acest moment, gândul meu se îndreaptă din nou spre comunitatea catolică din China continentală şi spre Păstorii săi, care trăiesc un moment de dificultate şi de încercare. Pe de altă parte, aş vrea să adresez un cuvânt de încurajare autorităţilor din Cuba, ţară care a celebrat în anul 2010 şaptezeci şi cinci de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte cu Sfântul Scaun, pentru ca dialogul care în mod fericit s-a instaurat cu Biserica să se întărească ulterior şi să se lărgească.

 Mutând privirea noastre de la Orient la Occident, ne aflăm în faţa altor tipuri de ameninţări împotriva exercitării depline a libertăţii religioase. Mă gândesc, în primul rând, la ţări în care se acordă o mare importanţă pluralismului şi toleranţei, dar unde religia îndură o marginalizare crescândă. Se tinde să se considere religia, orice religie, ca un factor fără importanţă, străin de societatea modernă sau chiar destabilizatoare, şi se încearcă prin diferite mijloace să fie împiedicată orice influenţă a ei în viaţa socială. Se ajunge astfel să se pretindă ca creştinii să acţioneze în exercitarea profesiei lor fără referinţă la convingerile lor religioase şi morale, şi chiar în contradicţie cu ele, cum ar fi, de exemplu, acolo unde sunt în vigoare legi care limitează dreptul la obiecţia de conştiinţă a lucrătorilor sanitari sau a anumitor lucrători ai dreptului.

În acest context, nu se poate decât să ne bucurăm de adoptarea din partea Consiliului Europei, în luna octombrie, a unei rezoluţii care ocroteşte dreptul personalului medical la obiecţia de conştiinţa în faţa anumitor acte care lezează în mod grav dreptul la viaţă, cum este avortul.

O altă manifestare a marginalizării religiei şi, în mod deosebit, a creştinismului, constă în a izola din viaţa publică sărbători şi simboluri religioase, în numele respectului faţă de cei care aparţin altor religii sau de cei care nu cred. Acţionând astfel, nu numai că se limitează dreptul celor care cred la exprimarea publică a credinţei lor, ci se taie şi rădăcinile culturale care alimentează identitatea profundă şi coeziunea socială a multor naţiuni. Anul trecut, câteva ţări europene s-au asociat la recursul guvernului italian în bine cunoscuta cauză referitoare la expunerea crucifixului în locurile publice. Doresc să exprim recunoştinţa mea autorităţilor din aceste naţiuni, precum şi tuturor celor care s-au angajat în acest sens, Episcopate, Organizaţii şi Asociaţii civile şi religioase, îndeosebi Patriarhia de Moscova şi ceilalţi reprezentanţi ai ierarhiei ortodoxe, precum şi tuturor persoanelor - care cred dar şi care nu cred - care au ţinut să manifeste alipirea lor de acest simbol purtător de valori universale.

În afară de aceasta, a recunoaşte libertatea religioasă înseamnă a garanta ca toate comunităţile religioase să poată acţiona liber în societate, cu iniţiative în sectoarele social, caritativ sau educativ. De altfel, în orice parte a lumii se poate constata rodnicia operelor Bisericii catolice în aceste domenii. Este îngrijorător că această slujire pe care comunităţile religioase o oferă întregii societăţi, îndeosebi pentru educarea tinerelor generaţii, este compromisă sau împiedicată de proiecte de lege care riscă să creeze un fel de monopol de stat în materie şcolară, aşa cum se constată de exemplu în anumite ţări din America Latină. În timp ce multe dintre ele celebrează al doilea centenar al independenţei lor, ocazie propice pentru a-şi aminti de contribuţia Bisericii catolice la formarea identităţii naţionale, îndemn toate guvernele să promoveze sisteme educative care să respecte dreptul primordial al familiilor de a decide în privinţa educaţiei copiilor şi care să se inspire din principiul de subsidiaritate, fundamental pentru a organiza o societate dreaptă.

Continuând reflecţia mea, nu pot trece sub tăcere o altă ameninţare la adresa libertăţii religioase a familiilor în unele ţări europene, acolo unde este impusă participarea la cursuri de educaţie sexuală sau civilă care transmit concepţii despre persoană şi despre viaţă presupuse neutre, dar care în realitate reflectă o antropologie contrară credinţei şi raţiunii drepte.

Doamnelor şi Domnilor Ambasadori,

În această circumstanţă solemnă, permiteţi-mi să explic câteva principii din care Sfântul Scaun, cu toată Biserica catolică, se inspiră în activitatea sa pe lângă Organizaţiile Internaţionale interguvernamentale, cu scopul de a promova respectarea deplină a libertăţii religioase pentru toţi. În primul rând convingerea că nu se poate crea un fel de scară în gravitatea intoleranţei faţă de religii. Din păcate, o astfel de atitudine este frecventă, şi sunt mai precis actele discriminatoare împotriva creştinilor care sunt considerate mai puţin grave, mai puţin demne de atenţie din partea guvernelor şi a opiniei publice. În acelaşi timp, trebuie să se refuze şi contrastul periculos pe care unii vor să-l instaureze între dreptul la libertatea religioasă şi celelalte drepturi ale omului, uitând sau negând astfel rolul central al respectării libertăţii religioase în apărarea şi ocrotirea înaltei demnităţi a omului. Mai puţin justificabile sunt de asemenea tentativele de a opune dreptului la libertatea religioasă nişte pretinse drepturi noi, promovate activ de anumite sectoare ale societăţii şi inserate în legislaţiile naţionale sau în directivele internaţionale, dar care nu sunt, în realitate, decât expresia dorinţelor egoiste şi nu-şi au fundamentul lor în natura umană autentică. În sfârşit, trebuie afirmat că o proclamare abstractă a libertăţii religioase nu este suficientă: această normă fundamentală a vieţii sociale trebuie să aibă aplicare şi respect la toate nivelele şi în toate domeniile; altminteri, în pofida afirmaţiilor juste de principiu, se riscă să se comită profunde nedreptăţi faţă de cetăţenii care doresc să mărturisească şi să practică în mod liber credinţa lor.

Promovarea unei libertăţi religioase depline a comunităţilor catolice este şi scopul pe care îl urmăreşte Sfântul Scaun atunci când încheie Concordate sau alte Acorduri. Mă bucur că state din diferite regiuni ale lumii şi de diferite tradiţii religioase, culturale şi juridice aleg mijlocul convenţiilor internaţionale pentru a organiza raporturile dintre comunitatea politică şi Biserica catolică, stabilind prin intermediul dialogului cadrul unei colaborări în respectarea competenţelor reciproce. Anul trecut a fost încheiat şi a intrat în vigoare un Acord pentru asistenţa religioasă a credincioşilor catolici din forţele armate din Bosnia-Herţegovina, şi negocierile sunt actualmente în desfăşurare în diferite ţări. Sperăm într-un rezultat pozitiv, capabil să asigure soluţii care să respecte natura şi libertatea Bisericii pentru binele întregii societăţi.

Activitatea Reprezentanţilor Pontificali pe lângă state şi organizaţii internaţionale este la fel în slujba libertăţii religioase. Aş vrea să prezint cu satisfacţie că autorităţile vietnameze au acceptat ca eu să desemnez un Reprezentant, care va exprima cu vizitele sale la iubita comunitate catolică din acea ţară grija Succesorului lui Petru. De asemenea, aş vrea să amintesc că, în timpul anului trecut, reţeaua diplomatică a Sfântului Scaun s-a consolidat ulterior în Africa, o prezenţă stabilă este de acum asigurată în trei ţări unde nunţiul nu avea reşedinţă. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi merge iar în acel continent, în Benin, în noiembrie anul acesta, pentru a încredinţa Exortaţia Apostolică ce va cuprinde roadele lucrărilor celei de-a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor.

În faţa acestui auditoriu ilustru, aş vrea în sfârşit să reafirm cu putere că religia nu constituie pentru societate o problemă, nu este un factor de tulburare sau de conflict. Aş vrea să repet că Biserica nu caută privilegii, nici nu vrea să intervină în domenii străine de misiunea ei, ci pur şi simplu vrea să exercite această misiune cu libertate. Invit pe fiecare să recunoască marea lecţie a istoriei: "Cum să negăm contribuţia marilor religii ale lumii la dezvoltarea civilizaţiei? Căutarea sinceră a lui Dumnezeu a dus la o respectare mai mare a demnităţii omului. Comunităţile creştine, cu patrimoniul lor de valori şi principii, au contribuit puternic la conştientizarea persoanelor şi a popoarelor cu privire la propria identitate şi demnitate, precum şi la cucerirea de instituţii democratice şi la afirmarea drepturilor omului şi a respectivelor sale obligaţii. Şi astăzi, creştinii, într-o societate tot mai globalizată, sunt chemaţi, nu numai cu o responsabilă angajare civilă, economică şi politică, ci şi cu mărturia propriei carităţi şi credinţe, să ofere o contribuţie preţioasă la angajarea obositoare şi exaltantă pentru dreptate, pentru dezvoltarea umană integrală şi pe orânduirea dreaptă a realităţilor umane" (Mesajul pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 2011, 7)

În această privinţă este emblematică figura Fericitei Maici Tereza de Calcutta: centenarul naşterii ei a fost celebrat la Tirana, la Skopje şi la Pristina precum şi în India; un omagiu vibrant i-a fost adus nu numai de Biserică, ci şi de autorităţi civile şi conducători religioşi, fără a număra persoanele de toate confesiunile. Exemple ca al ei arată lumii cât de mult angajarea care se naşte din credinţă este benefică pentru toată societatea.

Fie ca nici o societate umană să se priveze în mod voluntar de aportul fundamental pe care-l constituie persoanele şi comunităţile religioase! Aşa cum amintea Conciliul al II-lea din Vatican, asigurând pe deplin şi tuturor justa libertate religioasă, societatea va putea "să se bucure de bunurile dreptăţii şi păcii care provin din fidelitatea oamenilor faţă de Dumnezeu şi faţă de sfânta lui voinţă" (Declaraţia Dignitatis humanae, 6).

Iată pentru ce, în timp ce formulez urări pentru ca acest nou an să fie bogat în înţelegere şi progres real, îi îndemn pe toţi, responsabili politici, conducători religioşi şi persoane de orice categorie, să întreprindă cu determinare calea spre o pace autentică şi durabilă, care trece prin respectarea dreptului la libertatea religioasă în toată extinderea ei.

Asupra acestei angajări, pentru a cărei realizare este necesar efortul întregii familii umane, invoc Binecuvântarea lui Dumnezeu Atotputernicul, care a realizat reconcilierea noastră cu El şi între noi, prin intermediul Fiului său Isus Cristos, pacea noastră (cf. Ef 2,14).

An bun tuturor!

Benedictus Pp. XVI
 
(După L'Osservatore romano, 11 ianuarie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu