Duminică în Capela Sixtină: Papa administrează botezul la 21 de copii, sacramentul care conferă libertatea fiilor lui Dumnezeu

(RV - 8 ianuarie 2011) Sunt 21 copiii, 13 băieţi şi 8 fete, care duminică 9 ianuarie, când potrivit calendarului liturgic latin se celebrează Botezul Domnului, vor primi sacramentul Botezului direct din mâinile papei Benedict al XVI-lea. Liturghia începe la ora 10 la altarul din Capela Sixtină. În cinci ocazii similare, papa Benedict al XVI-lea a îmbogăţit învăţătura despre prima taină a iniţierii creştine cu reflecţii intense privind bogăţia simbolică şi spirituală a Botezului.

Alessandro De Carolis de la serviciile centrale, reparcuge itinerarul acestor reflecţii.
• Un dar sau o silnicie? Ce fac părinţii propriilor copii cerând pentru ei Botezul? În definitiv, depinde de viziunea pe care taţii şi mamele o au despre existenţă. Dacă văd copilăria şi adolescenţa fiului ca un fel de curs de dresaj pentru a-l învăţa pe micuţ să devină tare şi să umble singur pe picioarele proprii deoarece viaţa este o luptă, un război şi nu te poţi încrede în nimeni, atunci, a duce copilul înaintea preotului este, în cel mai bun caz, o mică superstiţie şi, în cel mai rău, o constrângere ce, aproape încalcă însăşi libertatea fiului care nu poate încă să aleagă. În schimb, dacă viziunea lor despre existenţa umană este una a darului - pentru că au descoperit şi experimentat că exact aceasta este viaţa: un dar făcut de un Tată care este iubire şi care poate toate, ocroteşte şi de care te poţi încrede mereu - atunci aceşti părinţi se vor apropia de izvorul botezului cu certitudinea că nu au avut niciodată mâini mai bune, cele ale lui Dumnezeu, în mâinile căruia încredinţează copilul lor.

În aceşti ani, în timpul slujbelor prezidate în sărbătoarea Botezului lui Isus, Benedict al XVI-lea a dezvoltat o profundă cateheză asupra acestui sacrament, opunând adesea cele două viziuni. Deja în 2006 descrisese, fără jumătăţi de măsură, contextul cultural care îi condiţionează pe părinţii care aduc pe lume un fiu:
• O cultură prevalent dominantă a morţii, o anticultură ce se arată de exemplu în fuga în droguri. Fuga de la real în iluzoriu, într-o fericire falsă ce se arată în minciună, în fraudă, în nedreptate, în dispreţul faţă de altul, în dispreţuirea solidarităţii (…) a omului care nu mai este considerat ca persoană într-o iubire personală cu fidelitate, dar devine marfă, un simplu obiect.

Acest cadru este în general împărtăşit de părinţii care au credinţă şi de cei care nu au. Diferenţa stă în „armele” cu care vor să-i doteze pe respectivii fii pentru a creşte şi intra singuri în această junglă de primejdii. Un prim pas stă în a stabili o legătură corectă cu cei mici. Un pas ce pare un paradox: nu protecţia excesivă plină de frică din partea părinţilor care se simt singuri în faţa unei îndatoriri greu de împlinit, ci din contra atitudinea plină de încredere a celui care ştie că fiul pe care îl are nu este „al său”:
• Numai dacă părinţii dezvoltă atare conştiinţă reuşesc să găsească echilibrul just între pretenţia de a putea dispune de proprii copii ca şi cum ar fi o posesie privată plăsmuindu-i în baza propriilor idei şi dorinţe, şi atitudinea liberal-anarhică ce se exprimă în a-i lăsa să crească în deplină autonomie satisfăcându-le orice dorinţă şi aspiraţie, reţinând asta un mod just de a le cultiva personalitatea.

Aşadar, nici laxism condescendent, nici „colivie” sau „clopot de sticlă”. Adevărata provocare în a creşte un copil, afirmă Benedict al XVI-lea, nu stă în a-l imuniza de primejdiile lumii făcându-l să le guste sau ascunzându-i-le, ci făcându-l să trăiască experienţa lui Dumnezeu. Aceasta, a repetat de mai multe ori, este marele cadou, marele dar ce i se face prin conferirea Botezului:
• Şi de aceea, când, potrivit tradiţiei creştine (…) se botează copiii introducându-i în lumina lui Dumnezeu şi a învăţămintelor sale, nu li se face nici o violenţă, ci li se dăruieşte bogăţia vieţii divine în care se înrădăcinează adevărata libertate care este proprie fiilor lui Dumnezeu; o libertate ce va trebui să fie educată şi formată cu trecerea anilor, ca să devină capabilă de alegeri personale responsabile.

În felul acesta, constată Papa, o mamă şi un tată creştini asigură copilului lor un parcurs de creştere complet: amintindu-şi să îngrijească frumuseţea sufletului său exact cum fac orice pentru îngrijirea sănătăţii şi cultivarea sentimentelor sale:
• Desigur pentru a creşte sănătoşi şi tari, aceşti copii, băieţi şi fete, vor avea nevoie de îngrijiri materiale şi da multe atenţii; însă ceea ce va fi cel mai necesar pentru ei, mai mult, indispensabil, este a cunoaşte, a iubi şi a-l sluji cu fidelitate pe Dumnezeu, pentru a avea viaţa veşnică.

Botezul este primul pas al acestei cunoaşteri a lui Dumnezeu, care va putea să se transforme în iubire şi în slujire. Apoi, conclude papa Benedict al XVI-lea revine părinţilor să fie cei dintâi maeştri de viaţă şi de credinţă pentru copiii lor:
• Nu uitaţi că este mărturia şi exemplul vostru ceea ce influenţează cel mai mult maturizarea umană şi spirituală a libertăţii copiilor voştri. Deşi prinşi de activităţile zilnice, adesea frenetice, nu neglijaţi să cultivaţi personal şi în familie rugăciunea, care constituie secretul perseverenţei creştine.

Timpul petrecut cu mamele şi cu taţii lor: familia este una dintre cele mai importante valori pentru copii şi una dintre cele mai importante resurse ale bunăstării lor.

Aici serviciul audio: