Categoria de bază în circuitul darului nu este gratuitatea ci reciprocitatea: reflecţia profesorului Luigino Bruni plecând de la sărbătoarea Epifania Domnului

(RV – 7 ianuerie 2011) Pe 6 ianuarie, Biserica a celebrat Epifania Domnului, o sărbătoare legată şi de conceptul de dar: este Isus Cristos, care se manifestă lumii, darul prin excelenţă pe care Dumnezeu l-a făcut umanităţii. De asemenea, Magii veniţi la Betleem, aduc daruri Pruncului Isus.

Conceptul de dar şi cel al gratuităţii, prezente în ambientul social, au apărut recent şi în dezbaterile din domeniul economic şi chiar în dinamicile de piaţă. Dar, în vreme ce în viaţa cotidiană „darul” este ceva care se dă şi se primeşte fără obligaţia de a da ceva în schimb, putem vorbi despre aceiaşi logică şi în economie?
Iată care este opinia unui profesor de economie politică de la Universitatea Bicocca din Milano. Este vorba de profesorul Luigino Bruni, intervievat de redacţia noastră centrală:

• „Economia cunoaşte mai multe forme de dar şi de gratuitate. Pe unele dintre acestea le-am putea defini ca fiind bune şi civilizate, altele mai puţin.
Darul pe care economia îl cunoaşte în mod tradiţional este filantropia, este donaţia, şi să ne gândim în acest sens şi la lumea voluntariatului. Filantropia este cu siguranţă o dimensiune importantă a gratuităţii dar nu epuizează bogăţia conceptului de dar, de gratuitate.
Cuvântul gratuitate, derivă din grecescul „karis” care înseamnă nu doar gestul de a da ceva material ci este legat şi de ideea privind modul de a face acest dar, atitudinea legată de acest gest.

Îmi place mult exemplul microfinanţării care nu este un dar, este un contract, dar faptul că acest contract este trăit cu sentimentul dimensiunii gratuităţii a eliberat mult mai multe persoane din sărăcie decât numeroase donaţii internaţionale.”

În opinia profesorului Luigino Bruni, categoria de bază în circuitul darului nu este gratuitatea ci reciprocitatea. Iată cum explică acest concept:
• „ Da, acesta este o temă foarte importantă. Există un paradox în lumea muncii. Toţi ştim că muncim cu adevărat atunci când oferim mai mult în raport cu munca pe care o avem de efectuat. Paradoxul este că întreprinderile nu au instrumente pentru a recunoaşte acest mai mult pentru că dacă eu, pentru a recunoaşte acest mai mult, te plătesc mai mult, atunci evident „mai mult” devine o obligaţie şi dispare. Dar, dacă nu fac nimic pentru a te recompensa, această dimensiune dispare de asemenea, pentru că persoanele devin triste. Aşadar, este nevoie de reciprocitate şi acest lucru este fundamental, de bază.
Şi în viaţa în comun, norma de bază este cu adevărat reciprocitatea, nu este doar darul. De fapt, dacă la darul meu nu corespunde întâlnirea unui alt dar, cu timpul această capacitate a mea va tinde să se deterioreze şi chiar să se transforme în atitudini de cinism, de dezamăgire pentru un dar care nu întâlneşte un răspuns”.